Cel mai spectaculos loc vizitat recent în Grecia este, fără îndoială, Vergina, care adăposteşte anticele morminte ale regilor macedonieni. Din păcate, pentru noi s-a dovedit cel mai puţin deschis culegerii de impresii fotografice de către vizitatori. Şi, credeţi-mă, niciun aparat minuscul n-a reuşit să clipocească ceva din palmă, de sub eşarfă sau din buzunar, pentru că altfel ne-am fi trezit, în secunda doi, afară.

Privită din exterior, panoramic, mica ridicătură de pământ nu-şi dezvăluie secretele.  Ridici la rândul tău din sprîncene, puţin incomodat de ploaia torenţială de afară, şi te afunzi în adâncuri pe intrarea din stânga…

IMG_0351

Măcar la început am avut o senzaţie de contrarietate până când ochii mi s-au obişnuit cu obscuritatea din interior şi am înţeles, treptat, că expoziţia comorilor şi a frescelor din sala imensă de la primul nivel este doar aperitivul pentru iubitorul de cultură străveche captiv al expunerilor convenţionale. Minunea însă s-a petrecut la coborârea spre al treilea mormânt, care-i aparţine lui Filip al II-lea. Neverosimilă întoarcere în trecut! Am încremenit în capul scărilor, simţind un fior din creştet până-n tălpi. ,,Ce facem noi aici?!”, ne-am trezit vorbind cu glas tare. Mormântul, intact, este păstrat într-o atmosferă bine controlată, protejat fiind de un zid solid de sticlă. Cel de-al patrulea, şi ultimul, din Marele Tumul este al lui Alexandrion, fiul lui Alexandru cel Mare. Nu e cu mult mai prejos faţă de cel al bunicului său.

Odată ce raţiunea şi-a reintrat în drepturi, învingând iraţionalul marş prin tunelul timpului, ne-am întrebat care este modalitatea de deschidere a uşilor monumentale ale mormintelor. Colega mea din Grecia mi-a explicat în limba franceză că totul se bazează pe un mecanism culisant. Aveam să-l regăsesc puţin mai târziu, în aceeaşi zi, la Muzeul Arheologic din Salonic, unde istoricii au strămutat cu totul o astfel de poartă. Noroc că acolo am putut fotografia exponatele. But without flash!

IMG_0358

În rest, priviţi aici ce frumuseţi s-au descoperit în liniştea mormintelor marilor regi din străvechiul regat al Macedoniei! Totul justifică din plin excelentul sistem de protecţie al ansamblului arheologic intrat în patrimoniul UNESCO.

Pentru detalii, recomand acest articol de prezentare turistică: https://milikas.wordpress.com/2013/03/20/calator-in-macedonia-centrala-grecia-mormintele-regale-din-vergina/

https://www.youtube.com/watch?v=CCVNbSzQ5IE

Anunțuri