Timpul

Timpul

E timpul aniversării sub trei semne călăuzitoare: Ziua Culturii Române, Ziua scriitorului şi jurnalistului Mihai Eminescu şi Ziua Colegiului Naţional ,,Mihai Eminescu” din Oradea.

Dacă vă aflaţi astăzi în oraşul ,,Familiei” lui Iosif Vulcan, vă invit să fiţi alături de profesorii şi elevii colegiului la momentul aniversar ce va avea loc, începând cu ora 10.00, la Teatrul Regina Maria din localitate. Agenda evenimentul cuprinde lansarea noului număr din revista şcolii, Ritmuri eminesciene, lansarea volumului de contribuţii ştiinţifice ale cadrelor didactice şi spectacolul aniversar. În programul spectacolului, micul scenariu pe care l-am pregătit împreună cu o parte din elevii mei de la profilul Filologie-Jurnalism ne îndreptăţeşte să ne declarăm apartenenţa la marea familie a jurnaliştilor universali, din a cărei stirpe aleasă s-a revendicat, cândva, publicistul Mihai Eminescu.

Aşadar, noi astăzi suntem jurnalişti.

La mulţi ani, eminescieni, oriunde v-aţi afla!

Anunțuri