În seara când au răsărit cele două luni

am înţeles că principiul autosuficienţei fusese eludat.

Animate şi inanimate

pulsau în labirinturi de oglinzi invizibile.

Fiinţa şi dublul ei trăiau aceeaşi viaţă, înălţând, cu două doruri,

perechi de ochi

la steaua singurătăţii.

Obiectul şi dublul său se degradau

în acelaşi ritm represiv al timpului.

 

Marea avea marea sa.

Zenitul avea zenitul său ce creştea frumos

din duble rădăcini de nadir întors.

Mama avea mama sa

şi le iubeam la fel de mult pe amândouă.

Iubirea avea…

Cercul Polar avea…

Istoria avea…

Sfârşitul avea…

 

Atât de singură într-o lume cotropită de dublete fericite,

mi-am cerut dreptul la dualitate.

Intrigaţi, au fost nevoiţi să-mi parafeze actul de trecere:

În conformitate cu originalul.

 

by Eliana

Anunțuri