Vă invit să vizitaţi blogul proiectului educaţional Pictofabule, rezultatul colaborării unei echipe de profesori de la Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu” din Oradea, Palatul Copiilor din Timişoara şi Colegiul Bănăţean din Timişoara:

http://pictofabule.ro/

Redau un fragment din argumentul proiectului, redactat de prof. Raluca Ariana Lungu:

,,Aşa cum constata pedagogul italian Gianni Rodari, traseul parcurs de la experienţa proprie către experienţa altora este benefic formării unui cititor avizat, dezideratul principal al orelor de literatură. Autorul italian considera, în baza experienţei sale didactice, că: „ Întâlnirea decisivă între copii şi cărţi are loc pe băncile şcolii. Dacă acest lucru se întâmplă într-o situaţie creativă, unde contează viaţa şi nu exerciţiul, va putea să izvorască acel gust pentru lectură, cu care nu te naşti pentru că nu este un instinct. Dacă el se întâmplă într-o situaţie birocratică şi cartea va fi descompusă, devenind instrument de exerciţii ( copieri, rezumate, analize gramaticale etc.) sufocate de mecanismul tradiţional: interogaţie- judecată, se va putea naşte tehnica lecturii, nu gustul ei. Copiii vor şti să citească, dar nu vor citi decât obligaţi” (Gianni Rodari, Gramatica fanteziei. Introducere în arta de a inventa poveşti. EDP, Bucureşti, 1980)

Cel puţin la vârstele mici, când basmele şi poveştile sunt lecturile predilecte, iar curajul de a asocia inedit cuvintele şi de a crea lumi fantastice, a căror „realitate” este guvernată de alte legi decât propria realitate, nu este cenzurat de gândirea raţională, aşa cum se întâmplă la vârste mai mari, jocul este un mijloc de stimulare a creativităţii, a flexibilităţii asociaţiilor verbale şi a originalităţii figurilor de stil.

Să păstrezi inocenţa vârstei de aur chiar şi atunci când treci de graniţele temporale care o marchează e un lucru simplu şi greu în acelaşi timp, pentru că verbul predilect al copilului – ,,a te juca” – este înlocuit o dată pentru totdeauna de verbul adultului – ,,a munci”, iar ,,a te juca” şi „a munci” nu se regăsesc întotdeauna în contexte compatibile.

Şi totuşi! Dacă găsim formula magică, putem să învăţăm jucându-ne, fără a face din asta o joacă.

Proiectul Pictofabule a pornit de la dorinţa de a le da prilejul adolescenţilor să se reîntoarcă la vârsta inocenţei prin scriere creativă şi desen. Experimentul, acela de a fi „ de partea cealaltă a cărţii”, de a schimba rolul de cititor cu cel de scriitor, poate duce la o consolidare a noţiunilor de teorie literară din zona narativului (  narator, naraţiune, perspectivă narativă, moduri de expunere, personaj).

Pentru că provocarea de a redeveni copii ar fi putut speria grupa de adolescenţi, am găsit soluţia însoţirii lor pe tărâmul veşnicei copilării de către înşişi locuitorii ei, copiii din clasele primare. La vârsta de 9- 10 ani, totul, dar absolut totul este posibil: universurile se creează nespus de uşor, personajele se inventează şi se reinventează în inedite ipostaze şi contexte şi, mai cu seamă, totul se termină cu bine.” Continuarea aici.

Îi mulţumesc doamnei prof. dr. Laura Ardelean pentru găzduirea virtuală a proiectului şi pentru îndelungatul efort de coordonare a activităţilor de creaţie.

Anunțuri