Se răsuci uşor cu faţa spre stradă pentru ca soarele dimineţii să-i încălzească amândoi obrajii. Acum se afla cu trupul pe jumătate întors spre piaţa veche de burg central-european, cu pietre bătătorite şi rotunjite în timp de ploi şi paşi, cu ferestre curioase, dar acoperite de pudice transperante şi ascunse de forfota cotidiană.

DSC_0505Era prima zi de primăvară însorită, când termometrele de exterior indicau curajos 18 grade, iar paltoanele fuseseră uitate în şifoniere. Se bucura fără gânduri de strălucirea încă rece a razelor strivite pe acoperişurile încremenite după îndelungata linişte a iernii. Mirosea a mugur pleznit. Sau doar i se părea. Pe masa elegantă de fier forjat a cafenelei – ce tocmai dăduse buzna în mijlocul străzii, cu o revărsare de pavilioane, scaune, fotolii ademenitoare pentru trecătorul istovit de peisaje îngheţate – se răsfăţau câţiva ghiocei aranjaţi într-un mic şi cochet vas de porţelan alb. Niciodată nu se sătura de aroma cafelei arabice proaspăt măcinate şi-şi deda simţurile, cu toată voluptatea şi risipirea de care era capabilă, la adevărate orgii olfactive. O pipăia cu mirosul, o gusta cu privirea, şi-o imagina fremătătoare şi călduţă alunecându-i pe tot corpul, ca într-un duş delicat şi exotic de capricii împlinite. Gândul acesta, furişat perfid printre nimicurile primăverii, o făcu să zâmbească, fără să-i pese de impresia celor din jur. Îşi întoarse capul şi-l privi cu dorinţă. Buzele acelea moi şi calde o gustaseră fără ruşine de prea multe ori ca să le fi uitat vigoarea şi insistenţa. Ar fi vrut ca el să o răpească de acolo şi să fugă cu ea în locul acela tainic, numai de ei ştiut, şi s-o iubească la fel ca în prima seară, s-o posede aspru şi viril, duios şi năvalnic, până când perdeaua de voal se va fi cutremurat într-o adiere de vânt, iar lumina caldă va fi explodat, inundând încăperea cu un soare dintr-o altă galaxie. Îşi strivi ţigara în scrumiera de pe măsuţă în timp ce telefonul lui suna insistent, adânc, obositor, anunţând finalul speranţei şi o nouă lungă convorbire de afaceri. Simţi iar sentimentul inutilităţii şi al ofilirii interioare, abil disimulate sub şlefuirea unei perle fragile şi preţioase. Era frumoasă, suspect de frumoasă, şi se obişnuise de mult să trăiască starea frumuseţii sale cu vioiciune, dar şi cu amuzament când varii frustrări ale altor femei – ce oricum n-ar fi înţeles nimic, niciodată – se prăbuşeau asupra ei cu ostilitate.

Se simţi ea cea privită, dar de pe partea opusă a străduţei. Zâmbi ochilor tineri, nesătui, incapabili să se mai despartă de chipul ei. Era plăcut. Simţea, în sfârşit, că a venit primăvara.

Jurnalul Elianei