Aproape de zei (1)

Sub soarele Heladei, cuibărit spre amurg în imensitatea Mării Egee, lumea capătă o strălucire aparte. Arcuită pe coline hașurate de sinuoase șiruri de case albe, Atena mi se dezvăluie în zodia contrastului dintre agitația diurnă a orașului și misterul ce se răsfiră în ritm nocturn și calm din efigiile simbolice ale străvechii culturi și civilizații ațipite pe culmile Akropolisului. Zilele și nopțile ateniene se avântă cu incandescenta fervoare a mileniilor încremenite în străzi și coline bătătorite cu pietre șerpuitor-alunecoase.

Din toate punctele cardinale mă răsfață o adiere de emoție neobișnuită și, din primele ore ale periplului meu prin capitala Greciei, aud șoptind un glas urcat din arcane lirice barbiene, cu armonice linii expresioniste și frenezii dionisiace: ,,Un viu puhoi coboară colinele Heladei…”  La fel descind și eu, în robustețea cotidiană a realității, în pântecul uriașei magistrale de metrou atenian, pentru a ajunge de fiecare dată în inima orașului, la stația Monastiraki, un nod de linii suprapuse pe două niveluri, săpate în pământ până la aproximativ 70 de metri. Vara, căile de transport de la suprafață pot deveni lungi și chinuitoare în traficul infernal al orașului, sfâșiat de o căldură, uneori, insuportabilă. În adâncimi, însă, un zâmbet îmi luminează gândurile, imaginându-mă cum scotocesc prin măruntaiele subpământene unde s-au sălășluit, ca într-un illo tempore difuz și abil camuflat în zonele eterice ale lumii noastre prăfuite, toate divinitățile teluricului, fertilității, subconștientului abscons, oniricului. Mă dedau, fie și numai pentru câteva minute, atât cât durează călătoria, narațiunilor fondatoare ce au imprimat sens și miez întregii noastre civilizații moderne. Aud ca prin vis anunțarea stațiilor în greacă și engleză. De altfel, am observat că peste tot panourile indicatoare consemnează informațiile și cu caractere latine, ușurând enorm orientarea în spațiu, iar atenienii vorbesc cu ușurință limba engleză, oferind recomandări și informații minuțioase cu asupra de măsură.

Vă invit să citiți articolul integral în revista LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/08/23/aproape-de-zei-1/

Anunțuri

LaPunkt: Muzica înainte de toate!

La împlinirea a 10 ani de la invitarea Sibiului în selecta familie a capitalelor culturale europene, armoniile clasice au inundat verlainian străvechiul burg din inima țării. Pentru trei zile, în perioada 14-16 august 2017, Classics for Pleasure – Festival of Culture , ajuns la cea de-a VIII-a ediție, își răsplătește melomanii cu farmecul latin al muzicii Mariachi, cu subtilele armonii germanice presărate din concertele și simfoniile lui Ludwig van Beethoven, cu fiorul angelic al pieselor corale interpretate de corul Madrigal și cu arii din opere celebre.

Răstimpul aniversat, o cifră rotundă, are o simbolistică aparte, evocând excelența în domeniul cultural-artistic, spiritul unic al locului spre care țintesc necontenit energii creatoare din întreaga lume, precum și viziunea imprimată de mediatorii culturali ce au făcut posibil, cu 10 ani în urmă, ca miraculosul, improbabilul, neverosimilul să devină o parte consistentă a realității. În siajul evenimentului de acum se anticipează germenii continuității, prin conferirea unui alt onorant titlu Sibiului, acela de Regiune Gastronomică Europeană în 2019.

