Evenimente culturale R&R: Întâlniri și dialoguri cu Doina Jela, la Oradea

 

R&R bookstores & coffe houses în colaborare cu Muzeul Cetății şi Oraşului Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Colegiul Național „Iosif Vulcan”, Asociația „Cei 40 de Mucenici”,
vă invită la suita de evenimente care o au ca protagonistă pe:

DOINA JELA, jurnalistă, editoare, scriitoare, traducătoare, fondator al Asociației Ziariștilor Independenți din România, autor a numeroase articole, lucrări, mărturii din perioada comunistă și post-decembristă, care și-a pus viața în slujba culturii, a libertății cuvântului și a adevărului rostit cu fermitate, chiar și atunci (sau mai ales) când ocultarea lui era interes de stat.

1. Marți, 7 noiembrie 2017, ora 12.00, Colegiul Național „Iosif Vulcan”, întâlnire cu elevii – Trecutul recent şi formele fictive şi non-fictive de prelucrare a lui. Romanul “Villa Margareta” (Polirom, 2015). Invitat: Doina Jela.

2. Marți, 7 noiembrie 2017, ora 16.00, Cafeneaua literară R&R Cetate, întâlnire cu studenții de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării – Jurnalismul istoric ca instrument de reconciliere sau de condamnare? Invitați: Doina Jela, Cristina Pușcaș.

3. Miercuri, 8 noiembrie 2017, ora 12.00, Muzeul Cetății şi Oraşului Oradea, Corp E, et.1, Sala de conferințe, întâlnire cu elevii de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” – Istorie și jurnalism pe propria piele. Invitați: Doina Jela, Cristina Pușcaș.

4. Miercuri, 8 noiembrie 2017, ora 17.00, R&R Republicii, prezentare de carte, romanul „Villa Margareta” (Polirom, 2015) – Un dialog despre „Docuficțiune” sau „minciuna care spune adevărul”. Invitați: Doina Jela, Maria Hulber.

“Villa Margareta este locul unde se întretaie timpul și privirea se furișează, prin uși lăsate voit deschise, în viețile altora. Undeva, în apropierea Villei Margareta, s-ar putea profila, discret, însăși viața cititorului, topită într-una din cele mai reale ficțiuni care au văzut vreodată lumina tiparului.” Maria Hulber

Anunțuri

Revista Familia: Sibiul lui Robert Wilson

În numărul dublu, de vară, al Revistei Familia (nr. 7-8, iulie-august) am scris despre regizorul, actorul, talentatul desenator și scenograf american Robert Wilson, al cărui spectacol intitulat Lecture on Nothing (Prelegere despre nimic), programat în deschiderea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a fost inspirat de textul din 1959 al muzicianului John Cage.
Photo credit: Holger Jacobs, fotograf oficial al FITS

În fiecare an, prima lună a verii inaugurează sezonul marilor evenimente culturale printr-un încântător regal artistic, unde, în creuzetul miraculos al Teatrului, toate celelalte arte își descoperă un mediu prielnic de expresie: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, FITS a cucerit o venerabilă tradiție artistică, dar își păstrează, în același timp, prospețimea și forța de atragere a energiilor creatoare recunoscute pe plan internațional, în consens cu proiectul său fondator, care-l recomandase inițial drept un festival dedicat teatrului tânăr profesionist. În 2017 cifrele arată impresionant, asigurându-i un loc privilegiat în familia marilor festivaluri teatrale ale lumii: invitați din 72 de țări, 503 evenimente și 71 de spații destinate artelor spectacolului. Transformat timp de zece zile într-o imensă scenă de spectacol și într-un adevărat laborator experimental, unde se distilează noi concepte și idei creatoare, Sibiul oferă o amplă deschidere spre dialog cultural, prin asigurarea unor generoase locuri pentru conferințe, lansări de carte, dialoguri incitante între regizori, dramaturgi, critici de teatru și spectatori, așa cum este, de pildă, Librăria Habitus, situată în Piața Mică a vechiului burg săsesc, în umbra impunătoarei Biserici Romano-Catolice.

Cronica despre Lecture on Nothing poate fi citită acum și în versiunea online a Revistei de cultură Familia, nr. 7-8, iulie-august 2017: http://revistafamilia.ro/iulie-august-2017/

La Punkt: La Cafeneaua Pirandello

Cronica despre spectacolul Cafeneaua Pirandello, montat de regizorul Mihai Măniuțiu după texte dramatice de Luigi Pirandello, pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea, e disponibilă acum și în publicația virtuală LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/09/20/la-cafeneaua-pirandello/

Aproape de zei (3)

Între lumile Atenei există nevăzute spații de trecere, punți eterne, fire invizibile ce unesc adamantin straturile de istorie cu memoria culturală a umanității. Tot astfel cum un culoar secret se deschide dinspre Odeonul lui Herodes Atticus spre inima subpământeană a Akropolisului, mai recenta agoră romană își croiește o cale de tranzit spre vechea agoră greacă. Nu atât de spectaculoasă precum succesoarea ei, aceasta din urmă păstrează un crâmpei din nota patriarhală a unui loc de popas și de meditație asupra sufletului, destinului și călătoriilor inițiatice. Pietrele de odinioară îmi par acum străjuite doar de o armie pisicească ce toarce leneș, la unison. Fără să-și fi pierdut instinctul de prădători, felinele autohtone pândesc cîte-o vietate imprudent rătăcită printre ierburile ațoase. Vegetația biruie în confruntarea cu un sol destul de arid, ignorat de ploi estivale, adaptat, mai degrabă, dezvoltării unor specii mediteraneene de cactuși și palmieri, cu un incontestabil efect decorativ.

