Rareori mă entuziasmez la aflarea unor veşti sau a unor date necunoscute despre complicatele reprezentări ale lumii noastre. De data aceasta, povestea pe care mi-a spus-o astăzi prietena mea Judit Molnár (traducătoare, publicistă la Revista Krónika şi la Revista de cultură Familia, mult timp colegă de sală profesorală cu mine, până la pensionarea Domniei sale), într-un dialog mai puţin convenţional (aici), mi se pare extraordinară:

,,Pe scurt: buricul pamantului. Ai stiut ca in secolul XV. aici a fost meridianul O? In cetate era observatorul astrologic al episcopului si Colomb a navigat cu o harta pe care Oradea era buricul pamantului. Dar dupa ce au au ocupat turcii cetatea, s-a mutat observatorul la Paris, iar de acolo pina azi la Greenwich.”

Din acest moment nu mai rămâne loc de imaginaţie. Când prinzi o asemenea istorie, un astfel de fir robust şi consternant, îţi laşi curiozitatea iscoditoare şi spiritul de cercetaş să zburde fără restricţii. Orice alte provocări dăunează elanului investigativ. Însă asocierile sunt libere şi binevenite, în consecinţă m-am abandonat acestora în ultimele ore, studiind cele ştiute deja, dar mai ales cele neştiute.

Într-un articol publicat în Revista Scientia.ro, Marius Deaconu reia istoria fostului observator astronomic şi a meridianului zero de la Oradea:

,,Dar oare câţi dintre noi ştiu că acum mai puţin de 400 de ani, meridianul reper, adică meridianul zero, trecea printr-un oraş aflat în prezent în România, mai precis prin Oradea? Da, timp de aproximativ 200 de ani, mai exact între anii 1464 – 1667, acest meridian de referinţă, necesar atunci pentru întocmirea hărţilor atât de necesare navigatorilor în perioada de aur a marilor descoperiri geografice, a fost amplasat în Cetatea Oradea. El trecea chiar pe lângă clădirea Palatului Episcopal de atunci. Dar oare cui i se datorează stabilirea poziţiei acestui meridian reper, tocmai printre bastioanele orădene? Numele lui este Ioan Vitez (János Vitéz) de Zredna.”

Începe să prindă alte sensuri şi contururi ştiinţifice tot ceea ce am privit în această vară cu încântare, interes şi nedisimulată surpriză, aproape ludică, la expoziţia de astronomie a Muzeului Naţional Tehnic din Praga. Dacă nu aţi reuşit încă să pătrundeţi în acel labirint al tuturor inteligenţelor lumii, vă recomand cu multă căldură sa accesaţi site-ul muzeului şi să faceţi măcar un tur virtual. 😉 Merită! Eu mi-am petrecut 5 ore din viaţă acolo şi n-am acceptat să ies decât luată pe sus şi cu sandalele în mână. Micuţa-mi galerie de poze este aici (trebuie să intraţi pe contul de FB ca să o puteţi vizualiza).

DSC_0139

Şi, pentru că tot am pornit de la observatorul astronomic din cetatea Oradea şi am ajuns la Praga, printre maşini de epocă, trenuleţe antice şi ceasuri quadrante, sunt convinsă că ştiţi la ce mă gândesc acum. Da, aţi ghicit! Mi-e tare dor de Praga!

Anunțuri