Evenimentul cultural ,,Comunicare fără frontiere”, 16 august 2010

Cel mai important eveniment din cadrul programului cultural româno-nipon  Comunicare fără frontiere a reunit, în 16 august, toţi participanţii în Sala Mare a Primăriei din Oradea, într-un spaţiu public deschis spre două lumi nerăbdătoare să descifreze reciproc misterul şi fascinaţia înscrise în codurile culturale străvechi. Asiduu pregătit, începând cu câteva luni în urmă, momentul a permis iniţierea dialogului dintre culturi, prin valorificarea resurselor expresive ale artelor tradiţionale.

Întregul program s-a bucurat de la început de încurajarea Excelenţei Sale, Domnul Ambasador al României în Japonia, Aurelian Neagu. De asemenea, cu câteva săptămâni înaintea derulării proiectului, şi-a exprimat susţinerea Excelenţa Sa, Domnul Ambasador al Japoniei în România, Natsuo Amemiya. Mesajele primite din partea celor doi diplomaţi au fost citite pe parcursul evenimentului, după rostirea cuvântului de deschidere de către organizatoare, Angela Pugna. Un mesaj de întâmpinare a venit din partea oficialităţilor orădene, prin discursul doamnei viceprimar Rozalia Biro.

Este demnă de menţionat aici intervenţia domnului Teodor Pugna, călător în spaţiul nipon la începutul anului 2010, care a evocat cu multă afecţiune experienţa sa de atunci şi frumuseţea spirituală a japonezilor întâlniţi. La rândul meu, m-am referit la teoriile lingvistice formulate de Suzanne Flynn şi Noam Chomsky, teorii aflate la temeiul activităţilor desfăşurate de Institutul LEX în întreaga lume.

Prima parte a programului a fost dedicată artelor şi meşteşugurilor tradiţionale româneşti, printr-un program ce a cuprins elemente de folclor muzical şi coregrafic (prezentat de elevi şi profesori de la Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea), expoziţii de pictură pe sticlă, de ouă încondeiate şi de obiecte lucrate manual din materialul tradiţional, lemnul. Organizarea expoziţiilor şi demonstraţiilor de încondeiere a ouălor s-a datorat sprijinului oferit de Muzeul Ţării Crişurilor şi Primăria din Remetea. Gazdele le-au mai prezentat oaspeţilor japonezi imagini emblematice pentru obiceiurile şi tradiţiile româneşti, aspectele folclorice particularizate pe zone etnografice, preocupările şi meşteşugurile străvechi. Un alt material prezentat a evocat în imagini sugestive datele esenţiale din istoria României.

Cea de-a doua parte a programului, realizată de japonezi, a fost o adevărată încântare pentru românii prezenţi la eveniment şi dornici să afle  secretele artelor tradiţionale nipone.  Nu ştiu alţii cum vor fi simţind, dar mie mi s-a tăiat răsuflarea preţ de câteva minute cât a durat dansul ritualic Soran bushi, iar armoniile unei muzici nefiresc de frumoase s-au întâlnit cu mişcările viguroase şi precise ale dansatorilor. De apreciat efortul acestor oameni preocupaţi de perfecţiune, întrucât unii dintre ei nu au mai avut până în acel moment ocazia să participe la o asemenea demonstraţie coregrafică.

De altfel, pregătirile oaspeţilor japonezi au început încă din primele ore ale dimineţii, cu atenţia îndreptată spre detaliile celor patru ateliere înscrise în program, ce reprezintă tot atâtea arte în spaţiul nipon: Kimono, Ceremonia ceaiului, Origami şi Caligrafie. Meticulosul şi îndelungatul  ritual de înveşmântare în kimonourile tradiţionale japoneze a premers timp de două ore deschiderea propriu-zisă a evenimentului, dar efectele s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor, impresionând prin invazia culorilor vii, jucate în ritmul paşilor mărunţi, abia fluturaţi şi plini de graţie. De altfel, după deschiderea  secţiunii de creaţie şi demonstraţie artistică, cei mai mulţi participanţi au vizitat pentru început spaţiul vestimentar, având ocazia de a cunoaşte  senzaţia produsă de purtarea kimonourilor. În scurt timp foşnetul de mătase japoneză a învăluit sala mare şi culoarele exterioare, spre delectarea celor prezenţi.

