Cum arata cu adevarat lumea lui Dante
 
,,Beatrice in suso, ed io in lei guardava.”
(Paradiso, II, 22)
 
,,Volgiti ed ascolta;
che non pur ne’ miei occhi e paradiso.”
(Beatrice către Dante – Paradiso, XVIII, 20-21)
 
,,Păşim în primele terţine ale Cântului XXVIII, cântul geometric crucial al cosmologiei lui Dante. Iată succesiunea de imagini cu care debutează Cântul. Dante priveşte, ca de obicei, în ochii Beatricei. Se agaţă de ei, se ancorează în ei. Şi, aşa cum un om vede reflectată într-o oglindă flacăra unei lanterne care se află în spatele său, tot aşa şi Dante a văzut mai întâi în ochii Beatricei, reflectate luminile care se află în Empireu. Cu alte cuvinte, Dante vede mai întâi în ochii Beatricei, oglindită, o realitate pe care o poate contempla direct, cu ochii săi, numai dacă se întoarce, dacă se răsuceşte cu tot corpul. Primele treisprezece versuri din acest Cânt abundă de imagini şi gesturi ale inversiunii, întoarcerii şi oglindirii. De ce? Pentru că se petrece ceva cu Dante, şi cu noi, atunci când trebuie să treacă de la Cerul Cristalin, ultimul vizibil simţurilor, la Cerul Empireu, prima zonă a cosmosului complet inaccesibilă simţurilor. Dante o spune în prima terţină a Cântului: pentru ca să poată primi mai departe adevărul spre care se îndreaptă, mintea lui trebuie să se pătrundă de paradis, să se împaradizeze termenul – ‘mparadisa este un neologism dantesc; Coşbuc propune, pentru a traduce acest proces, expresia delicioasă ‘a sădi raiul în minte’. Asta înseamnă că metaforele de inversiune cu care Dante descrie primul său contact direct cu lumea Empiree sunt tehnic şi epistemologic stricte. La paradis, omul nu poate ajunge decât printr-o întoarcere, o răsucire, a minţii sale.
Procedeul este identic cu cel descris de Platon în Republica, în pasajul în care defineşte adevărata cunoaştere ca fiind rezultatul capacităţii omului de a gândi într-un fel divin. La acest fel de cunoaştere, ne spune Platon, omul are acces printr-o ‘răsucire’ a ‘organului’ cu ajutorul căruia cunoaşte, operaţiune prin care întreg sufletul omului se întoarce, exact ca la Dante, dinspre tărâmul devenirii înspre deplina strălucire a ceea ce, cu adevărat şi într-un sens deplin, ESTE. Pentru Platon, omul nu se poate îndrepta spre adevăr decât răsucindu-şi în sus facultăţile sufleteşti care, în chip obişnuit, sunt îndreptate în jos.”

(Horia-Roman Patapievici, Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante? – fragment, ediţia a doua. Bucureşti: Ed. Humanitas, 2006)

(6 ianuarie 2009)

Anunțuri