Solidarizare cu jurnalistul Dan Badea

Nu sunt jurnalist, dar am tangenţial legătură cu jurnalismul.
Sunt alături de Dan Badea, un adevărat profesionist, pe care-l respect mult pentru integritate, pentru articolele şi dezvăluirile domniei sale. Am citit chiar azi-noapte, pe blogul său, despre ceea ce i se întâmplă în zilele acestea şi m-am înfiorat. Exact la un precedent periculos m-am gândit şi eu, în măsura în care libertatea de exprimare a adevărului ar primi o puternică lovitură sub centură. Şi toate acestea se petrec în timp ce marile surse de manipulare mediatică o duc bine-merci.

Am scris rândurile de mai sus pe site-ul Starea Presei, într-un gest de dublă solidarizare.

Mai întâi, cu jurnalistul Dan Badea, aflat într-o situaţie greu de imaginat pentru zilele noastre, în care trăim cel puţin o iluzorie convingere a exprimării neîngrădite, atâta timp cât aceasta rămâne în perimetrul bunului simţ şi al formulărilor decente şi echilibrate.

În al doilea rând, cu iniţiativa jurnalistului Florin Budescu, de la Starea Presei, de a determina o reacţie coerentă şi fermă în faţa încercărilor de limitare a libertăţii de expresie în presa on line, unul dintre puţinele bastioane ale independenţei mediatice. Mă alătur acestui demers, având un interes legitim: acela de a contribui, fie şi printr-un gest de revoltă, la păstrarea unui spaţiu al opiniilor în mediul virtual şi de a nu permite crearea unor precedente nefaste.

La primele ore ale nopţii trecute mi-a fost dat să trec brusc, de la euforia intrării într-o nouă zi a Sfântului Valentin, la agonia realităţii noastre cotidiene. Articolul de pe blogul lui Dan Badea mi-a atras repede atenţia prin titlul său aproape neverosimil: Răzvan Petrovici, finul lui Măgureanu, a cerut în instanţă închiderea acestui blog. Citindu-l, am avut senzaţia că mă întorc în epoca de piatră a presei româneşti sau măcar în miezul aprigei cenzuri din vremurile totalitarismelor. Mi-e imposibil să accept un asemenea deznodământ, câtă vreme o mare parte a spaţiului mediatic românesc se află sub controlul unor grupuri obscure ce impun, ca unic principiu editorial, manipularea şi dezinformarea cu ţinte bine alese. Nu dezvolt acum acest subiect, pentru că nu aceasta este finalitatea reacţiei mele.

Ceea ce încerc să reliefez este că jurnalişti integri şi curajoşi precum Dan Badea sunt extrem de puţini şi ei trebuie trataţi cu respect. Dacă cei vizaţi de investigaţiile domniei sale cer sprijinul justiţiei înseamnă că demersurile jurnalistice aduc la suprafaţă adevărul, singurul principiu ce-i mai deranjează astăzi pe cei ce se consideră intangibili.

Redau începutul texului de solidarizare scris de Florin Budescu pe site-ul Starea Presei:

Ca jurnalistul de investigatie Dan Badea isi verifica sursele incrucisat pana la exasperare si scrie intotdeauna acoperit – este pentru mine o banalitate.

Am lucrat cu Dan in acelasi birou si l-am vazut cum procedeaza. Uneori devine chiar pedant si, prin urmare, enervant pentru editorii sai. Dar noi, jurnalistii, nu ne-am nascut ca sa fim simpatici.

Am scris impreuna de exemplu acelasi material de sinteza, cel despre fenomenul armaghedon, care, din punctul meu de vedere, a fost fara precedent in presa romana si a ramas pana in prezent fara un echivalent.

Nu cunosc Cazul Petrovici, prezentat de Dan, dar, daca Dan asa spune ca stau lucrurile, asa cred ca stau. Astfel stand lucrurile totusi nu as fi avut motive destule ca sa fac acest gest. In fond, o instanta de judecata poate demonstra ca lucrurile stau altfel.

Voi fi intrebat (pe buna dreptate pentru un ne-jurnalist): bine, dar atunci de unde esti asa de convins ca Dan Badea are dreptate, daca accepti ca o instanta de judecata poate da o sentinta diferita de cele scrise de prietenul tau?

Explicatia este simpla. Nu tot ce poate scrie si demonstra un jurnalist poate fi demonstrat si de o instanta de judecata. Procedurile legale sunt mult mai dure, oricat de fanatic al surselor independente este un jurnalist.
Şi eu cred că aşa stau lucrurile. Mi-aş dori ca în viitor să-l cunosc pe Dan Badea, să-i strâng mâna şi să-i spun: ,,Domnule, jos pălăria!”

UPDATE. Îi mulţumesc lui Filadel pentru preluarea acestui text pe blogul personal, Nervii Zilelor Noastre.

28 de gânduri despre ”Solidarizare cu jurnalistul Dan Badea

  1. dora zice:

    Nu-mi pot crede ochilor si urechilor cele relatate de tine,Maria.
    Si eu il consider pe Dan Badea unul din rarii jurnalisti integri si care a refuzant constant sa accepte incolonarea la mitocania mercenarilor presei.

    Daca denuntatorul face parte din „gasca spionului”(indraznesc sa spun kaghebist) numai e nici o mirare.A spune adevarul este intotdeauna „crima”pentru vinovati si pentru cei certati cu legea si bunul simt.
    Revoltatoare situatie ce are loc intr-un moment cand presa a devenit mai libera ca oricand,atat de libera incat injuraturile la adresa primului om in stat se rostogolesc , zilnic , in cascada naucitoare.Aceasta libertate a ajuns apanajul trusturilor moguliene.

    Imi exprim fara rezerve solidaritatea cu jurnalistul independent Dan Badea.

  2. La firul cărţii zice:

    Exact absurdul acestei situaţii m-a revoltat şi pe mine, Dora. Este vizat un jurnalist onest, dar şi întregul spaţiu virtual aflat în slujba unui singur principiu, adevărul.
    Despre identitatea denunţătorului şi contextul general al situaţiei create scrie pe larg Dan Badea însuşi pe blogul său. Chiar şi fără aceste explicaţii suplimentare, tot m-aş fi poziţionat fără rezerve alături de jurnalist, întrucât şi-a demonstrat în timp, cu asupra de măsură, calităţile profesionale şi umane.

  3. dora zice:

    Azi are Dan Badea un articol de zile mari in Curentul.Este vorba de SOV-Nus care a declarat razboi in interiorul Tribunalului ,proferand amenintari la adresa presedintelui si simpatizantilor sai.Adica ,impotriva celor peste 5 mil.de romani care l-au votat si asteapta sa fie dusi dupa gratii oameni de teapa „golanashului”nesimtit.

  4. dora zice:

    Da,Maria pe asta l-am citit si eu.

    Suntem si noi amenintati de imbecilul borfas(ridicat la rang de mogul mafiot) de parca banii lui pot cumpara orice constiinta.

    Ma bucur ca ultimul lui subterfugiu a esuat.N-a reusit s-o recuze pe judecatoarea Camelia Bogdan,recursul fiindu-i respins.

    ps.ti-am trimis o scurta scrisorica,ai primit-o? 😆

  5. dora zice:

    Salut,Maria!

    Am mici probleme pe care sunt obligata sa le rezolv.Si cam dureaza.

    Azi am facut o noua descindere in padure.Zapada inca nu s-a topit,a fost placut si ne-am „destrabalat”cu bunataturi la gratar.Aerul padurii este de necontestat cu toate ca sunt golasi inca toti copacii. 😆

    • Maria zice:

      Salutări într-o înzăpezită zi de duminică, Dora! Sper să ai parte în continuare de aceleaşi bucurii în mijlocul naturii. 🙂

      Şi nu-ţi face griji din pricina programului, fiindcă şi al meu e foarte încărcat. Când toate problemele se vor fi rezolvat, vom avea timp să dezbatem pe toate temele dragi nouă.

    • Maria zice:

      Bună ziua, Tiberiu, şi mulţumesc pentru cuvintele de mai sus!

      În privinţa întrebării tale, trebuie să avem în vedere că problema e mult mai complexă.

      Dacă accesezi link-ul spre articolul de pe blogul lui Dan Badea, vei putea citi textul integral al acţiunii înregistrate împotriva sa de către Răzvan Petrovici la Judecătoria Sectorului 3 din Bucureşti, precum şi conţinutul cererii de chemare în judecată.

      Unde anume se precizează calitatea de jurnalist a domnului Dan Badea?! Nicăieri!

      Prima solicitare este închiderea site-ului lui Dan Badea. A treia, în subsidiar, scoaterea de pe site a articolului în care persoana reclamantului este vizată.

      Site-ul lui Dan Badea este înregistrat pe platforma blogspot, unde multe persoane, individual sau în comunităţi virtuale, îşi expun punctele de vedere. Nu doar jurnaliştii. Ştii că şi eu am un blog pe blogspot, pe care deocamdată nu mai scriu.

      Ajungem la o concluzie, şi anume că, de fapt, în pericol se află întreaga comunitate virtuală şi însuşi dreptul la libera exprimare. Sunt de acord că acest drept nu trebuie să încalce libertăţile şi drepturile celorlalte persoane. În cazul amintit nu se poate pune însă această problemă, pentru că demersul a scos la lumină adevărul.

      Au reacţionat jurnalişti, evident, poate chiar mai mulţi decât am aflat până acum. Întrebarea corectă trebuie să-i cuprindă şi pe bloggerii nejurnalişti. Câţi dintre ei au reacţionat, solidarizându-se? Eu ştiu de Filadel şi de Viq, dar cu siguranţă vor mai fi şi alţii. Timpul nu-mi permite să citesc prea multe bloguri şi site-uri, aşa că am făcut o restrângere drastică, potrivit convingerilor mele şi empatiei cu anumiţi autori.

      In extenso, vreau să arăt că inclusiv tu, eu şi alţi administratori de site-uri/ bloguri suntem vizaţi prin situaţia creată. Dacă se produce un asemenea precedent, ne putem lua adio de la toaţă libertatea exprimării gândurilor noastre.

      Şi atunci când să reacţionăm?! După o hotărâre judecătorească menită să-i dea câştig de cază reclamantului? Sau acum?

      Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu noi, atunci cine? (Ştiu că sună stereotipic, dar exprimă cel mai bine ceea ce gândesc.)

      Oricum, nu mă părăseşte încă speranţa că aşa ceva nu va fi posibil.

      • tiberiuorasanu zice:

        Maria,

        Cu siguranţă nu ne paşte – în viitorul apropiat – pericolul închiderii blogurilor indiferent dacă aceste bloguri aparţin unor jurnalişti sau unor persoane oarecare.

        Politica pe acest subiect a bombonelului, NU mai este posibilă.

        Am citit şi citesc blogul lui DB chiar dacă nu las acolo comentarii.
        Am citit şi linkurile respective.

        De acord cu tine, problema este mult mai complexă.
        Tocmai de aceea mă şi întrebam de ce unii dintre jurnaliştii pe care îi citesc pentru că le împărtăşesc opiniile, au reacţionat fără vigoare.

        Oare nu tocmai datorită faptului că pretenţiile unui individ, nu capătă greutate DECÎT în urma unei hotărîri judecătoreşti ?

        Apoi. După cum bine ştii, eu am renunţat să mai comentez politică pe bloaga mea; rar, mai spun cîte ceva, pe cîte un blog prieten (nora, Teofil, copac) dar atît!
        De ce ? Asta este deja, o altă poveste…

      • Maria zice:

        Tiberiu,

        Mai întâi, în legătură cu pericolul închiderii blogurilor/ site-urilor prin hotărâre judecătorească, e bine să fim totuşi precauţi şi să nu cedăm suflului cald al unei siguranţe posibile…

        Trăim în România, unde e foarte posibil acest lucru, mai ales după o acţiune în prima instanţă. Că mai urmează alte căi de apărare ulterioare, asta-i altă poveste, dătătoare de nervi şi sursă de punere pe drumuri aiurea.

        Mulţi autori şi administratori de site-uri scriu sub o identitate reală, curajos şi pe deplin asumată. Acţiunile sunt, de fapt, împotriva acestora, ca persoane fizice purtătoare de drepturi subiective şi patrimoniale, iar hotărârile devin executorii, fără a implica într-un anume fel platformele virtuale.

        Aşa stau lucrurile, fără a exagera sau a căuta fonfleuri producătoare de efecte artistice. Faptul că acum discut într-un anumit limbaj de specialitate… este şi la mine o altă poveste.

        Mă bucur că citeşti blogul lui Dan Badea. Înseamnă că eşti mereu bine şi obiectiv informat. Am făcut referire la link-ul respectiv pentru că nu ştiam cum să te întreb mai delicat dacă ai văzut toate documentele scanate. Din păcate, mulţi cititori nu parcurg integral textele sau comentariile adresate şi nu se mai înţelege mare lucru. Există bloggeri care nu văd nici comentariile de pe propriile bloguri, deşi susţin că sunt deschişi dialogului.

        Am precizat calitatea de jurnalist a lui Dan Badea pentru că în această ipostază l-am cunoscut prin intermediul internetului. Îmi dau seama cât de mult reprezintă la ora aceasta pentru jurnalismul românesc, într-un timp al devălmăşiei valorilor autentice în orice domeniu.

        Jurnaliştii nu sunt făcuţi pentru a reacţiona viguros. Ei trebuie să rămână echilibraţi, echidistanţi faţă de subiecte, fapte de presă şi surse. Retorica şi stilul lor n-au nicio legătură cu exploziile sentimentale şi patetismul exprimării opiniilor pe blogurile nejurnalistice. Prima menire a jurnalistului este de a informa. Abia a doua este de a comenta faptele şi a emite opinii. Pentru a putea ajunge la acest stadiu al meseriei, e nevoie de multă muncă, de experienţă serioasă. Ştu aceste lucruri, fiindcă, aşa cum afirmat în postare, am tangenţă cu jurnalismul, atât la nivel teoretic, cât şi practic. Un motiv în plus să apreciez mult jurnalişti precum Dan Badea şi Florin Budescu care n-au renunţat la principiile şi valorile fundamentale ale presei. De aceea mă supără să citesc pe unele bloguri, sus sau jos (la comentarii), nu contează unde, atacuri generale cu privire la membrii breslei. Generalizarea este periculoasă, indiferent unde s-ar aplica. Trebuie să se discute la persoană, despre persoană, cu nume şi prenume, altfel suntem pe teritoriul speculaţiilor.

        Poate de aceea ţi s-a părut lipsită de vigoare reacţia jurnaliştilor.

        Eu repet însă problema deschisă în comentul meu anterior. Câţi bloggeri au reacţionat, indiferent de felul în care au făcut-o? În fond, şi drepturile lor pot fi periclitate. Şi mă refer la situaţia în care li s-ar cere, precum lui Dan Badea, daune cominatorii, în calitatea lor de persoane fizice. Anonimatul nu e o formă de apărare. Naivi sunt cei care cred acest lucru. Nu există spaţiu mai abitir controlat decât internetul, indiferent cât şi-ar tot schimba unii IP-urile şi s-ar împăuna cu dexteritatea lor într-ale deghizării sub nick-name-uri. În momentul în care ţi-ai făcut un cont, orice fel de cont, eşti identificat. Punct.

        Aspectele politice mi se pare că depăşesc cadrul problemei de aici. Sunt corelative, dar nu primează.

        Dar, dacă ai adus vorba, intru în subiect. Noi ne iluzionăm doar că discutăm politica. În acest sens, îi dau dreptate lui Andrei Pleşu, care afirma într-un interviu că cei care comentăm politica suntem doar nişte bombănitori. Politica se face. Se face de către cei înrolaţi.

        În schimb, eu mă pot prevala se drepturile mele civice de a-mi spune punctul de vedere privitor la ceea ce se întâmplă în plan politic. Ei bine, în acest sens civic, consider că am dreptul şi datoria de a comenta, de a face presiuni ca voce a societăţii civile, de a-mi declara apartenenţa la o comunitate civică sau de a iniţia înfiinţarea ei. Sunt un factor puternic al acestei comunităţi şi sunt conştientă de acest lucru, chiar dacă unii se iluzionează altfel.

