,,Ces pages aimerait répondre à une question:

que peut-on faire lorsque’on ne peut plus rien faire?

Que ce soit en prison, ou victime

d’un mal incurable.

 

Regarder.

Autour de soi, en soi.

Dans le présent, dans le passé.

Se souvenir.

Transformer le regard en pensée, en images.

Capter une musique, intérieure, extérieure.

Faire la planche sur le désespoir en regardant

la beauté du ciel.

Tâcher de transformer le désespoir en beauté.

Se remplir d’un Dieu  qu’on ne possède que si

l’on a tout perdu.

Tout perdre pour tout retrouver.

Ou plutôt: tout perdre pour retrouver l’essentiel.

Perdre sa vie pour retrouver la vie.

Réssurection.”

(Madeleine Cancicov, Le Cachot des Marionnettes)

Ces mots de Madeleine Cancicov doivent être compris en relation avec cet article:

http://www.lapunkt.ro/2015/12/11/rodia-persephonei-madeleine-cancicov-si-spatiul-concentrationar-romanesc/

 

,,Aceste pagini ar dori să răspundă la o întrebare:

ce putem face atunci când nu mai putem face nimic?

Dacă aceasta înseamnă a fi în închisoare sau victima

unui rău incurabil.

 

A privi.

În jurul sinelui, în sine.

În prezent, în trecut.

A-și aminti.

A transforma privirea în gândire, în imagini.

A capta o muzică, interioară, exterioară.

A pluti pe deasupra disperării, privind

frumusețea cerului.

A se strădui să transforme disperarea în frumusețe.

A-și umple ființa cu un Dumnezeu pe care nu-l posedă decât

dacă a pierdut totul.

A pierde totul pentru a regăsi totul.

Sau mai curând: a pierde totul pentru a regăsi esențialul.

A-și pierde viața pentru a regăsi viața.

Înviere.”

(traducere proprie)