Structuri ale imaginarului carceral

Evadarea tăcută… de Lena Constante este mărturia acestor experienţe de refugiu în spaţiul protector al imaginaţiei. Între barbarele şedinţe de anchetă, autoarea are conştiinţa dualităţii fiinţei sale. O parte, umilită şi abrutizată, rămîne ancorată în contingent, iar cealaltă, călăuzită de sensibilitatea şi rafinamentul spiritului artistic, construieşte o pluralitate de lumi imaginare. Acestea devin o alternativă fascinantă la universul concret şi lipsit de orice perspectivă luminoasă: ,,Dar înalţ în preajma mea copacii. Văd cărarea care suie, legănîndu-şi spiralele. Iarbă. Fiecare fir de iarbă. Florile. Fiecare floare. Păsările. Soarele. Nisipul, îl aud scîrţîind sub paşii mei. De vale, sună clopotele. E Biserica Neagră. O pînză de păianjen pe ale cărei fire întinse mai strălucesc picăturile ploii de vară”.(p. 51) Cu fiecare pas în fantezia creatoare spaţiul ei interior se îmbogăţeşte, prinde contur, culori, miresme. O suită de senzaţii olfactive şi vizual-cromatice dau viaţă acestei lumi. Alteori se refugiază în eufonia liricii franceze sau îşi versifică amintirile din vremurile fericite. Timpul traumelor şi al tristeţii nu poate fi depăşit decît prin abandonarea în actul creaţiei. Imaginează subiectul unui roman, mai multe povestiri pentru copii şi un basm dramatizat. Cu multă răbdare modelează şase păpuşele din săpun şi le îmbracă în straie croite din hîrtie pictată. După ce primeşte instrumente de scris şi de colorat are posibilitatea să creeze ilustraţiile mai multor povestiri. Atrasă de profunzimile noii lumi descoperite, refuză orice formă de comunicare cu deţinutele din celulele vecine. Referindu-se la inepuizabila capacitate de creaţie a Lenei Constante, aflată într-un mediu ostil, Liana Cozea afirmă în Confesiuni ale eului feminin: ,,Dacă i-a fost luată tapiseria/ pînza, această Arahne îşi ţese o alta, invizibilă, impalpabilă, o pînză de cuvinte şi sunete nerostite se ţese în minte, în memorie, dincolo de ecranul ochilor ce refuză să mai vadă ororile şi murdăria”.

Lena Constante narează despre felul în care şi-a activat energiile creatoare. Mai întîi a creat versuri şi a recurs la exerciţii de memorare pentru reţinerea lor. A urmat plăsmuirea povestirilor şi chiar realizarea unor ilustraţii sugestive, într-o scurtă perioadă cînd a avut acces la ustensilele de desenat. În anii de claustrare şi de izolare totală a continuat să compună piese de teatru şi povestiri versificate, repetate continuu pînă la deplina lor întipărire în memorie. Autoarea recunoaşte că nu are vocaţia credinţei, nu se înscrie în seria Madeleinei Cancicov sau a lui N. Steinhardt, dar împlinirile spirituale nu i-au lipsit în timpul detenţiei, datorită acestei capacităţi de evadare în imaginar. Realitatea şi ficţiunea se întrepătrund în timpul detenţiei, cînd, în lumea carcerei din penitenciarul de la Miercurea-Ciuc, pătrunde o fantasmă, un spiriduş verde şi jucăuş, văzut numai de ochii ei însinguraţi. Spiriduşul îşi află sălaşul în frunzişul celor doi salcîmi din dreptul celulei şi pătrunde treptat în sufletul ei. Lena Constante redă eterica apariţie, a cărei viaţă se desfăşoară între ramurile înverzite ale celor doi salcîmi din dreptul celulei: ,,Îi privesc cu nesaţşi în timp ce-i aspir cu tot focul dorului meu, un spiriduş cocoţat pe o cracă îmi face un semn de prietenie cu braţul lui de frunze verzi. Îi văd clar capul cu tichie ascuţităşi celălalt braţ agăţat de o cracăşi picioarele îmbrăcate în spumă de verdeaţă”. (p. 206)

(Fragment din volumul Memorialistica detențiilor postbelice românești. Oradea: Editura Ratio et Revelatio, 2015, pp. 333-334)

Poezie…

Tandrețe

Ritmic şi trist, o cadenţă de ploi ostenite

se scurge într-un marş amar.

Astăzi picurii sunt vişinii,

vin de-ntunecă pământul,

îi prind între palme, chiar lângă linia vieţii, îi joc până la miez.

Ce mai pot să le frământ…?

 

Vor da seama, vă zic,

vor da seama într-un proces-verbal

întocmit mâine sau joi pe cei doi

ţepi de cactus. Şi ei vor creşte

într-o deplină îmbrăţişare, sărutându-mi trupul,

sfredelindu-mi ochii.

 

Nu te voi mai vedea.

https://jurnalulelianei.wordpress.com/2013/09/14/tandrete/