Reproducerea integrală a publicisticii eminesciene a constituit un temerar şi îndelungat proiect, finalizat de D. Vatamaniuc în volumele III-IV ale ediţiei Academiei Române din 2000. În anul următor avea să apară la Chişinău, la editura Gunivas, sub coordonarea academicianului Mihai Cimpoi, o nouă ediţie de Opere complete. Volumele V-VIII cuprind toate scrierile publicistice ale lui Eminescu, redactate între anii 1870-1883. Din nota ce precedă volumul V aflăm că Mihai Eminescu a colaborat la Federaţiunea din Pesta, Curierul de Iaşi, Foaia publicaţiunilor oficiale din resortul curţii apelative din Iaşi şi la ziarul Partidului Conservator din acea epocă, Timpul, (între 1877 şi 1883).

Numărul impresionant de articole publicate îl dezvăluie ca pe o conştiinţă a epocii sale, un strălucit editorialist pe teme doctrinare şi economice, cu un condei lucid şi verb polemic. Lecturând sistematic aceste scrieri, rămânem uimiţi de actualitatea observaţiilor şi analizelor lui Mihai Eminescu, al cărui spirit vizionar pare a fi surprins nu numai epoca în care a trăit, ci şi epoca noastră. Textele ce urmează stau mărturie a geniului exprimat, de data aceasta, în spaţiul realităţii. Toate citatele următoare sunt preluate din Mihai Eminescu, Opere. Publicistică, vol. V-VIII, coord. acad. Mihai Cimpoi. Chişinău: Gunivas, 2001.

Teoria lui Darwin despre lupta pentru existenţă, în care cel mai tare sau cel mai abil învinge, ar trebui, după a noastră părere, să fie întrucâtva modificată. Nu cel tare sau cel înţelept ca atare, nu mintea şi bărbăţia, nu dreptate şi adevăr înaintează în lumea aceasta, ci calitatea aceea care se poate adapta unor împrejurări date în mod fatal. În orice caz într-o amfibie nu-i mai multă putere decât într-un leu, dar în apă leul va pieri, amfibia va înainta. Tot astfel şi calităţile omului ajung la suprafaţă după cum le favorizează vremea. Dacă vremea e cu răsuflarea scurtă vor ajunge deasupra oameni cu răsuflarea scurtă. În evul mediu curajul şi tăria fizică aveau trecere, pentru că târziu s-a inventat iarba de puşcă. Ei, nu era rău evul mediu! Căci curajul şi tăria fizică sunt, prin natura lor, generoase. Oamenii slabi au însă toate defectele slăbiciunii lor. Invidia, nestatornicia, clevetirea, duşmănia ascunsă, linguşirea, dicţiunea sofistică, toate acestea se găsesc în oamenii care n-au un ton fundamental hotărât, care nu sunt întregi sufleteşte şi poate nici fizic. (17 octombrie 1880)  Vol. VII,  pp. 124-125

Dar cu asemenea cultură din gazete au început reformatorii noştri. Căci nu mai este îndoială că n-au învăţat mai nimic de la străini decât să vorbească subţire, să se îmbrace subţire şi să pună lumea la cale cu fraze. Cultura frazelor o puteau învăţa bine din gazetele străine. Oamenii scot acolo gazete în toate zilele şi neavând ce spune, abstracţiunile le vin foarte bine la-ndemână, căci prin mijlocul lor poţi scrie coale întregi şi fără să spui nimic. Să nu ne înşelăm. Beţia de cuvinte din gazetele româneşti e numai întrecerea beţiei de cuvinte din cele străine. Mai puţin culţi, deci având mai puţine de împărtăşit decât străinii, gazetarii noştri au şi mai multă nevoie de gură decât de cap, dar şi în străinătate lucrează în mare parte gura, fără ca creierii să ştie mult despre aceasta. (11-23 decembrie 1877) Vol. V, p. 449

