Azi se topeşte spre nicăieri.

Îţi aminteşti? Eram atât de tânără

şi-ţi adoram gravurile.

Îmi prindeai mâna dreaptă în palma ta

ca-ntr-o singură inimă avidă de curiozităţi,

exterioară nouă.

Întorceai/ întorceam plăcile de cupru spre infinit.

Acelaşi fin penel se mângâia apoi în dulcea-mpreunare a mâinilor,

privirea ta îmi umezea tâmpla,

iar răsuflarea îmi răscolea părul

prin fibre de lemn, volute şi haşurări de gri-verzui

continuu – discontinuu,

cu chipul nostru adânc imprimat

în seva vieţii de hârtie.

 

by Eliana

Anunțuri