Jurnalul Elianei

În seara când a ştiut că totul s-a terminat, a început să împacheteze. Nu ea trebuia să plece, ci lumea de până atunci, cu istoria, insomniile, cantităţile şi calităţile ei. Ceva putred rodea insidios fiecare micron al spaţiului ce-i fusese atât de familiar altădată, lăsând în urmă un iz acut, cu gust amar, dar în reverberaţii dulcege, totuşi, în notele sale cele mai joase, disimulate între şifonier şi marginea patului de lemn.

Aproape ritualic, a mângâiat fiecare obiect în parte, mirându-se că inutilitatea concreteţii nu o mai contrariază la fel ca atunci când îi invada intimitatea şi îi pigmenta aerul. Pe rând, fiecare a fost redat cuvântului său, ca într-o tandră îmbrăţişare a semnificaţiilor pierdute odată cu orgolioasa intrare în materie. De-a lungul peretelui de sud dormitau înşiruite, într-o voluptoasă aşteptare, cutiile-cuvinte, asemănătoare unor bizare sarcofage de foneme plictisitoare. Fiecare carte şi-a găsit locul în propriu-i recipient. Au urmat hainele…

Vezi articol original 278 de cuvinte mai mult

Reclame