Există multe definiţii şi forme ale libertăţii. Nu este acum intenţia mea de a le actualiza, indiferent de domeniul ideilor în care le-am asimilat.

Am avut mereu o reacţie deschisă atunci când spatiul libertăţii mele s-a simţit asediat sau îngustat. Nu sunt mută precum o lebădă şi cred că tocmai această calitate este una dintre libertăţile mele fundamentale. Am gustat în timp şi savoarea altora: libertatea de a face imposibilul posibil, astfel încât visul să devină realitate; libertatea de a iubi, de a iubi, de a iubi; libertatea de a merge vara la Praga, şi nu la mare; libertatea de a alege urmând glasul conştiinţei, şi nu pe cel al convenţiilor sociale; libertatea de a preda şi Jurnalism, etc., etc.. O viaţă frumoasă, nu-i aşa?

Concomitent mi-am asumat o formă periculoasă de libertate: aceea de a refuza iluziile oferite de păpuşarii publici, neobosiţi in efortul lor de promovare a mediocrităţilor în spaţiul de circulaţie a mesajelor mediatice. S-a creat un paradox, o situaţie, deocamdată, fără ieşire. Dacă o perioadă mai îndelungată aceştia reuşesc să propulseze în prim-plan nonvaloarea, ambalând-o în tuşe drăguţe şi mieroase, dar false, strecurând-o cam inabil printre repere – autentice – ale culturii române, consumatorul de mesaje se va obişnui treptat cu acest spam şi nu va mai fi capabil să discearnă. Subliminal, triumful nonvalorii este garantat, mai ales dacă în tot acest timp adevărata valoare este subminată, demonstrându-se receptorului că albul e negru, iar struţii au învăţat să zboare în fermele din România.

Ce ne mai rămâne în acest caz? Doar să ne cutremurăm de silă, dezgust, greaţă? E ciudat că voci avizate, intelectuale, îşi pun întrebări despre situaţia creată, aceea de a nu se putea arăta nimic percutant. Răspunsul se află la purtător, fiindcă din rândul lor s-a ivit acea masa de păpuşari alergici la tot ce le e superior în spirit şi nu numai, capabili să răstoarne valorile. Să ne imaginăm un experiment social: dacă unui grup atent doar la mesaj i se servesc într-un  timp determinat doar produse de o calitate inferioară, ceea ce va crea ulterior grupul respectiv va fi la fel, pentru că nimicul i s-a lipit de suflet, i-a intrat în conştiinţă ca un lucru bine făcut. Altfel spus, întotdeauna se culege ce se seamănă.

Personal, îmi rămâne libertatea de a denunţa impostura nonvalorii, de a refuza complicitatea la un joc meschin cu sufletele, de a spune, hotărât, NU, de a divorţa de o aşa-zisă realitate, frântă, deplorabilă. Libertatea de a o rupe definitiv cu o lume şi de a construi o alta. Va veni o vreme a scadenţei, iar plata pentru sforile jucate acum va fi cruntă. Nu cred că oamenii o vor impune. Mai degrabă altceva, un mers firesc al existenţei, greu de înţeles, în care toate cele întoarse cândva pe dos vor reveni la starea lor armonioasă. Îl cunosc bine, m-a uimit şi pe mine deseori, de fiecare dată când m-am văzut învingătoare, deşi impresia generală era că sunt, de fapt, înfrântă.

Anunțuri