Autor: Maria Hulber
 
ploaiaMă tem de ploile torenţiale de vară, de fulgere răzleţe, urmate de tunete ce întretaie liniştea furtunii.
În seara aceasta însă am dansat în ploaia năvalnică a nopţii şi am adulmecat cu voluptate toate aromele pământului ieşite odată cu aburii înceţoşaţi. M-am abandonat unei porniri inefabile de a mă contopi dionisiac cu stropii reci, până la ultima lor fibră. Desculţă, am întins mâinile spre cer, l-am lăsat să mă cuprindă cu plânsul său vijelios şi să-şi prelingă lacrimile pe trup. Sclipirile argintii, strălucitoare ale fulgerelor dezlănţuite pe întunericul nocturn nu m-au mai înspăimântat ca altădată. Simţeam fiorul lor trecând prin mine, aşezându-se apoi pe sufletul vrăjit de dansul lor cu mişcări abrupte, ascuţite. Picătură cu picătură, apa şi-a croit cărarea prin fiinţa mea, a străbătut porii însetaţi şi mi-a pătruns în sânge până am devenit una cu noaptea. Au pierit în neant toate gândurile, s-au estompat grijile și frământările. Ploaia a dezagregat până şi cele mai intime graniţe sufleteşti, cuibărindu-şi răceala în inimă, dăruindu-mi o fărâmă din energia ei.
Când ropotul a încetat, cu paşi înceţi am călcat în urma stropilor pierduţi şi am respirat adânc, parcă pentru ultima dată, atmosfera pluvioasă, izbăvită de toate păcatele omenirii rătăcite…
 
Publicat în 15 iulie 2008.
 
http://www.youtube.com/watch?v=wNqfnZ24pSg
Anunțuri