Aceste observații ne îndeamnă la un moment de reflecție cu privire la rolul unei capitale culturale europene, la toate consecințele ce decurg din statutul asumat, la perspectivele deschise de o asemenea nominalizare. Pentru Sibiu, anul 2007 a fost doar începutul unui adevărat fenomen ce a creat o efervescență culturală și spirituală neobișnuită. Într-un fel, mă exprim din interiorul acestui proces de uluitoare metamorfoză (urbanistică, arhitecturală, artistică, gastronomică, antropologică etc.), căci capitala culturală a crescut și sub ochii mei. Energiile latente existau aici, parcă, de când s-a ivit lumea. Sau cel puțin acea lume între hotarele căreia s-a întemeiat cetatea, apoi orașul. Era nevoie doar de un spirit vizionar care să le aducă la suprafață, să le reactiveze, să le ofere șansa de a reconfigura un profil identitar cu o structură aparte. Poate că acesta este sensul unui asemenea loc emblematic pentru viața unei comunități. Devenit convențional și numai pentru un singur an centrul continentului european, trebuie să-și construiască o strategie inteligentă, de largă deschidere, prin care să asigure continuitatea proiectului inițial. Să devină un caleidoscop al tuturor artelor, prin etalarea unui generos evantai de limbaje artistice, precum într-un creuzet de culori, sunete, arome. În filmul de prezentare difuzat la începutul primei seri pe ecranul imens de pe fundalul scenei, Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca din Sibiu și unul dintre cei mai activi și dedicați oameni de cultură, a declarat că evenimentul face parte dintr-un program complex, alături de numeroase alte manifestări ce și-au creat, în timp, o notorietate internațională. Printre acestea se regăsește, fără îndoială, Festivalul Internațional de Teatru, cel mai mare din Europa, ce va împlini, în curând, 25 de ani de la prima ediție. De asemenea, Constantin Chiriac ne atrage atenția asupra uneia dintre cele mai importante instanțe implicate în procesul de receptare a producțiilor artistice aduse pe numeroasele scene sibiene: ,,Publicul care s-a creat la Sibiu este un public unic nu numai în România, ci în lume.”

Vă invit să citiți articolul interal în revista LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/08/16/muzica-inainte-de-toate/

Orizont: De ce iubim ,,Memoriile lui Hadrian”?

În Orizontul de august sunt publicate două pagini de mare finețe, într-o anchetă culturală coordonată de Cristian Pătrășconiu și construită din ecourile afective ale unei cărți remarcabile prin forța istorică și grația stilistică. Iată, mai jos, răspunsul meu la întrebarea tematică ,,De ce iubim «Memoriile lui Hadrian»?”:

,,Suflet mic, suflet blând și călător” reprezintă una dintre cele mai tulburătoare invocații ce s-au scris vreodată. Iubim acele cărți care ni se prind de suflet, răscolind imagini și plăsmuiri cu forța evocatoare a marilor începuturi. ,,Întâile mele patrii au fost cărțile” ne destăinuie Hadrian, iar în filigranul ,,Memoriilor” sale, rafinat și minuțios imaginate de Marguerite Yourcenar, se întrezărește o misterioasă alchimie a lumilor posibile, de la intuiția unor rădăcini ancestrale cu irizații sacre până la structura unui splendid eseu de mentalitate, ce glosează pe idei generoase privitoare la societate, sistem, civilizație. Atins de presimțiri sepulcrale, într-un timp solstițial al vieții, Hadrian își contemplă trecutul, destinul, imprevizibilul latent în toate formele acțiunilor sale, reunind totul sub semnul celor trei imperative esențiale în jurul cărora își construise efigia imperială: ,,Humanitas, Felicitas, Libertas”.
Dincolo de aspectele înșelătoare ale realității, omul își caută, mai ales, sufletul, esența lui eternă. Prin această privire îndreptată nu doar spre trecut, ci și spre adâncimi, asemenea pânzei freatice vioaie și însuflețite, se străpung neașteptate straturi narative ce mărturisesc despre nașterea civilizației sub forța mitului și a gândirii, despre perpetuarea și migrarea marilor sisteme filosofice dinspre spațiul elin spre cel roman, despre natura umană, risipită caleidoscopic în infinite virtualități, despre puterea imperială, ca sursă a păcii, fericirii și libertății, despre voluptățile estetice nebănuite, despre curajul rece și cumpătarea stoică…
Așadar, unei seducții a ideilor îi răspunde, ca un verosimil pandant, seducția istoriei. Centrul descoperă idealul de ordine, înțelepciune și dragoste, iar Roma renunță la exacerbările triumfaliste din epocile anterioare, prelungindu-și ritualurile spre marginile imperiului, care-și menajează, pentru viitor, zvâcnetul vital fondator. Lumea de astăzi poate fi înțeleasă ca o consecință a epocii lui Hadrian.

