Autor: prof. dr. Maria Hulber

În acest an de graţie, comemorarea a 126 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului Mihai Eminescu, simbolul spiritual al colegiului nostru, a coincis cu aniversarea a 150 de ani de la întemeierea prestigioasei reviste de cultură Familia. Ctitorul ei, Iosif Vulcan, a avut un rol covârşitor în debutul şi afirmarea literară a lui Eminescu sub semnul emblematic al unei creativităţi fertile, energice, inepuizabile.
Între aceste două orizonturi afective s-a desfăşurat, în seara zilei de 17 iunie, spectacolul Porni Luceafărul, organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, prin domnul director executiv Lucian Silaghi, şi Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu”, prin doamna director, prof. dr. Elena Cristina Marian. Spaţiul ales, Teatrul de vară din Cetatea Oradea, superb scos la suprafaţă de arhitecţi, a readus în suflete ecourile uitate ale străvechilor poveşti medievale.
Programat iniţial în data de 15 iunie, spectacolul a fost amânat din cauza capriciilor vremii. Repus în scenă două seri mai târziu, în bătaia vântului şi a frigului neaşteptat de pătrunzător pentru o nocturnă de iunie, a oferit spectatorilor privilegiul de a călători înapoi în timp, până în acea fericită zi de 17 iunie 1865, când lua fiinţă, la Pesta, revista debutului literar eminescian, Familia. E lesne de înţeles de ce primul moment artistic, coordonat de doamna prof. dr. Maria Hulber, a evocat, deopotrivă, conştiinţa civică a publicistului Mihai Eminescu şi personalitatea intelectuală a celui ce a reuşit să anime şi să impulsioneze întreaga mişcare culturală românească din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Iosif Vulcan. Redescoperirea preţioaselor texte publicistice a fost posibilă prin vocile elevilor din clasele a X-a A, a X-a B, a VII-a B. Următoarea secvenţă din spectacol a demonstrat, încă o dată, spiritul universal al Luceafărului, într-un colaj plurilingvistic, realizat prin recitarea unor fragmente din celebrul poem eminescian în toate limbile vorbite şi studiate în colegiul nostru. Vocile eului liric au prins viaţă datorită elevelor din clasa a IX-a E, coordonate de doamna prof. Ioana Pantor. Ultimul moment a demonstrat că impulsurile creatoare ale operei s-au născut din adevărata viaţă a scriitorului. Sub coordonarea doamnelor profesoare Mariana Marcu şi Georgeta Sadoveanu, elevii din clasa a XI-a E au revelat dimensiunea afectivă a existenţei marelui scriitor, păstrată intactă, până în zilele noastre, în dialogul epistolar dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle.
În final, cei prezenţi au depus câte o floare la bustul din bronz al poetului, care aparţine unuia dintre cei mai importanţi artişti plastici contemporani din Bihor, Rodica Stanca Pamfil.
Atmosfera unică, crepusculul lunii iunie, fondul muzical inspirat ales, emoţiile tinerilor actori şi fiorul inefabil al clipelor trăite, toate acestea au contribuit la reuşita unui spectacol de excepţie, în pofida tuturor intemperiilor vremii.

Galerie foto

Publicistica lui Mihai Eminescu şi Iosif Vulcan

Publicistica lui Mihai Eminescu şi Iosif Vulcan

Timpul

Timpul

Repetiţii

Repetiţii

Anunțuri