Am citit cu consternare două articole apărute în nr. 121 al săptămânalului Ghimpele de Bihor. Ambele se referă la proiectul cultural Comunicare fără frontiere, desfăşurat în 16 august 2010.

În primul dintre acestea, autorul anonim omite câteva reguli esenţiale de redactare a textului jurnalistic şi încropeşte un soi de struţo-cămilă între ştire şi pretins pamflet de presă. Fără să noteze principalele date ale evenimentului cultural, aşa cum s-ar fi cuvenit, se mărgineşte să-l aducă în discuţie doar ca pretext pentru un atac absolut nefondat şi nemeritat la adresa oficialităţilor prezente şi a organizatorilor. Orice invitat de bună-credinţă se va mira, cred, de presupusa mirare ce i-a fost atribuită. Trebuie să subliniez că discursul oficial a captat interesul şi admiraţia tuturor celor prezenţi în sală. Înregistrările video pot proba oricând afirmaţiile mele, năruind totodată întregul eşafodaj slab argumentat al autorului. În plus, abdicarea de la cerinţele unui limbaj neutru şi obiectiv, prin fonetismele englezeşti voit ironice şi familiarismul nepermis în adresarea unui condei jurnalistic, arată lipsa de măsură şi adevăratele sale intenţii.

În aceeaşi manieră, ziaristul speculează pe marginea denumirii unui fişier electronic, fotografiat şi publicat în interiorul articolului. Probabil că nu a aflat că denumirea unui folder depinde de libera alegere a celui care-l creează şi de variantele căutate de fiecare utilizator de PC pentru a evita omonimiile nedorite. La fel de bine s-ar fi putut numi shfz4657cmgu8463.ppt şi tot n-ar fi fost vreo problemă. Dacă ar fi avut bunăvoinţa să asiste mai mult de 10 minute la derularea evenimentului, ar fi descoperit cu plăcere slide-ul cu titlul  documentului, aşa cum nu le-a fost ,,trântit” oaspeţilor (nefericită exprimare!), ci oferit cu drag, alături de informaţiile aferente. Nu e de ignorat faptul că fotografierea şi publicarea unui desktop de laptop echivalează cu încălcarea dreptului la intimitate şi reflectă lipsa unei preocupări reale pentru fondul şi conţinutul de excepţie prezentate. Din păcate, aici primează superficialitatea, precum şi căutarea formei şi aparenţei aducătoare de rating.

Stupefiant e că articolul criticului de serviciu al ziarului Ghimpele de Bihor conţine două abateri grave de la normele limbii române, un dezacord şi o greşeală de ortografie, după cum se poate vedea în imaginile următoare.

Să trecem la al doilea text şi să-i acordăm puţină atenţie, mai ales după săgeţile aruncate la nimereală în primul articol. Deasupra titlului scris cu caractere mari se poate citi un enunţ năucitor.

Să-l evaluăm, prin urmare:

1. lipsa participiului trecut al verbului a plăcea (probabil) din structura modului indicativ, timpul perfect compus: (le-)a plăcut;

2. dezacordul grav între subiectul la singular (mămăliga) şi predicatul la pluralul persoanei a III-a le-au (plăcut); posibilă confuzie între complementul indirect le-, forma conjunctă a pronumelui personal, şi subiectul propoziţiei concesive;

3. scrierea cu iniţială majusculă a unui substantiv comun, niponii, în interiorul frazei;

4. lipsa semnului de punctuaţie la finalul frazei: [.];

5. plasarea unei propoziţii subordonate concesive la începutul unui supratitlu (greşeală de redactare jurnalistică);

6. exprimare stângace la sfârşitul frazei (…s-au simţit ca acasă, în Japonia), generatoare de ambiguitate logică şi semantică.

Seria erorilor nu se opreşte, din nefericire, la aceste exemple. O virgulă între subiect şi predicat fragmentează un alt enunţ, şi aşa viciat de exprimarea defectuoasă.

De altfel, pasiunea pentru virgule este ostentativă în aproape toate formulările, şi când prezenţa lor este obligatorie, şi când nu-şi au locul în redactare.

Pentru corecta informare a tuturor cititorilor, precizez că nicio persoană din România, prezentă la eveniment, nu a reuşit performanţa de a învăţa într-un timp record să scrie cu caractere japoneze (nu se precizează în articol în ce alfabet ne este atribuită această splendidă competenţă ), după cum s-ar putea înţelege, în mod eronat, din afirmaţia de mai jos. Toate numele celor dornici să păstreze o asemenea rară amintire au fost scrise de oaspeţii niponi care au alcătuit atelierul de caligrafie.

Este regretabilă uşurinţa cu care se aruncă cu noroi într-un proiect de amploare, foarte bine organizat şi derulat de către oameni admirabili şi inimoşi.  Ceea ce este bun, strălucit şi de excepţie trebuie protejat şi ajutat să supravieţuiască, nu sufocat cu spuza resentimentelor.

De asemenea, regret că prin acest drept la replică fac publicitate nemeritată unui produs jurnalistic de existenţa căruia nici nu aflasem până astăzi.

Anunțuri