Am spus-o într-un rând că ceea ce ne inspiră durerea cea mai mare şi o adevărată teamă de viitorul acestei ţări nu sunt pe atâta oamenii generaţiei actuale pe cât tinerii noştri, care vor stăpâni în viitor soarta naţiei lor. Lucrarea continuă a instituţiilor prea liberale a consistat la spiritele tinere în dărâmarea oricărei autorităţi dumnezeieşti şi omeneşti, într-o încredere oarbă în propria persoană neînsemnată, în nerespectarea oricărui superior. Uşurinţa cu care tinerii la noi discută oameni şi lucruri, expresiile de care se servesc, suficienţa şi lipsa de naivitate e un semn că avem a face cu oameni îmbătrâniţi înainte de vreme, cărora le-am putea prezice de pe acuma lipsă de statornicie şi impotenţă morală. Aceasta-i pedeapsa ce ne-o dă Dumnezeu pentru c-am făcut din şcoli numai unelte în care se îngrămădeşte învăţarea unei mulţimi de cunoştinţe, fără să fi îngrijit deloc pentru creşterea inimii şi caracterului, căci niciodată tăria unui popor n-a stat în instrucţie şi numai în instrucţie, ci totdeauna în creştere. (5 iunie 1877) Vol. V, p. 359

Caracterul obştesc al luptelor din viaţa publică a românilor e că în mare parte nu sunt lupte de idei, ci de persoane, că cei mai mulţi, în deplină necunoştinţă de ceea ce combat, dau într-un principiu oarecare c-o orbire şi c-un curaj demn de-o cauză mai bună, condamnă ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor să cerceteze, trezindu-se prea târziu c-au fost induşi în eroare de ambiţiile vreunei gaşte şi că au lovit într-o ţintă pe care ar fi respectat-o dacă şi-ar fi dat osteneala de-a o privi mai de aproape. (3 august 1879) Vol. VI, p. 205

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Stilul elegant al arhitecturii Renaşterii, cel măreţ gotic cedează stilului monoton al cazarmelor de închiriat, Shakespeare şi Moliere cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulter, cancanul şi Offenbach alungă pe Beethoven şi pe Mozart, – e o epocă în care ideile mari asfinţesc, în care zeii mor. Fără îndoială că alături cu germenii de descompunere generală se vor fi aflând şi germenii unei vieţi noi fecunde de un caracter într-adevăr uman; dar totuşi nu este mai puţin adevărat că în momentul de faţă ideile bune se află în linie coborâtoare şi aparţin toate fără excepţie trecutului, iar cele rele se află pe linie suitoare. (5 aprilie 1879) Vol. VI, p. 76

Unul din defectele cele mai mari ale noastre e că, departe de a ne ocupa cu fondul lucrurilor, credem că e de ajuns să avem numai forma lor, asemenea copiilor care, voind a-şi face o florărie, smulg plante din câmp şi le aşază fără rădăcini în straturi, improvizându-şi pentru câteva ceasuri o grădină, în aparenţă frumoasă, însă fără de trăinicie. Nerăbdători cum suntem, nu ne-am deprins a cunoaşte cum că lucrurile luate din temei ar fi şi mai trainice şi mai folositoare şi totodată cu mult mai ieftine decât mulţimea de vorbe goale care, neavând înţeles şi vitalitate, cer mereu muncă de Sisif de a fi reînnoite. Nestatornicia noastră, iubirea de schimbări, deasa răsturnare a tuturor temeliilor statului şi rivalitatea copilărească de a întrece pe toată lumea a făcut, atât în trecut, cât şi în prezent, ca să irosim o mulţime de puteri vii, care se puteau utiliza pe un teren folositor, pe lucruri de nimic sau de-a dreptul stricăcioase. (26 septembrie 1878) Vol. V, pp. 577-578

Notă. Dedic această postare Dorei, ale cărei cuvinte calde şi încurajatoare m-au sprijinit în finalizarea unui preţios proiect cultural.

Anunțuri