LaPunkt: Cristofor Columb și strategiile seducției

Cronica despre spectacolul Isabela, trei caravele și un mare mincinos, montat de regizorul Eugen Gyemant după piesa lui Dario Fo, pe scena Teatrului Regina Maria, e disponibilă acum și în publicația virtuală LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/08/09/cristofor-columb-si-strategiile-seductiei/

Revista Familia: La Cafeneaua Pirandello

Regizorul Mihai Măniuțiu a mărturisit recent că montarea unui spectacol după piesele dramaturgului italian Luigi Pirandello, pe care-l consideră unul dintre cei mai importanți inovatori teatrali ai secolului al XX-lea, reprezintă o mai veche dorință personală. Din acest unghi revelator, Cafeneaua Pirandello poate fi înțeleasă drept simbolica împlinire a unui vis de creație, ce răspunde unei intense chemări artistice. La conferința de presă din 3 mai 2017, organizată cu cinci zile înaintea premierei, regizorul și-a exprimat admirația pentru remarcabila expresivitate demonstrată de actorii orădeni, o calitate ce l-a determinat și în trecut să aleagă energica trupă pentru explorarea resurselor sale creatoare, în nu mai puțin de patru producții teatrale: Intrusa (2002), Electra (2004), SHOAH Versiunea PRIMO LEVI (2004) și Leonce și Lena (2013). De data aceasta, partitura aleasă se arată ușor modificată. Mihai Măniuțiu ne dezvăluie despre Cafeneaua Pirandello că a fost creată în mod special pentru trupa Teatrului Regina Maria din Oradea, asigurându-i astfel un loc aparte în galeria premierelor din stagiunea 2016-2017. Pe canavaua scenariului dramatic construit de Anca Măniuțiu se conjugă două piese de Luigi Pirandello: Omul cu floarea în gură (integral inserat) și câteva fragmente din Uriașul munților.

Cronica despre Cafeneaua Pirandello poate fi citită acum și în versiunea online a Revistei de cultură Familia, nr. 6 – iunie 2017:
http://revistafamilia.ro/iunie-2017/

LaPunkt: Masca lui Lear

,,E îngerul ce-și întinde aripile când spre o parte, când spre cealaltă! Iar noi îl iubim pentru că e când aici, când acolo!” (George Banu, Iubire și neiubire de teatru)

Surprinzătoarea definire a actorului, propusă de reputatul critic de teatru George Banu, își descoperă un neașteptat ecou într-unul dintre cele mai reușite spectacole prezentate la cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: Minetti, o producție a Teatrului Academic Evgheni Vakhtangov din Rusia , montată după piesa lui Thomas Bernard de directorul artistic al instituției, lituanianul Rimas Tuminas. Programarea primei reprezentații chiar în ziua deschiderii acestui impresionant maraton dramatic (9 iunie 2017), înscris în galeria marilor festivaluri teatrale ale lumii, constituie un eveniment imposibil de ocolit de către iubitorii de pretutindeni ai artelor spectacolului. Trebuie menționat un aspect care pune într-o anumită lumină revelatoare colaborarea artistică la nivel internațional, și anume faptul că, în 2016, Silviu Purcărete și-a adus contribuția regizorală la realizarea unui alt spectacol al Teatrului Vakhtangov, Bolnavul închipuit, după comedia lui Molière.

Sensurile mai adânci ale piesei converg spre ideea unui teatru total (concept propus de Jean-Marie Winkler), în măsura în care dramaturgul scrisese textul pentru actorul său favorit, Bernard Minetti, celebrul comediant aflat sub semnul crepuscular al unei existențe dedicate teatrului. Mai mult, Thomas Bernard intenționase ca piesa să-i fie jucată o singură dată și de un singur actor, într-o seară de 31 decembrie, astfel încât ritul de trecere marcat de noaptea Anului Nou să continue fluxul dramatic cu misterioasa forță a punerii în abis. Dinamitând clișeele clasice despre resursele interpretării scenice, actorul Minetti ar fi devenit, astfel, exact ceea ce joacă, adică personajul Minetti, printr-o definitivă contopire a contrariilor ființei sale, dedicându-se întru totul, trup și suflet, reflexiilor imanente ale artei. Suprema autoreferențialitate intuită dincolo de o asemenea stranie invocație auctorială se conjugă, în trama istoriei reprezentate în spațiul scenic, cu pretextul sosirii lui Minetti, personajul, la Ostende, în Belgia, în ajunul Anului Nou. Actorul ar urma să-l întâlnească acolo pe directorul Teatrului Dramatic din Flensburg (un oraș situat într-un fiord din extremitatea sud-vestică a Mării Baltice) pentru a mai juca o singură dată rolul regelui Lear din piesa lui William Shakespeare. O dată și nimic mai mult…

Photo credit: Sebastian MARCOVICI, fotograf oficial al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Vă invit să citiți cronica integrală în revista LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/08/02/masca-lui-lear/

LaPunkt: Ecce DADA!

Cronica despre minunatul Cabaret Dada, montat de Anca Bradu pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea, e disponibilă acum și în publicația virtuală LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/07/26/ecce-dada/

%d blogeri au apreciat asta: