Autor: Maria Hulber

N. Steinhardt şi-a afirmat mereu apartenenţa la o generaţie culturală, pe care a numit-o trăiristă. Niciodată nu s-a considerat a fi un însingurat. A vorbit cu plăcere despre generaţia ’27, despre efervescenţa vieţii culturale din acei ani. România cunoştea pe atunci vremuri mai bune.

O parte dintre eseurile sale sunt despre prietenii şi colegii de generaţie. N. Steinhardt a intrat în cultura românească interbelică cu un impresionant număr de texte în care analiza cu multă sensibilitate şi erudiţie fenomenul literar contemporan. În 1934 a debutat cu volumul parodic În genul… tinerilor, semnat Antisthius, alcătuit dintr-o serie de pastişe ale manierei stilistice proprii colegilor de generaţie: Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica. Mult mai târziu, în convorbirile cu Ioan Pintea, mărturisea că această carte a fost un act de critică, dar înapoia criticii se aflau paradoxul şi admiraţia… (N. Steinhardt, Primejdia mărturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea. Cluj-Napoca: Dacia, 1993, p. 24) În dialogul epistolar cu Zaharia Sângeorzan, N. Steinhardt a amintit deseori numele lui Mircea Vulcănescu, considerându-l un spiritus rector al acelei perioade fertile în idei, creativitate şi gândire. Nu s-a îndoit niciodată, după teribilul an 1953, când Mircea Vulcănescu pierea în condiţii dramatice în cumplita temniţă a Aiudului, că ideile prietenului său trăiesc prin operele lui Mircea Eliade şi Constantin Noica. Considerat şi de Eugen Ionescu drept liderul spiritual al acestei generaţii, Mircea Vulcănescu concepuse într-unul din articolele publicate în revista Criterion, intitulat sugestiv Generaţie, o analiză a conceptului, crescută dintr- un vast material documentar. După delimitarea ariei de semnificaţii a cuvântului, autorul s-a referit la tânăra generaţie a vremii sale, cea de-a şasea pe firul istoric al României moderne. La fel ca N. Steinhardt, Mircea Vulcănescu considera că printre principalii factori care au condus la constituirea acestei generaţii trebuie subliniată influenţa lui Vasile Pârvan şi a lui Nae Ionescu. În timp ce Vasile Pârvan deschidea perspective inedite în istoriografie, propunând noi idei precum universalitatea şi finitudinea fiinţei umane, Nae Ionescu îşi orienta discipolii spre autenticitate, cercetare directă şi îi aprecia pe cei care-şi afirmau talentul. Cei doi profesori l-au influenţat pe N. Steinhardt în asemenea măsură încât toate studiile sale critice s-au centrat în jurul unor noţiuni şi principii de creaţie precum autenticitate, sinceritate, libertate, universalitate.

Mircea Vulcănescu identifica anumite trăsături comune intelectualilor din tânăra generaţie, din care nu lipseau setea de experienţă, aventura, spiritualitatea. Tânăra generaţie căuta valorile spiritului, chiar în termenii unui misticism menit a revela esenţa divinităţii în timpurile moderne. Mircea Eliade sesiza apariţia unui nou tip uman: homo religiosus, omul ce transcende prin credinţă graniţele lumii profane.

Aceeaşi generaţie era preocupată de problema intelectualilor. Petru Comarnescu distingea între adevăratul intelectual şi pseudointelectualul. La rândul său, Mircea Eliade considera că intelectualii sunt oamenii ce creează istoria de mâine. Mult mai târziu, aceste idei vor fi dezvoltate în majoritatea studiilor lui N. Steinhardt. În dialogul cu Andrei Roman, publicat în revista Familia, el afirma că preţuieşte inteligenţa unui artist, capacitatea unui scriitor de a crea literatură şi de a se juca cu limbajele diferite.

Problema originalităţii tinerilor creatori, dar mai ales pericolul lipsei acesteia, este discutată, deopotrivă, în eseurile lui N. Steinhardt şi Eugen Ionescu. Sensibil la activitatea noilor scriitori şi critici din deceniul al treilea, şi Eugen Ionescu reproşa deseori generaţiei sale tocmai lipsa de originalitate.

Este semnificativ faptul că mult mai târziu, în anii ’80, Steinhardt a ales să vieţuiască într-o legendară şi borgesiană bibliotecă Babel (N. Steinhardt, Escale în Timp şi Spaţiu. Dialog cu Radu Săplăcan pentru revista ASTRA. Bucureşti: Cartea Românească, 1987, p. 127), citindu-i cu voluptate, clandestin, în pofida ideologilor şi cenzorilor vremii, pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu. Surprinzător, a descoperit o serie de afinităţi între generaţia sa şi generaţia de scriitori optzecişti: încrederea în autenticitate, sila de minciună şi făţărie, dragostea nebună de libertate…, uimirea în faţa cedărilor grăbite, dispreţul total pentru fricoşi. (Ibidem, p. 134)

Anunțuri