4. Perspectiva documentară

Colaboraţionismul, suferinţa, genocidul invită la un tip de formulare din care ambiguitatea să fie eliminată programatic. Imaginile lagărelor eliberate de trupele aliate nu constituie o notă de subsol, ci debutul unei noi istorii europene. Ca şi la un Primo Levi, revelaţia morţii tehnologice pune în cauză aşezarea firii umane înseşi. Auschwitz devine un nume al secolului însuşi, cel care sfâşie şi convoacă spirite. Tranziţia de la liberalism la asumarea memoriei intervine organic.
Ioan Stanomir, Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor. Bucureşti: Curtea Veche, 2009, p. 96.

În 2 iulie 1947, printr-o lege a Dietei poloneze a fost creat Muzeul de la Auschwitz-Birkenau, desfăşurat pe întinderea celor mai importante sectoare ale fostului lagăr: Auschwitz I şi Auschwitz II. Memoria vulnerabilă a omenirii postbelice are nevoie de acest nucleu de rezonanţă. Urmele ororilor tind să se estompeze, mai ales în conştiinţele anesteziate ale noului veac. Trecutul terifiant trebuie cunoscut în întregime pentru a rămâne mărturia vie a experienţelor dezumanizante ce au desfigurat chipul lumii. Fără încrâncenare, fără patimă devoratoare, documentul frust înlătură incertitudinile, decantează informaţiile, explicitează, topeşte ambiguităţile şi dizolvă prejudecăţile.
Istoria a demonstrat că imperiile întemeiate pe teroare şi ideologii totalitare, germinate în dispreţul înaltelor valori umane, se surpă violent, abrupt şi tumultuos. Din nefericire, cenuşa spulberată în toate colţurile lumii după prăbuşirea monstruosului edificiu nazist s-a ivit din suferinţele inocenţilor, ale căror destine au fost măcinate de suflul paranoic al nesăbuinţei (in)umane. La Auschwitz timpul nu mai are căutare. A încremenit într-o agonie perpetuă, resimţită acut de orice pelerin ca o durere inexplicabilă.
Reproduc mai jos câteva fragmente (în traducerea proprie) din broşura intitulată Auschwitz-Birkenau: Histoire et present. Este esenţială însă vizitarea acestui loc unde amintirea atâtor victime nevinovate este păstrată intactă. De asemenea, vizitarea site-ului oficial al memorialului, www.auschwitz.org.pl, permite accesul la numeroase documente de arhivă şi la galeriile de fotografii istorice şi actuale.

Auschwitz-Birkenau: Histoire et present

Auschwitz 1940-1945
Istoricul lagărului. Crearea lagărului

În ochii întregii lumi, lagărul nazist de concentrare şi de exterminare de la Auschwitz este simbolul Holocaustului, al genocidului şi al terorii. A fost creat de germani la mijlocul anilor 1940 la periferia oraşului polonez Oświęcim şi incorporat de nazişti în cel de-al III-lea Reich. Oraşul a primit ulterior denumirea în limba germană ,,Auschwitz”, care a devenit totodată şi numele lagărului de concentrare (KL – Konzentrationslager) Auschwitz.
Cauzele directe ale creării lagărului au fost numărul mare de polonezi arestaţi de poliţia germană şi suprapopularea închisorilor, rezultată din aceste acţiuni. La început, acest nou lagăr de concentrare trebuia să fie similar celor pe care sistemul nazist, fondat pe teroare, le-a creat deja în anii ’30. De altfel, lagărul de la Auschwitz a îndeplinit acest rol în perioada întregii sale existenţe, chiar şi atunci când a devenit, în 1942, cel mai mare centru de exterminare în masă a evreilor.
Personalul lagărului KL Auschwitz se compunea din membri ai organizaţiei SS (Schutzstaffeln). Aceste unităţi au fost create ca nişte corpuri de elită care trebuiau, la origine, să asigure securitatea cu ocazia marilor adunări ale partidului nazist. De-a lungul anilor, importanţa SS a crescut în miezul celui de-al III-lea Reich, această structură preluând numeroase atribuţii de la administraţie, poliţie şi armată. Personalul lagărelor de concentrare se recruta din aceste unităţi.
Trupele SS făceau parte din cadrele lagărului şi din personalul însărcinat cu supravegherea. Participau, de asemenea, la exterminarea în masă a evreilor, precum şi la execuţia deţinuţilor. La început, personalul SS al lagărului se compunea doar din germani. Ulterior, erau recrutaţi Volksdeutsche, adică cetăţeni ai altor state, care erau în măsură să-şi dovedească originea germană şi care semnaseră lista de apartenenţă la naţiunea germană (Volksliste). Pe toată durata existenţei sale, KL Auschwitz a numărat mai mult de 8 000 de membri SS. (pp. 4-5)

