Autor: Maria Hulber

La sfârşitul lunii noiembrie 2009 mă îndreptam spre Bucureşti cu intenţia de a explora două spaţii diferite, dar totuşi asemănătoare prin ceea ce dă sens existenţei lor: Biblioteca Academiei Române şi Târgul de Carte ,,Gaudeamus”. Zonele de convergenţă spirituală: Cărţile şi Autorii acestora. Doar împătimiţii de lectură cunosc nestarea şi neastâmpărul care-i determină să se aştearnă la drum lung, uneori pentru o singură carte. Eu aveam în minte un şir întreg de titluri, multe dintre ele apărute cu ani buni în urmă, imposibil de găsit prin bibliotecile Ardealului. Mai presus de toate mă anima imperativul aflării unei cărţi esenţiale pentru înţelegerea manifestării fenomenului concentraţionar în România postbelică şi a temeiurilor rezistenţei în cele mai cumplite condiţii: Binecuvântată fii, închisoare… de Nicole Valéry-Grossu. Departe de a fi o antifrază, titlul cărţii-mărturie cheamă parcă, precum un dublu ivit dintr-o raportare evenimenţială similară, sintagma lui N. Steinhardt, Jurnalul fericirii. Cuvintele lui Alexandr Soljeniţîn devin moto-ul scrierii şi dezleagă enigma oximoronică: Toţi scriitorii care au vorbit despre închisoare fără să fi trecut prin ea s-au simţit obligaţi să-şi arate simpatia faţă de deţinuţi şi să blesteme închisoarea. Eu am stat acolo mult timp, acolo mi-am făurit sufletul şi pot spune fără ocol: BINECUVÂNTATĂ FII, ÎNCHISOARE…, binecuvântat fie rolul pe care l-ai jucat în existenţa mea!

De atunci şi până astăzi am recitit-o de mai multe ori şi niciodată nu şi-a epuizat sensurile. Rămâne principalul izvor al creionării unui destin extraordinar şi al unei pedagogii atipice de supravieţuire în GULAG-ul românesc, având ca reper lecţia credinţei eliberatoare. Dar nu despre carte intenţionez să scriu în rândurile următoare, ci despre autoare. Aproape deloc cunoscută cititorilor români înainte de 1990, biografia Nicolei Valéry-Grossu a fost integrată în circuitul valorilor culturale şi spirituale româneşti, mai ales prin efortul lui Cicerone Ioniţoiu, el însuşi fost deţinut politic, şi al regizorului Nicolae Mărgineanu (tatăl său, psihologul Nicolae Mărgineanu, a fost condamnat fără nicio vină, în procesul marii finanţe, la ani grei de temniţă). E vorba despre ampla lucrare în zece volume concepută după structura unui dicţionar de Cicerone Ioniţoiu, Victimele terorii comuniste: arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi şi filmul artistic în regia lui Nicolae Mărgineanu, care păstrează întru totul titlul semnificativ al cărţii, Binecuvântată fii, închisoare… . Succinte date biografice pot fi regăsite şi pe site-ul memoria.ro. Interesant e faptul că în dicţionarul despre victimele represiunii comuniste sunt înregistrate două fişe biografice ale Nicolei Valéry-Grossu, prima în volumul I, a doua în volumul al IV-lea, semn al interesului deosebit manifestat pentru  conturarea personalităţii sale. În rândurile ce urmează voi reuni datele consemnate în volumele amintite.

Aşadar, Nicoleta Valeria Bruteanu, cunoscută sub numele de scriitoare ca Nicole Valéry-Grossu, iar de către prieteni, mai simplu, drept  Coleta, s-a născut în 4 iulie 1919 în Turnu Măgurele. În anii tinereţii a fost secretara unchiului său, Iuliu Maniu, pentru care a lucrat împreună cu Corneliu Coposu. După 23 august 1944 a colaborat la ziarul Dreptatea, aflat sub conducerea lui Nicolae Carandino.  A fost arestată prima dată în 1945. Ancheta a avut loc  la Malmaison, unde s-a încercat includerea ei în lotul organizaţiei ,,T”. A fost eliberată în scurt timp datorită intervenţiei prietenilor săi, militari americani din Comisia Aliată de Control. În 1946 a participat la campania electorală alături de ceilalţi membri ai P.N.Ţ.-ului de atunci. În 1949 a fost arestată pentru a doua oară cu unul din loturile P.N.Ţ. De data aceasta a urmat o perioadă de 4 ani de privare de liberate, fără condamnare, şi de trecere succesivă prin diferite spaţii de detenţie, îndeosebi prin lagăre de muncă forţată şi centre de triere a deţinuţilor politici: Mislea, Ghencea, Roşia, Bragadiru, Târgşor, Saligny. Cicerone Ioniţoiu notează în primul volum al dicţionarului că, în timpul detenţiei, Nicole Valéry-Grossu a fost anchetată în case conspirative de agenţi ai Securităţii: lt. col. I. Soltuţiu, cpt. Gh. Moraru, mr. George Filipescu.  A fost eliberată în 25 septembrie 1953. După căsătoria cu Sergiu Grossu s-a dedicat mişcării misionare clandestine Oastea Domnului. În 1969 familia Grossu a părăsit ţara şi s-a stabilit la Paris, unde a întemeiat revista Catacombes. În 1976, editura PLON din Paris a publicat tulburătoarea mărturie, redactată în limba franceză, Bénie sois-tu, prison… . Ulterior cartea a fost tradusă în engleză, germană, italiană, norvegiană, română (abia în 1997, prima ediţie). Nicole Valéry-Grossu s-a stins din viaţă în 14 ianuarie 1996, dar amintirea personalităţii sale şi a vieţii trăite în demnitate au deschis perspective certe asupra cunoaşterii acestui destin referenţial.

Remarcabilă producţie cinematografică, filmul lui Nicolae Mărgineanu prezintă experienţa de detenţie a autoarei, din momentul celei de-a doua arestări. Realizat în 2002, se distinge prin două interpretări feminine de excepţie: Maria Ploae, în rolul Nicolei Valéry-Grossu, şi Dorina Lazăr, în rolul comandantei penitenciarului Mislea. De altfel, Mariei Ploae i s-a decernat în 2003 Premiul pentru Interpretare Feminină de către Uniunea Cineaştilor din România pentru acest rol, iar filmul a primit, în acelaşi an, Premiul pentru cea mai bună contribuţie artistică şi Menţiunea Specială a Juriului Ecumenic la Festivalul Filmului Lumii de la Montreal. Acesta este unul dintre motivele pentru care postez în continuare o secvenţă din film, cu menţiunea că nu este povestea unei vieţi, ci a unei experienţe atât de marcante, încât mută de pe orbită întregul traiect existenţial firesc. Un alt motiv ţine de selecţia propriu-zisă; este fragmentul ce redă esenţa cărţii şi a tranformării interioare sub semnul credinţei ardente, relevând adevărata semnificaţie a titlului.

Anunțuri