În curând, la Editura Ratio et Revelatio va apărea cartea mea despre Memorialistica detenţiilor postbelice româneşti. Volumul inaugurează colecţia Academica şi apare sub redacţia directorului editurii, Otniel-Laurean Vereş, neobosit şi entuziast editor de cărţi.

Coperta

Ilustraţia de pe prima copertă redă o secţiune din coperta Dosarului de verificare nr. 1642, deschis la 16 februarie 1962 pe numele Constante Elena-Lena, dosar aflat în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Fondul Informativ, Cota CNSAS I 235420, vol. 1.

Textul de pe coperta IV este un scurt fragment din partea a doua a lucrării, dedicată nivelului documentar, şi surprinde întru totul direcţia pe care am imprimat-o întregului volum: abordarea comparativă a memorialisticii în luminile şi umbrele documentelor din arhiva fostei instituţii de control şi represiune în perioada comunistă, Securitatea.

Anunțuri