Extinderea lagărului

Localizarea lagărului – practic în mijlocul Europei ocupate de nazişti – şi o bună reţea feroviară au incitat autorităţile germane să desfăşoare lagărul pe o imensă suprafaţă cu scopul de a trimite acolo deportaţi originari din aproape toate ţările Europei. La apogeul existenţei sale, lagărul de la Auschwitz era compus din trei părţi principale:

Auschwitz I, prima şi cea mai veche parte din lagăr: era lagărul principal (număra între 12 000 şi 20 000 de deţinuţi), creat la mijlocul anului 1940 pe locul unei cazărmi a armatei poloneze, ce data dinainte de război, şi mărit în mod constant pe măsura necesităţilor.

Auschwitz II-Birkenau, a doua parte. Era cel mai mare ansamblu al lagărelor de la Auschwitz (în 1944 număra mai mult de 90 000 de prizonieri). Construirea sa a început în toamna anului 1941 pe terenul satului Brzezinka, situat la o distanţă de 3 km de Oświęcim, de unde a fost expulzată populaţia poloneză, iar clădirile locuitorilor au fost demolate. La Birkenau, naziştii au instalat cele mai mari instalaţii din întreaga Europă ocupată, destinate exterminării în masă – camerele de gazare – unde au ucis evreii deportaţi în lagăr.

Auschwitz III-Monowitz, a treia parte, denumită şi Buna (în vara anului 1944, acolo erau deţinute mai mult de 11000 de persoane). La origine a fost vorba despre un sub-lagăr de la Auschwitz, creat în 1942 la Monowice, situat la 6 km de Oświęcim, nu departe de uzina de producere a cauciucului sintetic şi a carburanţilor Buna-Werke, construită în timpul războiului de grupul german IG Farbenindustrie. În noiembrie 1944, sub-lagărul de la Buna a devenit autonom şi a primit numele de KL Monowitz. Majoritatea sub-lagărelor de la Auschwitz îi erau corelate. (p. 6)

Sub-lagărele de la Auschwitz

Între 1942 şi 1944 au apărut în total 47 de sub-lagăre şi ,,kommandos” exterioare ale KL Auschwitz, care exploatau în condiţii de sclavie mâna de lucru constituită de deţinuţi. Aceste structuri erau create îndeosebi în jurul minelor, al uzinelor metalurgice şi al altor întreprinderi industriale din Silezia Superioară, în exploatările agricole şi fermele de creştere a animalelor.
În 1943, complexul lagărelor de la Auschwitz cuprindea trei mari lagăre: Auschwitz I, Auschwitz II-Birkenau, Auschwitz III-Monowitz şi mai multe zeci de sub-lagăre. (p. 7)

