Descoperirea unui eseu al scriitorului Denis de Rougemont, într-o anumită perioadă de studiu, a prilejuit o adevărată revelaţie, dezvăluind inedite faţete creatoare şi intuiţii neaşteptate ale celui receptat dintr-un unghi diferit până atunci. Iată ce scriam cu privire la acest eseu despre existenţa răului şi multiplele sale forme: ,,Până acum autorul mi-era cunoscut datorită contribuţiilor sale la o filosofie a iubirii, alăturându-se altor gânditori precum Octavio Paz şi Jose Ortega y Gasset. Acest scriitor rafinat, atent la nuanţe şi de o mare delicateţe a formulărilor trece frontiera spre ţinuturile interzise, smulge măştile Diavolului, îi demontează alibiurile şi-i demonstrează plurimorfismul: Incognitoul, Îngerul căzut, Prinţul acestei lumi, Ispititorul, Mincinosul, Acuzatorul, Legiunea. Lecţia esenţială pe care o consemnează autorul este tocmai cea a existenţei Diavolului. Extras din mascarada aceasta cronică şi bufonă (Denis de Rougemont, Partea Diavolului. București: Humanitas, 2006, p. 16) creată de imaginile legendelor medievale, dincolo de corniţe, ochii roşii şi coada lungă, el capătă o realitate refuzată, din păcate, de omul modern, captiv al raţionalismului născut în secolul Luminilor. ” La finalul volumului se află un superb imn în proză, un fel de rugăciune modernă. Între timp am înţeles că existenţa răului în lume nu trebuie să devină un motiv de deznădejde. Acolo unde răul se manifestă există, inevitabil, binele infinit mai mare. Rugăciunea este pentru albastrul cerului: pentru bine, frumuseţe, lumină, speranţă:

LXVI
ALBASTRUL CERULUI

,,Şi-ţi voi face crestele zidurilor de rubin.”
(Isaia 54, 11)

Îi opun Diavolului toate lucrurile lumii cărora el le ignoră virtutea şi splendoarea. Îi opun chezăşiile unei încrederi pe care nu o va atinge niciodată viclenia sa.
Îi opun ierarhiile Ordinii: ordinea cerească şi strigătul de război al Îngerului alb, ordinea lăuntrică a sfinţeniei, ordinea cosmică şi discursul ei imens, ordinea legilor jurate în cetate, ordinea cuvântului şi ordinea virtuţilor.
Îi opun Duhul, Apa şi Sângele, ,,care mărturisesc şi toate trei una sunt” (I Ioan 5, 6-8). Îi opun focul limbilor, Sarea şi Uleiul. Îi opun Pâinea şi Vinul.
Îi opun, de asemenea, operele oamenilor, unde partea sa a fost consumată.
Îi opun albastrul cerului.
Albastrul cerurilor pe care le-am iubit. Albastrul cerului din Île-de-France, blândeţea artei şi a vârstelor şi surâsul unei femei cu iubirea credincioasă şi veselă. Albastrul cerului din Manhattan, topindu-se ca o inexorabilă bucurie între verticalităţile argintate ale zgârie-norilor. Albastrul cerului Alpilor, moarat de scânteietoarea negreaţă, la amiază, pe tăişul gheţarilor.
Fie ca aceste imagini să risipească farmecele satanice invocate în aceste file, confuziile crepusculare şi larvare în care Prinţul tenebrelor ne aşteaptă oboseala; fie ca ele să facă să se risipească profunzimile înşelătoare pe care el le deschide aventurii dorinţei, încurcându-ne virtuţile în viciile noastre şi gustul nostru firesc al fericirii în ameţeala nenorocirii; şi ca ele să risipească sofismele abisului aşa cum zorii de vară limpezesc ceţurile!
Se spune că demonului îi place ceasul miezului de noapte. O, să ne întoarcem faţa către simbolul universal al rigorii şi al păcii profunde a iertării şi să ne scăldăm privirea în întinderile de puritate arzătoare şi aspră ale albastrului cerului în inima zilei!

(Denis de Rougemont, Partea Diavolului. Bucureşti: Humanitas, 2006, pp. 181-182)

Anunțuri