Viața din fotografii

Pentru că mi s-a oferit, recent, prilejul să-mi amintesc de acea parte a familiei mele răsfirată prin Connecticut, motiv de observare ocazională a procesului electoral din America, m-am retras puțin în spațiul generos al trecutului, tot așa cum fac, bunăoară, atunci când cotidianul mi se pare îngrozitor de ineficient și deprimant.

…Dar să nu pierd firul, ci să mă îndrept spre vara lui 1989, pe care mi-am petrecut-o bântuind Bucureștiul topit de caniculă, ori Constanța și… tot litoralul din jurul ei. Călătoream fără opreliști, mă bucuram de soare și de panoramele orașelor de câmpie, uneori plecam dimineața cu trenul spre stațiuni și trăiam sentimentul acelei libertăți pe care numai proaspăta absolvire a liceului o poate oferi unui tânăr. Unchiul la care poposisem, fratele tatălui meu,  era șeful impunătoarei gări din Constanța, iar sudul mi-era mai mult decât accesibil pe toate căile feroviare. După moartea tatălui meu, în 1980, unchiul îmi rămăsese, sufletește,  apropiat ca un al doilea părinte.

În casa lui am văzut pentru prima dată fotografiile lui Viorel Florescu, în acea vară în care am simțit, cu toți porii, că mă aflu la o cotitură a destinului. Tanti Florina, soția unchiului și mătușa mea, mi-a arătat, într-o după-amiază, un calendar ilustrat de fotograful Viorel Florescu, fratele ei.

Photo credit: Menotti Bucco Films

Photo credit: Menotti Bucco Films

E greu să redau acum, în cuvinte, impresia trăită. Recapitulând puțin, amintesc că ne aflam în ultimul an de comunism în România, că nu ieșisem niciodată dincolo de graniță, că trăiam într-o stare de ingenuă naivitate. Încremenisem. Era ceva ce nu mai văzusem până atunci. Hârtia fină, velină, ce strălucea sub o rază a amurgului constănțean, păstra culori, perspective și detalii neașteptate ce evocau viața și mișcarea. Mi-a povestit mult atunci despre Viorel, despre plecarea lui în America, despre succesul obținut ca fotograf al unor prestigioase ziare de pe coasta de Nord-Est a țării, Newsday și New York Daily News. Eu nu-l cunoscusem. Eram prea micuță atunci când și-a ales drumul în lume. Cum tata, frații și surorile sale erau răspândiți, pe grupe de vârstă, cam prin două generații, tot așa eram și noi, nepoții, copiii lor. Nu e de mirare că sora mea cea mare a fost norocoasa care și-a petrecut verile copilăriei în compania lui Viorel. O familie mare și frumoasă, unită și astăzi, mereu interesată de bucuriile și împlinirile fiecărui membru al ei…

Nu peste mult timp, lui Viorel i s-a acordat  Premiul Pulitzer, precum și alte prestigioase premii la categoria news photography. Dacă aveți răbdare să căutați pe net, găsiți multe lucruri interesante. Semnalez aici doar website-ul său, viorelflorescu.com, și un articol scris de Laurie Garrett, About the Photographers.

Primul care l-a urmat în America a fost vărul meu, Radu. Înotător excelent, încercase, fără succes, să fugă din țară trecând Dunărea înot. A fost prins de grăniceri, iar familia n-a primit nicio veste despre temerarul frontierist timp de câteva luni. Prin cine știe ce minune a sorții a reușit să plece până la urmă. În acea vară a lui 1989, mătușa mea îmi povestea printre lacrimi – nu, nu de tristețe – despre viața fericită a lui Radu. Apoi a plecat Atena, verișoara mea. Apoi, într-o bună zi, în vremuri deja libere, unchiul meu și tanti Florina și-au împachetat bagajele și au plecat. Acum, o parte a familiei mele se află răsfirată prin Connecticut.

Reclame

12 gânduri despre ”Viața din fotografii

      • Maria zice:

        M-aș bucura. 🙂 Poate la toamnă, la Gaudeamus, când voi avea lansarea ediției documentare Wurmbrand.