        În privinţa parantezei deschise de tine în penultimul paragraf, am sentimentul că un termen al enumeraţiei (unul singur!) ar putea fi o capcană pentru mine în contextul discuţiei actuale. Ştii de ce, iar eu voi refuza cu consecvenţă să dau vreodată lămuriri. Consider că spaţiile în care îmi desfăşor imensele achiziţii intelectuale, culturale, informaţionale se definesc prin sfera lor umană şi principială. Nu mă interesează atâta doctrinarul, cât UMANUL şi CALITATEA UMANULUI. Atunci când această sferă suferă modificări dramatice, coborând universul virtual respectiv de pe înaltul piedestal axiologic pe care l-am aşezat, e dreptul meu să-mi reconsider lumea cu care interacţionez.

        Altfel spus, ceea ce clădeşti, construieşti în jur te defineşte. La fel, şi cei cu care intri în comunicare directă. Nu-i aşa, Tiberiu?

        Eu nu cer nimănui nimic, dar… ştiu să privesc înainte.

  6. tiberiuorasanu zice:

    Maria,

    Trebuie să recunosc faptul că nu mă aşteptam la o reacţie atît de consistentă.
    Nu pentru că nu aş fi crezut că poţi să spui cu subiect şi predicat cam tot ceea ce alţii doar sugerează în postările lor; cu voia ta, mă includ aici.

    Eu, în modul meu simplu de a privi problema aceasta, cred că luările de poziţie cu caracter ultimativ pe bloage personale, nu poate aduce un lucru cît de cît constructiv, cauzei în discuţie.

    DB de exemplu, i-a mulţumit lui viq pentru sprijin dar, nu am observat că DB să se fi obosit să mulţumească şi altor bloggeri pentru susţinere.

    Dar, NU despre acest lucru este vorba, cred eu.
    Repet : NU mai este posibil ca lumea în care bombo să poată pune căluş presei, să mai fie actuală, cel puţin NU, în România care face parte din UE şi din NATO.

    Nu văd cum lumea pe care încercăm să o construim inclusiv prin postările noastre de pe blogurile personale, mai poate fi împiedicată să fie racordată la comunicarea directă a indiferent cine, adresată indiferent, cui.

    Aşa că dragă Maria, ai dreptate : aşa este : Privim Înainte!

    • Maria zice:

      Tiberiu,

      Mulţumirile sunt ultimul lucru care ar trebui să preocupe. Eu, de pildă, dacă aş fi aşteptat mulţumiri, aş fi închis calculatorul şi nu aş fi scris nimic. Aş fi ştiut atunci că nu pot fi, complet necondiţionat, de partea pe care m-am situat.

      Scriu lucrurile cu subiect şi predicat, după cum bine ai observat, şi le susţin cu propria-mi identitate. Aluziile şi sugerările, nevinovatele corespondenţe dintre lucruri, aparentele coincidenţe provoacă prea mult abur şi împiedică vederea clară. Un om serios, care şi-a asumat o identitate publică şi ţine la imaginea sa nici nu ia în considerare asemenea ceţuri.

      În privinţa a două dintre enunţurile tale de mai sus, nu sunt de aceeaşi părere, susţinând contrariul. Virtualul are o mare forţă de scoatere din inerţie, inclusiv prin blogurile personale.

      • tiberiuorasanu zice:

        OK Maria! 🙂

        Ai dreptate. Cred că eu nu m-am exprimat prea limpede : spuneam numai că, luările de poziţie şi susţinerile de pe bloguri, NU ar trebui să influenţeze justiţia în cazul unui proces aflat pe rol, aşa cum este cazul aici.

        După pronunţarea unei sentinţe, de acord cu orice susţinere în cazul unei sentinţe vădit în dezacord cu legea şi eventual, cu dreptatea (este ştiut că acestea nu coincid întotdeauna). OK ?

        Amu’, eu trec la ascultat minunata muzică a lui Cohen! TKS dora! 🙂

      • Maria zice:

        Tiberiu,

        Reacţiile de acest fel nu au cum să influenţeze mersul justiţiei şi nici nu cred că urmăreşte cineva o asemenea finalitate. Importante sunt sprijinul şi asumarea unei responsabilităţi colective.

        Dac-ar fi cazul, probabil că s-ar proceda şi la noi ca în sistemul juridic anglo-saxon.