Departe de a fi o simplă joacă a modelării hârtiei în cele mai neaşteptate forme, origami este o străveche artă japoneză ce solicită îndemânare, delicateţe, atenţie şi multă răbdare. Cocorul, simbolul Japoniei, este confecţionat dintr-o hârtie specială, monocoloră sau, dimpotrivă, în tonuri vioaie precum cele de pe splendidele kimonouri. Şiragurile de mărgele oferite în semn de prietenie sunt presărate cu cocori în miniatură creaţi de cel care le dăruieşte. Fiecare gazdă a deprins puţin din tainele împăturirii şi îmblânzirii hârtiei, astfel încât aceasta să devină purtătoare de simboluri. Micuţul din imaginea alăturată, Koki, este deja un adevărat artist la cei 7 ani ai săi. Trebuie să mărturisesc, cu un zâmbet fugar,  că de la el am învăţat să fac primele forme. Cocori, mai ales cocori.

Atelierul de ceremonie a ceaiului a adus o notă de nobleţe prin prezenţa a două profesoare japoneze în domeniul preparării şi servirii tradiţionale a ceaiului. Am aflat cu această ocazie că tot ceea ce ni se prezintă constituie discipline de studiu în şcolile japoneze, înscrise în bogata ofertă educaţională. Un aer de mister acoperă fiecare gest lent şi sobru, iar privitorul are senzaţia vagă că alunecă în trecut, regăsind o fărâmă din Japonia sacră de altădată.

Maeştrii caligrafi şi-au demonstrat virtuţile artistice scriind numele participanţilor la eveniment în caracterele alfabetului kanji. Pe lângă numeroasele fotografii păstrate din acel moment, o astfel de amintire întregeşte bucuria de a fi trăit o experienţă unică. Scriere şi desen în acelaşi timp, exerciţiul redării cuvintelor în kanji presupune o tehnică aparte şi instrumente de lucru – tuş şi pensule – pe măsură. Nicio dificultate nu s-a întrezărit, totuşi, pentru oaspeţii noştri. Câteva zile mai târziu aveam să aflu că în primul an de învăţământ, care începe în luna aprilie, copiii deprind toate cele trei tipuri de scriere: hiragana, katakana şi kanji. Este preferat ultimul tip pentru simbolistica lui extrem de bogată, unui caracter corespunzându-i, de obicei, un cuvânt. Alfabetul latin este învăţat mai târziu, de regulă odată cu începerea studierii limbii engleze, la vârsta de 12 ani.

Deşi toate sursele mediatice anunţau prezenţa la Oradea a 17 oaspeţi din Japonia, la evenimentul cultural au participat în total 20 de japonezi. Încă trei tinere s-au alăturat grupului cu ocazia acestui moment. E vorba despre o japoneză care locuieşte de câţiva ani în Iaşi, fostă membră Hippo Family Club, şi două japoneze rezidente în Budapesta, întâlnite de Angela la aeroportul capitalei ungare, în timp ce-i aştepta pe invitaţii săi. Angela mi-a mărturisit că una dintre tinere a fost atât de uimită de faptul că i se adresa în japoneză, încât 2 minute a ascultat-o fără a putea rosti vreun cuvânt şi apoi a formulat primul enunţ în… engleză. Dar acestea nu au fost singurele surprize plăcute ivite cu ocazia desfăşurării proiectului. Prezenţa la eveniment a unei familii din Botoşani, cu o fiică îndrăgostită de cultura Japoniei şi spiritul japonezilor, a impresionat în mod deosebit, cu atât mai mult cu cât membrii acesteia au depăşit tenace toate dificultăţile unei lungi călătorii doar pentru a fi alături de oaspeţii sosiţi de la mii de kilometri depărtare. Asemenea experienţe au demonstrat încă o dată semnificaţia titlului programului, inspirat ales de Angela pentru a sintetiza curajul de a înfrunta noi teritorii ale cunoaşterii, temeritatea în faţa aparentelor bariere de comunicare şi înţelegere între oameni, puterea interioară de a reduce spaţiul real la o dimensiune accesibilă efortului omenesc.

Minigalerie fotografică

Angela Pugna

Angela Pugna

Miniexpoziţie de ouă încondeiate şi obiecte sculptate în lemn

Cântecul popular românesc

Expoziţie de icoane româneşti

Dansul tradiţional japonez Soran bushi

Dansul tradiţional japonez Soran bushi

Dansul tradiţional japonez Soran bushi

Dansul tradiţional japonez Soran bushi

Kimonouri

Atelierul de origami

Kimonouri

Origami

Origami

Origami (cocori)

Atelierul de caligrafie

Invitatele japoneze din Budapesta

Ceremonialul ceaiului

Ceremonialul ceaiului

Ceremonialul ceaiului

Ceremonialul ceaiului

Atelierul de caligrafie

Atelierul de caligrafie

Caligrafie

Caligrafie

Caligrafie

Caligrafie

Anunțuri