Rezistenţa organizată în interiorul lagărului şi în exterior

În ciuda condiţiilor de viaţă extrem de dificile care guvernau lagărul şi a terorii omniprezente, deţinuţii se străduiau să-şi păstreze demnitatea de fiinţe umane. Rezistenţa, fie ea spontană sau organizată, a fost una dintre aceste manifestări. Lupta lor viza mai ales salvarea de la moarte a colegilor de nenorocire. Rezistenţa deţinuţilor a luat, de asemenea, forma acţiunilor militare, politice, culturale şi religioase.
Primele organizaţii de rezistenţă în interiorul lagărului au apărut la mijlocul anului 1940, iniţiate de prizonierii politici polonezi ce reprezentau atunci cel mai numeros grup de deţinuţi. La sfârşitul anului 1942 şi începutul lui 1943, s-au constituit organizaţii de alte naţionalităţi. În 7 octombrie 1944, grupul deţinuţilor din Sonderkommando a organizat o revoltă armată în timpul căreia mai mulţi membri ai trupelor SS au fost ucişi şi un crematoriu distrus.
Una dintre activităţile principale ale rezistenţei era informarea lumii cu privire la crimele comise de nazişti în lagărul de la Auschwitz. Contactele stabilite cu rezistenţa foarte activă organizată în exteriorul lagărului au permis utilizarea acesteia ca intermediar pentru transmiterea informaţiilor culese.
De la crearea lagărului de către nazişti, polonezii din Oświęcim
şi din împrejurimi au ajutat deţinuţii a căror viaţă era în pericol, furnizându-le hrană, medicamente şi organizând evadări. (p. 7)

Auschwitz, lagăr de concentrare

În întreaga sa existenţă, Auschwitz a îndeplinit rolul unui lagăr de concentrare şi a devenit, de-a lungul anilor, cel mai mare lagăr nazist. În prima perioadă, autorităţile de ocupaţie au trimis acolo prizonieri politici polonezi consideraţi deosebit de periculoşi, precum conducători ai organismelor sociale, capi religioşi, reprezentanţi ai intelighenției, culturii şi ştiinţei, membri ai rezistenţei, ofiţeri.
Primul convoi, numărând 728 de deţinuţi politici polonezi a ajuns în lagăr în 14 iunie 1940, provenind de la închisoarea din Tarnow. Această dată reprezintă, de fapt, intrarea în activitate a lagărului. Naziştii au deportat acolo polonezi în toată perioada războiului: oameni arestaţi cu ocazia raziilor şi a operaţiunilor de deportare, printre care s-au numărat familii întregi, ca în cazul regiunii Zamosc unde trebuiau să se stabilească colonişti germani, sau cu ocazia insurecţiei din Varşovia, în 1944.
Mai târziu, autorităţile germane au deportat la Auschwitz cetăţeni ai altor ţări ocupate, romi (ţigani) şi prizonieri de război sovietici. Aceştia erau înregistraţi şi li se atribuia un număr. Începând cu anul 1942, au fost înregistraţi şi evreii aduşi în convoaiele destinate exterminării, care erau consideraţi de către medicii SS, cu ocazia selecţiei, apţi de muncă sau pentru a servi drept cobai pentru experienţele medicale criminale.
Din cel puţin 1,3 milioane de deportaţi la KL Auschwitz, au fost înregistrate şi deţinute în lagăr în jur de 400 000 de persoane: aprox. 200 000 de evrei, aproape 150 000 de polonezi, aprox. 23 000 de romi (ţigani), aprox. 15 000 de prizonieri de război sovietici şi 25 000 de reprezentanţi ai altor naţionalităţi. Mai mult de 50% dintre ei au pierit din cauza foamei, a muncii inumane, execuţiilor şi condiţiilor de existenţă extrem de penibile şi degradante, au devenit victime ale maladiilor şi epidemiilor, au fost supuşi suferinţelor, torturilor şi experienţelor medicale criminale. Naziştii au transferat aproape 200 000 de deţinuţi în alte lagăre de concentrare, unde mulţi dintre aceştia au pierit. La eliberare, în lagăr se aflau 7000 de supravieţuitori. (p.8)

Auschwitz – loc de exterminare a evreilor

Începând cu anul 1942, lagărul, dincolo de funcţia de lagăr de concentrare, a devenit centrul exterminării în masă a evreilor din Europa. Aceştia au fost ucişi acolo, singurul motiv fiind originea lor, indiferent de vârstă, sex, profesiune, naţionalitate sau opinii politice. Majoritatea dintre ei, consideraţi inapţi de muncă în urma selecţiei făcute de medicii SS: bolnavii, persoanele vârstnice, femeile însărcinate, copiii, erau trimişi în camera de gazare chiar de la sosire. Nu figurau în registre şi nu primeau matricolă. (p. 9)

Anunțuri