        La Bookfest-ul din primăvara aceasta nu voi participa și nici nu voi veni. Și nici editura mea nu va onora festivalul cu prezența sa.

      • ion adrian zice:

        Ce interesant subiect acest pastor luteran, evreu convertit la crestinism si care la randul lui a si convertit pe altii, fosti coreligionari, la crestinism. Oare Nicolae Steinhardt a realizat si el convertiri. Nu mai tin minte asta .
        Cum stati cu scrierea cartii?

      • Maria zice:

        Sunt convertiri și convertiri. Între cele două experiențe spirituale, atât de diferite, nu există puncte comune. Le cunosc acum destul de bine pe amândouă și o spun în cunoștință de cauză. Pentru N. Steinhardt a fost o metanoia, o cucerire a cerurilor, o împlinire întru fericirea prefigurată încă din copilărie, când resimțea adânci tresăriri sufletești la auzul clopotelor de biserici. ,,Binecuvântat fie Sfântul Paulin de Nola…” A fost un ecumenism ce țintea drept în inima vechii biserici tradiționale, de unde a pornit apoi pe calea ortodoxiei. Restul se cunoaște. Am un text nepublicat încă despre toate aceste semne care au anunțat, iar apoi au însoțit fiecare etapă a convertirii. Îl voi publica cândva.

        Richard Wurmbrand… Știți că a fost membru al UTC, apoi al PCR în clandestinitate, în interbelic? Că, ideologic, s-a format la Moscova? El și-a asumat misionarismul ca destin. În 1937, când s-a convertit la creștinism a ales calea bisericii protestante, dar tot într-un sens ecumenic, dacă pot să-i spun astfel. Știți că-și făcea cruce când intra în bisericile tradiționale? Că în predicile sale o preamărea pe Fecioara Maria și considera că fiecare femeie deosebită este o… Maria? Că a ținut predici în toate bisericile neoprotestante – baptiste, penticostale?

        Experiența lor de detenție a fost, de asemenea, foarte diferită. N. Steinhardt a rămas în închisoare din 1 ianuarie 1960 până în august 1964. Nu a fost timp pentru misionarism. S-a botezat la Jilava. Părintele Mina i-a fost duhovnic. În anii ulteriori și-a umplut sufletul cu binefacerile credinței mântuitoare. R. Wurmbrand s-a convertit în libertate, cu mult înainte de detenția comunistă (făcuse ani de pușcărie și sub celălalt regim politic, din pricina propagandei comuniste la care se angajase). Iar apoi, din 1948 și până în 1964 a avut parte de o foarte scurtă perioadă de libertate, cred că maxim doi ani. Calculați și dvs. … A primit cu ușurare întoarcerea în pușcărie. Acolo se aflau cei ce aveau nevoie de lumină. Iar Sabina Wurmbrand a făcut tot posibilul să ajungă și ea în închisoare. Un martiru asumat din partea amândurora.

        A apărut o carte, cred că tot o teză de doctorat a fost la origine. O citez și eu: Adrian Vasile Sabău, ,,Literatură și convertire. Steinhardt, Frossard, Wurmbrand”. Nu vă așteptați la cine știe ce analize adânci, dar totuși urmărește cuminte etapele fiecărei convertiri. La Wurmbrand îi lipsesc informațiile actualizate. În cartea mea acestea apar în premieră, inclusiv biografia necunoscută până acum.

      • ion adrian zice:

        Elementele biografice le stiam dar sublinierea antitetica a unor aspecte va apartine s este interesante. Dar nu dati, vorba nu stiu cui: „cu mucii in fasole 🙂 „.
        Ce rost are interventia scurta finala pe care eu in prima clipa nici nu am priceput-o si a trebuit sa recitesc textul dvs,asa de improbabil era sa se creada :”altceva, Doamne fere”.

      • Maria zice:

        Nu dau niciodată. Merg drept la țintă. Punct ochit, punct lovit. 🙂

        Intervenția e necesară pentru a nu se înțelege ceva greșit. Am destui hateri care mă așteaptă imediat după colț, nu țin cu tot dinadinsul să le dau material de rumegat. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s