Din înălțimi, din sălașul stratosferic al zeilor, mângâi cu raza vizuală Arcul lui Hadrian, decupat din arhitectura citadină, și impresionantele coloane încremenite în sanctuarul lui Zeus. O neverosimilă, năucitoare senzație de spațialitate peste care flutură vaporos și oniric rochiile unor preotese sacre, îmi lasă impresia unei hierogamii, a unei cosmice conjuncții lângă axul de foc al pământului… Spre apus, Templul lui Hefaistos, singurul vestigiu cu antablamentul, acoperișul și frontonul intacte, sfâșie, din nou, convenția temporală în ale cărei tipare confortabile ne-am obișnuit să ființăm. Asemenea ancore, fixate pe pragul contemporaneității de către o civilizație de mult apusă, șoptesc fără încetare, celor care au răbdare să le asculte, despre infinitele virtualități ale omului, capabil să se așeze în miezul grandorii și al măreției spiritului. Ca o umbră fugară, însă, germenii declinului macină elanurile triumfaliste, aducându-mi, din cine știe ce profil difuz de memorie afectivă, ecourile unui Memento mori disipat pe ruinele unuia dintre cei mai importanți poli de putere ai lumii antice.

Vă invit să citiți articolul integral în revista LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/09/06/aproape-de-zei-3/

Aproape de zei (2)

Lumea de sus, din acropola de unde zvâcnesc în lumină edificiile antice, nu este ceea ce pare a fi. Atena de astăzi, așa cum o simt sub pașii mei și în dioramele ce-mi invadează privirea din toate vârfurile amprentate de străluciri solare, se află la confluența unor perspective diferite, deopotrivă spațiale și temporale. Chiar dacă harta online, la care sunt permanent conectată prin aplicația Google Maps, mă ajută să nu mă rătăcesc, constat curând că aici legile orientării convenționale nu funcționează și că nu toate drumurile duc spre situl arheologic din Parthenon.

În mijlocul lui iulie, doar briza mării mai îmblânzește arșița Atenei, lăsând călătorul răvășit de atâta frumusețe să se înfrupte din întreaga splendoare a zilelor de vară. Norii ocolesc cu delicatețe cerul metropolei, îndemnându-mă să încep urcușul mai degrabă intuitiv, ghidată de un simț natural, pe străduțele înguste, mărginite de mici biserici din piatră, păstrate din vremuri mai apropiate, și de case tradiționale cu cafenele la parter, cu terase încărcate de flori atârnânde până la umerii turiștilor, cu steagul Greciei arborat pe aproape toate fațadele, indiferent dacă sunt locuințe familiale sau instituții publice. În același perimetru situat la baza vechii lumi, îmi atrag atenția două clădiri de patrimoniu, a căror simbolistică atestă ideea că principiile echilibrului universal și-au extras seva durabilă din matricea primelor academii ateniene, din reacția catalitică a ideilor platoniciene cu dialogurile socratice și dintr-un sistem educațional devenit, peste veacuri, un respectabil arhetip al învățământului renascentist: prima Universitate din Atena, întemeiată în 1837, după cucerirea independenței de stat a Greciei, precum și a șaptezeci și patra școală primară grecească, fondată în 1875, valoroasă mai ales datorită arhitecturii în stil neoclasic a clădirii.

Vă invit să citiți integral articolul în revista LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/08/30/aproape-de-zei-2/

Aproape de zei (1)

Sub soarele Heladei, cuibărit spre amurg în imensitatea Mării Egee, lumea capătă o strălucire aparte. Arcuită pe coline hașurate de sinuoase șiruri de case albe, Atena mi se dezvăluie în zodia contrastului dintre agitația diurnă a orașului și misterul ce se răsfiră în ritm nocturn și calm din efigiile simbolice ale străvechii culturi și civilizații ațipite pe culmile Akropolisului. Zilele și nopțile ateniene se avântă cu incandescenta fervoare a mileniilor încremenite în străzi și coline bătătorite cu pietre șerpuitor-alunecoase.

