…Cineva m-a scuturat însă de umăr și am auzit o voce, care-mi spunea ceva. Am crezut mai întâi că e vreunul dintre camarazi, care avea chef de glume, dar când am început să percep sensul vorbelor, am întors capul încă buimac de somn și am văzut o uniformă de gardian. M-am dezmeticit și l-am recunoscut pe gardianul cel cumsecade, de care v-am spus că mă simpatiza. Era vesel și repeta mereu același lucru:
– Scoală c-a murit tătucu! S-a dus în… Era 5 Martie 1953 și așa am aflat că a murit Stalin.
La început nu mi-a venit să cred, dar gardianul m-a asigurat că e adevărat, că se anunțase la radio. În simplitatea lui se bucura din toată inima și-mi spunea cu convingere:
– Acu’ scăpați și voi de pușcărie și vă duceți acasă!
I-am mulțumit pentru veste și i-am spus să fie totuși prudent și să n-o mai spună nimănui, ca să nu riște să fie turnat.

(Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, vol. I)

Ion Ioanid

Dincolo de ,,grozăvia” veștii, punctele acelea de suspensie din replica gardianului sunt de milioane! În plus, n-am cum să nu observ un anumit semn: confirmarea veștilor bune vine din adâncul pământului… Vasta rețea de comunicare din spațiul carceral valorifica toate mediile posibile. Aerul, pământul… Inconfundabilul Ion Ioanid!

Literatura memorialistică și memoria orală a foștilor deținuți politici sunt uluitoare. Rareori am citit/ ascultat narațiuni de o asemenea profunzime și complexitate a trăirilor într-o lume fracturată de eroarea istoriei. Ion Ioanid, Richard Wurmbrand, Florin Constantin Pavlovici, N. Steinhardt, Lena Constante au, cred, cele mai interesante texte din acest punct de vedere. Adevărate mine de aur!