Peste timp şi mode, filmul Contact (1997) va rămâne o capodoperă. Ca cinefilă pasionată, ştiu că prietenii mei, cinefili pasionaţi şi ei, mă vor întreba cu nedumerire: ,,Bine, bine, dar… cu Tarkovsky, Fellini, Allen, Pollack şi creaţiile lor cinematografice cum rămâne?” ,,Păi ei sunt deja mari, le-aş răspunde eu fără sofisticării, sunt acolo, în eterna cetate a Filmului. Contact este însă filmul meu preferat.”

Scriu aceste rânduri cu gândul la curiozitatea unei tinere, care m-a întrebat zilele trecute despre filmul preferat. A pus întrebarea cu prudenţa celui ce s-ar fi aşteptat mai degrabă la un răspuns ritos şi didactic, cu lungi digresiuni erudite pe marginea cine ştie căror pelicule şi nume sonore. N-a fost să fie. Preferinţa mea, aparent mult mai simplă, i-a luminat faţa. Devenisem dintr-odată de-a lor, a celor cu o gândire proaspătă şi vie, indiferent de vârsta cronologică. Abia atunci mi-am dat seama că, dacă ar fi momentul să pornesc singură prin Univers, într-o călătorie fără drum de întoarcere, şi aş avea posibilitatea să iau cu mine doar un film din arhiva omenirii, aş alege Contactul lui Zemeckis. Este, deopotrivă, film şi poezie despre măreţie cosmică şi nimicnicie omenească, despre libertatea spiritului şi curajul de a înfrunta limitele, despre dorinţa ardentă de a pătrunde în necunoscutul altei lumi.

Una dintre cele mai frumoase scene din film:

Contact (1997)
Regia: Robert Zemeckis
În rolurile principale: Jodie Foster, David Morse, Matthew McConaughey
După o nuvelă de Carl Sagan

Anunțuri