Sibiu_21dec5

Sursa foto: Memorialul revoluţiei

http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=baza-de-date/fotografii-de-la-revolutie/sibiu

Aşa am văzut eu ziua de 21 decembrie 1989. Întocmai cum se vede în fotografia făcută, probabil, de pe treptele fostei cofetării Perla, priveam, din poarta casei unde locuiam (locuiesc şi astăzi temporar) mulţimea aşa cum nu o mai văzusem vreodată în prea puţinii ani de viaţă pe care-i număram atunci. Se strigau cuvinte nemaiauzite şi de neimaginat. Militarii aşezaţi în cerc, cu armele îndreptate spre civili, erau elevii Şcolii Militare de Infanterie de la unitatea militară 01512 din Sibiu.

Era înnorat, după ce, cu numai o zi înainte ieşise un soare obraznic şi cald, ce adunase mulţimi clocotitoare în Piaţa Mare de pe toate străzile învăluitoare (centrul încă se mai numea Piaţa Republicii) . Aproape concomitent, tot în 20 decembrie, centrul Sibiului fusese invadat şi ocupat de o înfiorătoare adunare de uniforme albastre, câini poliţişti, blindate bleumarin. Oamenii veniţi după o nesperată, dar enorm de dorită libertate li s-au opus. Întregul centru mirosea a cauciuc şi caroserie arse datorate incendierii unei maşini de miliţie. A urmat o noapte a nervilor întinşi şi a hotărârii tuturor de a merge mai departe. Linişte şi tăcere însă n-au fost.

…În 21, aşadar, nu mă gândeam la represalii, ci la toţi tinerii aceia, de maxim 22-23 de ani, aduşi acolo cu forţa să ne ameninţe cu armele. Surprinzător, am descoperit pe faţa lor o umbră de teamă. Pe unii îi cunoşteam. La seratele dansante, obiceiul vremurilor comuniste era ca fetele de la Liceul Pedagogic să participe alături de băieţii de la UM 01512. S-au ţesut multe prietenii cu acele ocazii. Unele au durat, altele nu. Trecuseră vreo doi ani de atunci şi uitaserăm unii de alţii. Civilii începuseră să discute cu militarii. Calm, fără patimă, i-au întrebat de părinţii lor, de mamele lor, de rostul unei armate naţionale în lume… Primul care a rupt rândurile a venit – aproape a alergat! – spre mine. Ne priviserăm de minute bune şi ne aduceam aminte. Când a ajuns lângă mine, înainte de orice cuvânt de salut, l-am întrebat cu o voce venită de nicăieri, fără suflare: ,,Ne vei împuşca, Viorel?” În acele clipe noi doi deveniserăm centrul întregului univers concentrat în dimensiunile unei nuci aflate pe un imens depozit de praf de puşcă. Nu mai respira nimeni. Nimeni nu mai privea decât înspre tânărul ce a rupt rândurile şi a fugit la o fată din mulţime. În privirea lui am citit, în acea secundă mai lungă decât o viaţă de om, că nu va face gestul criminal. Şi nu l-a făcut. Nici el, nici colegii lui, asupra cărora avea să înceapă să se tragă, din poduri, bestial, în mai puţin de două ore de la scurta noastră convorbire. Iar eu, timp de aproape o săptămână după aceea, cât au fost mobilizaţi în dispozitiv la Muzeul Brukenthal, mi-am asumat rolul de curier între ei şi părinţii lor, care tremurau de spaimă la celălalt fir al telefonului, ducând uneori veşti printre gloanţele zburătoare, încă, în Piaţa Mare. Dar aceasta e altă poveste.

Addenda

Clădirea fostei securităţi din Sibiu. Se afla chiar în faţa uneia din laturile UM 01512. Despre Aurel Dragomir s-a mai vorbit şi s-a mai scris. Poate nu destul. http://www.memorialulrevolutiei.ro/library/galerii-foto/Fotografi_de_la_Revolutie_Sibiu/Sibiu047.jpg

Vila Branga. Aflată în faţa Şcolii Militare de Transmisiuni de pe Calea Dumbrăvii. https://fotonicu.files.wordpress.com/2010/12/vila-branga.jpg?w=655&h=438

Anunțuri