Mă voi repeta afirmând că rareori m-am simţit mai bine altundeva în lume decât în Grecia. Nu ştiu dacă impresia se datorează oamenilor, locurilor, apei, aerului sau vegetaţiei. Poate că puţin din toate aceste ingrediente mixate într-un elixir miraculos. Dar, dacă există un loc unic unde să te simţi grozav doar pentru că eşti român, acela este Grecia.

Clipboard01

Pe domnul din imagine l-am cunoscut în ultima seară a şederii noastre în Katerini, la cina festivă. Era invitat din partea şcolii gazdă şi abia aştepta să cunoască delegaţia venită din România. Şi nu de oriunde, ci de la Oradea, locul copilăriei sale. Împreună cu fratele său s-a numărat printre sutele de copii ai comuniştilor greci expatriaţi în ţările fostului bloc comunist în timpul războiului civil din ţara natală. Păstrează calde amintiri despre Oradea, îi este dor de casa acelor ani. Mi-am făcut curaj şi i-am destăinuit că şi tatăl meu a fost comunist, făcut, iar nu născut, că aşa a rămas până la moartea sa, în 1980, fără ezitări sau regrete, convins că aceea era cea mai bună lume posibilă şi că alternativă la ea nu exista. Nu i-am mai povestit însă cu ce mă ocup eu acum. Probabil n-ar fi înţeles, aşa cum n-ar fi înţeles de ce îşi rupe cineva sufletul în două de dorul unei idei. M-a rugat să-i caut în Oradea un fost amic din anii copilăriei, pe nume Athanasios Lazos (sau Llazos). Sau măcar să dau de urmele sale, pe unde vor fi ducând acestea. Am conversat în engleză fiindcă nu mai exersase limba română de la plecarea definitivă din România, pe undeva pe la începutul anilor ’70. I-a rămas însă foarte dragă sonoritatea ei. Am promis că-i voi da un răspuns prin colegul lui implicat în proiect. Încă nu am reuşit să aflu ceva, să descopăr vreun fir serios. Poate mă va ajuta cineva.

Anunțuri