Pe la începutul verii, înainte de nebunia Ice Bucket Challenge, o altă modă provoca plăceri, livreşti însă, iubitorilor de cărţi de pe reţeaua de socializare Facebook. Provocarea a fost lansată de una (sau de mai multe) din librăriile Humanitas din ţară: fotografierea propriilor biblioteci ale utilizatorilor. M-am lăsat şi eu convinsă şi am făcut două poze atunci. Nu le-am postat pe pagina dedicată proiectului virtual pentru că mi se părea incorect să arăt doar o fărâmă din biblioteca ce-mi dublează pereţii pe mari suprafeţe din apartament. Când m-am mutat acolo, cu ani în urmă, m-a entuziasmat holul lung de 7 metri. De la sine înţeles, pereţii săi au fost ticsiţi, pe oriunde s-a putut, de sus şi până jos, cu volume. Apoi s-au adunat treptat multe zeci, sute, mii de surate ale lor, care şi-au găsit cu greu loc fie în bibliotecile copiilor, fie pe rafturile din dormitor, ce ar fi trebuit să găzduiască cu totul altceva, fie pe coloane tot mai numeroase şi tot mai înalte, dar frumos aranjate în living. Pe FB am preferat să mă delectez doar cu admirarea bibliotecilor mai tinerilor entuziaşti, mândri de rafturile lor de pasionaţi cititori şi bibliofili.

DSC_1079DSC_1078

Totuşi, ce se observă în cele două imagini reprezintă o parte însemnată a vieţii mele. Majoritatea volumelor de acolo, înghesuite (deşi nu se vede) pe două sau chiar pe trei rânduri într-un singur raft, în funcţie  de dimensiunile lor, mi-au fost necesare în ultima etapă a elaborării tezei de doctorat. Cărţi indispensabile şi tocmai de aceea aşezate la marginea patului, însoţitori preţioşi în nopţile grele de insomnii, tensiuni şi emoţii puternice. Acolo, pe rafturile acelea, voi aşeza într-un viitor, sper, nu foarte îndepărat, volumele ce vor purta semnătura mea. Voi începe, desigur, cu teza de doctorat, dar excelentele materiale documentare culese între timp vor putea constitui substanţa altor cărţi.

Mai sunt şi altele prin preajmă: seria de dicţionare literare, de enciclopedii, de memorii carcerale, compendiile de limba română, literatura română, literatura universală, eseistica, psihanaliza, critica literară, didactica… Nu încape totul într-o singură fotografie. În plus, e un continuu du-te-vino prin toate rafturile bibliotecii mele, pentru că – ar fi bine să vă mărturisesc acest lucru – eu lucrez aproape fără oprire. Chiar mă gândeam în zilele trecute la un mic text despre tot ce am realizat în anul 2014. Mă întreb dacă voi avea însă timp de el printre termene limită, proiecte, activităţi. Chiar şi acum, la ora aceasta din noaptea dinspre 2 spre 3 ianuarie, scriu aceste rânduri într-o… pauză de lucru. Elaborez fişe teoretice şi practice pentru un ghid metodologic colectiv, alcătuit împreună cu echipa pe care o coordonez (o altă echipă!). The deadline is coming closer.

 

Anunțuri