        Am ascultat în seara aceasta muzica trimisă de Dora şi multe alte piese înrudite. Lucrez mai uşor pe fond muzical.

    • Maria zice:

      Frumos vals, Dora! L-am audiat în miez de noapte în timp ce lucram, împreună cu multe alte piese trimise de tine sau scoase de prin cutiuţele mele muzicale. 🙂

      În mişcarea frenetică şi oarecum dizarmonică a existenţei, uităm să alunecăm ritmat în paşi de vals modern…

    • Maria zice:

      Decorul, scenografia, vocea uşor răguşită a lui Nick Cave – absolut totul îmi pare că ţese o atmosferă terifiantă, ca o punte între lumea de aici şi cea de dincolo.

      Îmi aminteşte de ,,Domnişoara Christina” a lui Mircea Eliade…

  7. Maria zice:

    Bună seara, Dora! Bună seara, Tiberiu!

    Dora, sper că te simţi mai bine şi revii plină de energie!
    Adevărul e că toate incursiunile spre lecturile cotidiene din mediul virtual le pornesc chiar din acest spaţiu, de acasă. 🙂 O perioadă cu o sănătate mai şubredă (şi la mine), cu multă, multă muncă m-a determinat să încetinesc ritmul scrisului. Am avut însă intervenţii ceva mai dese pe facebook.

    Tiberiu, ai fi surprins să descoperi că sunt o fiinţă cât se poate de reală, cu apariţii concrete şi cu un orizont cultural eclectic concentrat într-o singură comuniune de minte şi spirit. Ia întreab-o şi pe Doina şi vezi de nu-i aşa! 🙂 Vezi şi ce scriam mai sus, despre facebook…
    Apropo, dacă înţeleg bine, prin misterele eliadeşti te referi la hierofanii ca experienţe de manifestare, în concret, a sacrului… Îmi aduc aminte că la Eliade totul se armoniza într-o dialectică aparte şi o situare a personajelor în timpul etern şi ciclic, ritualic, al începuturilor. Ar fi prea frumos să fie şi adevărat în afara ficţiunii. Adică să putem evada din profan atunci când dificultăţile realităţii devin acaparante.

    • tiberiuorasanu zice:

      Dragă Maria,
      Ştiu precis că eşti o fiinţă perfect reală; nu trebuie să întreb; repet, ŞTIU!

      Apoi. Cu cu „misterele eliadeşti” nu am vorbit serios; glumeam pur şi simplu.

      ps. Atît dora cît şi eu, remarcam numai faptul că absenţele tale sunt uneori, prea lungi.
      pps. Sigur că nu putem evada din profan; de ce ? nu ştiu…

      • Maria zice:

        Tiberiu, tocmai am editat ceva, mai sus… 🙂 Un text complex, dificil, dureros pentru actualitatea noastră, dar lucid. M-au activat intervenţiile voastre şi am încercat să echilibrez cumva absenţele.

        Da, ştiu şi recunosc că acestea există. Încerc să le explic în câteva rânduri.
        Scriu mai rar pentru că doresc ca fiecare text sau videoclip asociat să aibă o anumită greutate prin mesaj şi conţinut. Să nu se epuizeze subiectul la un moment dat şi să fie căutat în continuare. Noi ştim care este teritoriul spiritual al lucrurilor eterne…
        Pe de altă parte, blogul este o pasiune a mea, o deschidere spre oameni care gândesc şi simt la fel, dar şi o formă de autocunoaştere. În viaţa de zi cu zi mai fac şi altele, multe altele, care-mi răpesc timpul sau mi-l dăruiesc. Depinde. În perioadele foarte aglomerate nu mai am când să scriu, sau nu am entuziasmul necesar să o fac, sau… sau… La fel ca toţi oamenii, de altfel.

        Ce să spun?! Luaţi-mă aşa cum sunt! 🙂

        Ştiam că ai glumit cu misterele lui Eliade, de aceea am şi încercat să continui gluma, aducând-o în real life. Ce-ai fi vrut? Să mă identific cu strigoaica de Christina şi să încep a-l bântui pe un concret Egor/ Nick Cave?! 🙂 Neee!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s