Din toate punctele cardinale mă răsfață o adiere de emoție neobișnuită și, din primele ore ale periplului meu prin capitala Greciei, aud șoptind un glas urcat din arcane lirice barbiene, cu armonice linii expresioniste și frenezii dionisiace: ,,Un viu puhoi coboară colinele Heladei…”  La fel descind și eu, în robustețea cotidiană a realității, în pântecul uriașei magistrale de metrou atenian, pentru a ajunge de fiecare dată în inima orașului, la stația Monastiraki, un nod de linii suprapuse pe două niveluri, săpate în pământ până la aproximativ 70 de metri. Vara, căile de transport de la suprafață pot deveni lungi și chinuitoare în traficul infernal al orașului, sfâșiat de o căldură, uneori, insuportabilă. În adâncimi, însă, un zâmbet îmi luminează gândurile, imaginându-mă cum scotocesc prin măruntaiele subpământene unde s-au sălășluit, ca într-un illo tempore difuz și abil camuflat în zonele eterice ale lumii noastre prăfuite, toate divinitățile teluricului, fertilității, subconștientului abscons, oniricului. Mă dedau, fie și numai pentru câteva minute, atât cât durează călătoria, narațiunilor fondatoare ce au imprimat sens și miez întregii noastre civilizații moderne. Aud ca prin vis anunțarea stațiilor în greacă și engleză. De altfel, am observat că peste tot panourile indicatoare consemnează informațiile și cu caractere latine, ușurând enorm orientarea în spațiu, iar atenienii vorbesc cu ușurință limba engleză, oferind recomandări și informații minuțioase cu asupra de măsură.

Vă invit să citiți articolul integral în revista LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/08/23/aproape-de-zei-1/

LaPunkt: Muzica înainte de toate!

La împlinirea a 10 ani de la invitarea Sibiului în selecta familie a capitalelor culturale europene, armoniile clasice au inundat verlainian străvechiul burg din inima țării. Pentru trei zile, în perioada 14-16 august 2017, Classics for Pleasure – Festival of Culture , ajuns la cea de-a VIII-a ediție, își răsplătește melomanii cu farmecul latin al muzicii Mariachi, cu subtilele armonii germanice presărate din concertele și simfoniile lui Ludwig van Beethoven, cu fiorul angelic al pieselor corale interpretate de corul Madrigal și cu arii din opere celebre.

Răstimpul aniversat, o cifră rotundă, are o simbolistică aparte, evocând excelența în domeniul cultural-artistic, spiritul unic al locului spre care țintesc necontenit energii creatoare din întreaga lume, precum și viziunea imprimată de mediatorii culturali ce au făcut posibil, cu 10 ani în urmă, ca miraculosul, improbabilul, neverosimilul să devină o parte consistentă a realității. În siajul evenimentului de acum se anticipează germenii continuității, prin conferirea unui alt onorant titlu Sibiului, acela de Regiune Gastronomică Europeană în 2019.

Aceste observații ne îndeamnă la un moment de reflecție cu privire la rolul unei capitale culturale europene, la toate consecințele ce decurg din statutul asumat, la perspectivele deschise de o asemenea nominalizare. Pentru Sibiu, anul 2007 a fost doar începutul unui adevărat fenomen ce a creat o efervescență culturală și spirituală neobișnuită. Într-un fel, mă exprim din interiorul acestui proces de uluitoare metamorfoză (urbanistică, arhitecturală, artistică, gastronomică, antropologică etc.), căci capitala culturală a crescut și sub ochii mei. Energiile latente existau aici, parcă, de când s-a ivit lumea. Sau cel puțin acea lume între hotarele căreia s-a întemeiat cetatea, apoi orașul. Era nevoie doar de un spirit vizionar care să le aducă la suprafață, să le reactiveze, să le ofere șansa de a reconfigura un profil identitar cu o structură aparte. Poate că acesta este sensul unui asemenea loc emblematic pentru viața unei comunități. Devenit convențional și numai pentru un singur an centrul continentului european, trebuie să-și construiască o strategie inteligentă, de largă deschidere, prin care să asigure continuitatea proiectului inițial. Să devină un caleidoscop al tuturor artelor, prin etalarea unui generos evantai de limbaje artistice, precum într-un creuzet de culori, sunete, arome. În filmul de prezentare difuzat la începutul primei seri pe ecranul imens de pe fundalul scenei, Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca din Sibiu și unul dintre cei mai activi și dedicați oameni de cultură, a declarat că evenimentul face parte dintr-un program complex, alături de numeroase alte manifestări ce și-au creat, în timp, o notorietate internațională. Printre acestea se regăsește, fără îndoială, Festivalul Internațional de Teatru, cel mai mare din Europa, ce va împlini, în curând, 25 de ani de la prima ediție. De asemenea, Constantin Chiriac ne atrage atenția asupra uneia dintre cele mai importante instanțe implicate în procesul de receptare a producțiilor artistice aduse pe numeroasele scene sibiene: ,,Publicul care s-a creat la Sibiu este un public unic nu numai în România, ci în lume.”

Vă invit să citiți articolul interal în revista LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/08/16/muzica-inainte-de-toate/

%d blogeri au apreciat asta: