O bibliografie necesară

IMG_3237IMG_3239

 

 

 

 

 

 

 

 

IMG_3240IMG_3241

 

 

 

 

 

 

 

 

IMG_3242IMG_3243

 

 

 

 

 

 

 

 

IMG_3244IMG_3245

 

 

 

 

 

 

 

 

IMG_3246IMG_3247

 

 

 

 

 

 

 

 

IMG_3248

 

Notă. Toate titlurile consemnate în bibliografia generală a cărții Memorialistica detențiilor postbelice românești își regăsesc un corespondent real, potrivit regulilor academice internaționale, în cuprinsul lucrării. Cu această postare închei seria extraselor publicate pe blog.

+

Mă opresc aici și din rațiuni personale, nu doar editoriale. Cartea e de aproape 6 luni pe drumul ei, în contact cu cititorul care a dorit-o cu adevărat. În rest, nu-mi vine în minte decât un gând pe care-l scriam, nu demult, cu mare amărăciune: e momentul să nu ne mai amăgim cu clișeul ,,Niciodată nu e prea târziu”. Uneori chiar e prea târziu. Timpul s-a scurs. Însă, pentru mine, niciodată nu va fi prea târziu să-mi schimb direcția și modelele admirate necondiționat până acum, dacă acestea nu mai răspund așteptărilor mele decât printr-o dezarmantă pasivitate și indiferență.

Reclame

46 de gânduri despre ”O bibliografie necesară

  1. ion adrian zice:

    Daca nu gresesc se pare ca nu ai nici-o lucrare personala citata? De ce intrucat in tezele de doctorat se obisnuieste ca doctorandul chiar sa faca un efort pentru a putea sa aiba si numele sau la bibliografie!?

    • Maria zice:

      În calitate științifică de ce anume? De simplu doctorand? Nu, nu se obișnuiește. Într-o lucrare doctorală funcționează principiul autorității.

      Am verificat înainte de a vă răspunde, cercetând bibliografiile tezelor de doctorat publicate în trecut de Mircea Cărtărescu și Paul Cernat. Ați putea să le reproșați și lor această lipsă. Glumesc, evident. Verificați și dvs. Nu se obișnuiește.

      Oricât de mare e stima mea de sine, nu simt nicio plăcere să mă autocitez. 😛

      În rest, totul e o apă și-un pământ în bibliografia de mai sus, să înțeleg?!

      • ion adrian zice:

        Probabil ca asa este uzanta in zona literelor. Eu ma aflu in zona tehnico-stiintifica unde o lucrare de doctorat se presupune (desigur ca nu este obligatoriu) ca se bazeaza pe anterioare mici contributii originale, care impreuna constituie parte din contributia originala a auforului la subiectul propus pentru teza si pe care-l dezvolt desigur ca si din punct de vedere documentar monografic.. Dar cum aceasta teza a dvs are si un pronuntat caracter stiintific si metodologic si daca articolele publicate intrau sau au folosit subiectului tratat ele puteau foaete bine a fi citate,dar probabil ca daca aveati referiri explicite la unele dintre acestea ati fi simtit nevoia sa le citati .
        Nu este nici-o problema cu acest aspect.

      • Maria zice:

        În lumea Literelor nu prea contezi până nu publici o lucrare cu caracter științific. În viitoarea carte îmi voi permite să citez câteva pasaje documentare din precedenta. 🙂
        În rest, nu vreau să par prea alambicată, dar caut o formulă cât mai diplomatică: când în elaborarea unei lucrări științifice există un control strict și sever, nu prea mai contează uzanțele, că oricum…

      • ion adrian zice:

        Interventiile mele au iesit din moderare. Bravos! Mai am in moderare doua din care unul ultimul este de data asta o adresare directa catre autor dl Al. Climescu si care nu stu daca va iesi din moderare asa ca-l salvez aici ca sa va informez de ce facui pe acolo :

        Dle Alexandru Climescu,
        Au fost discutii interesante pe care textul dvs le-a provocat dar pana la urma nu stiu cat de in topic.
        Va intreb daca asta ati dorit, caci eu am comentat sau completat opinii ale comentatorilor si nu ale dvs, caci recunosc ca nu am inteles exact ce urmariti .
        Problema Hitler / contemporanii sai ?
        Apologia sa in epoca sau poate ca in prezent cand s-a republicat si bine s-a facut si opera sa magna, acel incult Mein Kampf
        Felul in care se pare ca vad unii aceasta epoc,a dar definiti cu citate scoase din context si deci neclare semantic?
        Aniversarea scriitorului Vintila Horia ca exemplu de cum se deturneaza o manifestare de la n scop legitim la unul nelegitim daca cumva s-a intamplat asa ceva caci nu este evident ca s-ar fi intamplat pentru noi care nu am participat sau folosirea evenimentului cu posibilele sale derapaje pentru a-l discredita pe cel celebrat?
        Exista desosebiri intre martirajele dedicate lui Hristos dupa cum ele sunt ale unor fosti legionari, fosti evrei crestinati (parintele Nicolae Steinhardt), fosti evrei comunisti crestinati ( pastorul Richard Wurmbrandt) sau ale unora fara vreo ideologie anterior cunoscuta?
        Credeti ca o carte(ma refer la cartea lui Radu Preda) se poate califica in fata unora care poate ca nu au citit-o prin cateva cuvinte care par a invoca noste locuri comune bine stabilite de exegeza critico-literara? Sa-mi reamintesc astfel ca acesta era modelul prin care de ex idealismul unor titani ai gandirii cum erau Kant sau Hegel(nici-o legatura cu dl Radu Preda) era expediat in lectiile de filozofie pe cere le primeam in liceu cu cate o gluma vulgara care trebuia sa-i descalifice in fata noastra, niste dezinformati deliberat in problemele filozofice care nu erau marxism leninism si lupta de clasa si despre care nu puteam cere lamuriri fara a ne fi teama de repercursiuni ?

        Cred ca ar fi bine chiar pentru institutia pe care o reprezentati, fie sa raspundeti detaliat la astfel de intrebari pe care le pun in dorinta sincera de a va ajuta, fie sa reveniti cu un articol consistent prin care sa oferiti raspunsuri documentate.
        Atfel se va crede ca faceti doar niste lectii de tipul invatamantului politic si este pacat.
        Va multumesc.

    • Maria zice:

      Aveți grijă că acela e un punct de vedere instituțional. Autorul reprezintă una din părțile implicate. Nu prea înțeleg ce caută IICCMER-ul în treaba asta.

      • ion adrian zice:

        Din pacate este inca la moderare si nici nu stiu daca va apare. Oricum eu il voi posta aici daca acolo nu va apare, caci cred ca este bine sa cititi si sa aflati unele lucruri daca nu le stiti deja si doar in relpica lamuritoare informational si nu de opinie personala la unele sustinute de comentatori.Desigur ca asta presupune sa vedeti acel fir pe carel-am indicat mai sus.

      • ion adrian zice:

        Eu aici scriu doar pentru dvs si doar doream sa nu va scape din cauza pozitionarii.
        Sunt curios faoarte curios daca va iesi din moderare si astfel voi vedea nivelul relatiei dintre portal si aceasta institutie.?

      • ion adrian zice:

        Inca nu a iesit din moderare dar eram curios indiferent daca iese sau nu, ce credeti despre ce am scris la acel fir.Comentariul deja publicat are niste informatii, cred eu ca interesante referitoare la istoria antebelica.

      • Maria zice:

        Ca să vă pot răspunde, am citit acum articolul cu atenție. Știți că nu prea citesc mai nimic de pe Contributors, mai ales atunci când apar puncte de vedere instituționale. Minunata corectitudine politică mă dezgustă!
        Acum părerea mea: toți actorii implicați în articolul vizat au luat-o razna. Și la stânga, și la dreapta. Înțeleg că MER-ul din coada IICCMER-ului și-a vârât coada în organizarea unei dezbateri despre Vintilă Horia, important reprezentant al exilului românesc. Invitatul a deraiat, autorul articolului și-a notat tot cu acribie, iar acum deraiază, la rândul său, pe o interpretare proprie a unui fragment scos din context. Are doar parțial dreptate.
        Toată generația ”27 a fost a ,,huliganilor” care au trăit sub teroarea istoriei: Eliade, Noica, Cioran, Sebastian, Nae Ionescu. Vintilă Horia a fost pe aproape. Din câte știu, Eliade, Cioran, Horia s-au dezis mai târziu de rătăcirile și orbirile tinereții, mai ales după abonimabilele crime comise de legionari. Dar aceasta a fost istoria epocii lor. Nu vreau să-i disculp, tot așa cum nu i-aș căuta lui Eminescu nicio scuză pentru paginile antisemite din publicistica sa. Vreau doar să cunosc epoca, alternativele, ieșirile, soluțiile posibile, pericolele. Să văd harta interbelicului, cu un colos hidos la răsărit și cu o explozie de ură și furie expansionistă la apus…
        Da, aveți dreptate, în contextul epocii interbelice trebuie căutate răspunsurile.

      • Maria zice:

        A propos de epocă, de tinerii ei, de furia lor, așa cum s-a conservat în romanele lui Eliade scrise chiar atunci… Iată ce scriam într-un alt articol de pe LaPunkt:

        Aceleaşi spaţii definesc în Huliganii o lume căzută în haos, cuprinsă de violenţe şi tulburări sociale, semn al unei crize adânci. Calea Victoriei şi împrejurimile sale din centrul Bucureştiului suferă o metamorfoză, devin scena confruntărilor violente şi a exploziei agresiunii. Este un spaţiu magnetizant, captează atât energii creatoare, cât şi energii distructive, rele. Toate cărţile de tinereţe ale lui Eliade stau sub semnul acestei energii clocotitoare care irumpe în forme de protest social.

    • Maria zice:

      Ați căutat niște analogii care să permită investigarea cauzelor prin întoarcerea la ceea ce afirmam și eu mai sus că e necesar a fi înțeles: contextul epocii.

      Fiecare e convins că are dreptate.

  2. ion adrian zice:

    1) Nu stiu daca este vorba de analogii daca incerci sa incadrezi o epoca istorica . Eu nu am justificat pe nimeni . Am aratat care era conteztul istoric descris de un om de stiinta care a cunoacut bine situaia prof Sutton pe care pariez ca ma nimeni din Romania nu-l stie mai ales ca a fost marginalizat tot de stiu eu ce organizati oculte caci s-a referit si la Skull and Bones ceea ce unor membri sus pus ai respectivei fratii studentesti nu le-o fi placut. Oricum un Zbigniew Brzezinski il remarca pozitiv ca om de stiinta cand se refera la sustinerea comunismului de catre sUA asa cum in zilele noastre au sustinut un Sadam, o Al Qaeda , organzatii oculte ale CIA care mimau actiuni teroriste de stanga tocmai pentru a justifica represiunea acestora(nu spun ca un Sadam ,un Gadhafi nu trebuiau debarcati dar urasc minciuna, diversiunea si manipularea)
    2) Nu stiu daca atunci cand te ocupi numai de unele genociduri si asta cu un spirit de gelozie si de exclusivism precum un caine care-si pazeste osul faci bine si nu te credibilizezi si tu si ceea ce doresti sa propagi.
    3) A treia interventie cu intrebarile adresate dlui Climescu a aparut si ea in public dar nu stiu ce impresie v-a facut, eu postand-o mai inainte

    4) Daca aveti rezerve pentru a discuta lucruri care implica institutii mai ales din asemenea domenii sensibile va inteleg si no problems dar macar spuneti-mi ce sa inteleg din referirea la MER-ul din coada IICMER? Cine sunt astia ?

    5) Apropo astept cu nerabdare sa fie prinsi sa-i stim si noi pe cei care au atacat ieri sau alaltaieri un cort al rromilor. Nu mi-ar place deloc sa aflam ca nu-i putem gasi si astfel sa devenim mai toti niste vinovati fara vina.

    • Maria zice:

      Vă răspund în măsura posibilităților:

      1) Aici nu pot să contribui cu nimic pentru că nu dețin informații și nici nu am avut încă vreun interes personal să citesc câte ceva.

      2) Și aici mai trebuie să cresc, pentru a simți cum e într-adevăr. Crește oare adrenalina? 🙂

      3) Trebuie să reiau lectura.

      4) Inițial au existat două instituții: IICC și MER (Memoria Exilului românesc), care au fost contopite într-una singură, ce există și astăzi în același cadru.

      5) Cu multă tristețe vă spun că nu este un fenomen izolat. Noi vedem doar câte un vârf de aisberg ce se arată, din când în când, la suprafață.

  3. ion adrian zice:

    PS Ref Eliade et co reamintesc doar ce spunea Petre Tutea :cine nu a fost in tinerete de dreapta sau de stanga(el intelegea marginea dinspre extrema daca nu chiar extrema acestora) nu a avut inima dar cine a si ramas dupa 30 de ani cu siguranta ca nu avea minte

    • ion adrian zice:

      Ref la articolul dlui Climescu pe care am incercat sa-l ajut sa se extraga din poveste daca doreste dar intre timp pe langa textul trimis catre dlui a mai aparut un comenrtariu care sustine ca se refera la climescu. Nu stiu daca este exact asa poate ca daca Climescu va rectina pozitiv la cele ce indirect ii spun nu i se va mai potrivi dar mie imi place textul asa doresc sa-l retin:

      “In istorie, corectitudinea politica se traduce prin trei simptome principale. In primul rind anacronismul, trecutul fiind judecat dupa criterii politice, morale, mentale si culturale de astazi. In al doilea rind maniheismul istoria fiind conceputa ca lupta dintre “bine si rau, dar un bine si rau definite potrivit normelor dominante in momentul de fata. In al treilea rind spiritul reductionist, complexitatea trecutului fiind stearsa in folosul citorva factori explicativi care, ocupind tot domeniul cunoasterii, falsifica interpretarea realitatii”
      Jean Sevillia – “Incorectitudinea istorica”

      Acest articol respecta toate cele trei criterii-simptome enumerate de Sevillia. Asa ca…

      Repet , opinia autorului comentariului ii apartine dar textul lui Jean Sevilla este excelent

  4. Ion Adrian zice:

    Fiind cel mai recent fir postez aici cu textul pe care l-am postat la Nora:

    Ceva istorie, inca nu le-am vazut si curg mai multe unul din altul si cine mi le-a trimis mi-a spus ca vor dispare dupa 10 zile asa ca le postez si eu inainte de a le vedea:

  5. Ion Adrian zice:

    Intre timp am urmarit pana dincolo de jumatate. Sunt multe exagerari in interpretare ,dar sunt prezentate fapte si obiecte .Unele nu le stiam. Problema la unele, de ex cele referite la Transilvania este ca trebuie confirmate si din surse sa zicem indiferente. De exemplu ideea ca ungurii nu sunt o etnie, ci doar vorbitori ai unei limbi mi se pare ciudata si chiar daca ar fi asa, cum limba si cultura in care te educi si te dezvolti
    sunt esentiale, asta conteza la urma urmei , adica faptul ca un Lajos Kossuth(jumate german) sau un Petofi Sandor(sarb sau croat) se considera maghiari chiar daca sunt descendenti din, sau si din, alte etnii. Dar repet nu asta este important ci doar adevarul despre fapte, fie ele bune, fie ele rele, cat si despre autorii lor.

    • Maria zice:

      Da, așa mi s-au părut și mie unele fapte istorice, sub semnul exagerării. Nu am reușit să aflu dacă serialul a avut referenți științifici sau promovează cumva interesele unor grupuri mai mult sau mai puțin obscure ori diletante sub aspect istoric.
      Oricum, nu cred că va dispărea chiar atât de repede de pe Youtube. Am observat că a fost postat în 2013…

      • Ion Adrian zice:

        Da chestia asa cu disparutul a fost o gluma a celui care mi-a trimis linkurile (era suficient primul caci ele curg unul din altul) si eu nefiind atent ca este pe youtube am crezut altceva.:)
        Nu stiu daca faptele sunt exagerate caci sunt sub influenta diferitelor interpretari, de aceea am avea nevoie de o istorie advarata adica cat se poste de bine documentata facuta fara nici-un fel de tendentiozitate. Asadar eu iau niste fapte nude si incerc sa verific realitatea lor daca ma interseaza.
        De ex cand am citit despre faptul ca de fapt Petofi nu era ungur ci de o alta etnie din multele ce populau Austroungaria, am crezut ca este o minciuna, dar nu, este adevarat. Dar cum spuneam, daca el se considera ungur atunci ungur sa fie. Problema este daca este adevarat ca a facut mici pogromuri in 1848 prin niste sate romanesti? Desigur ca asta nu-i scade meritele artistice dar daca are poezii care indeamna la ura de rasa, cat Eminescu la cub, atunci cei care se ocupa de Eminescu din acest punct de vedere ar trebui sa se ocupe la fel si de el, dar repet sine ira et studio.. Repet(am spus-o prin alte parti) ca Vadim si daca era agent AVO nu putea face servicii mai mari iredntismului.
        Ps :excelent articolul din contributors : http://www.contributors.ro/cultura/iosif-vulcan-sau-generozitatea-ca-act-de-cultura/#comment-279968 scris de Ioan F. Pop dar foarte putin vizitat si doar cu cateva comentarii(am si eu unul)

      • Maria zice:

        În Transilvania originile locuitorilor sunt foarte amestecate. Orice este posibil, mai ales în zonele colonizate in secolele al XII-lea – al XIII-lea. Ori în teritoriile de confluență româno-maghiară.
        Da, m-a surprins și pe mine plăcut articolul domnului Ioan F. Pop. Mă gândeam să scriu acolo un foarte mic comentariu, dar am renunțat: și eu am debutat în revista Familia, în aprilie 2010, dar nu ca autor de ficțiune, ci cu un articol de specialitate direct legat de teza mea, aflată încă în lucru pe atunci.

        P.S. A propos de carte… Astăzi am descoperit cu tristețe că mi s-au plagiat ideile dintr-un întreg paragraf. Au fost luate toate, la pachet, rezumate, și așezate drept introducere la un articol ,,științific”… Fără ghilimele la sintagmele care-mi aparțin, fără ghilimele la sursele bibliografice la care am făcut eu referire, dar copiate cuvânt cu cuvânt (era cazul unui stringent ,,apud”), fără nicio referire la mine și la cartea mea. Ce să fac? Dvs. ce mă sfătuiți să fac? Pe domnișoara am văzut-o promovată agresiv pe FB pentru ,,minunata” teză pe care o scrie… Păi, dacă o scrie cu resursele mele, cum să nu fie minunată?!

      • Maria zice:

        Am scris un comentariu și mi-a dispărut… pur și simplu. 😦 Sper să refac măcar esențialul. Dacă nici acum nu apare, scriu articol distinct și atașez și pozele cu dovezile unui plagiat urât descoperit recent. 😦

        Constatam că în Transilvania originile locuitorilor sunt foarte amestecate, mai ales în zonele de confluență etnică. Deci orice este posibil .
        M-a surprins și pe mine plăcut articolul lui Ioan F. Pop. Voiam să scriu un mic comentariu, dar am renunțat: și eu am debutat în revista Familia, în aprilie 2010, dar nu cu ficțiune, ci cu un articol de specialitate, pe care cred că l-ați citit deja. Îl veți găsi, dezvoltat, și în carte.

        A propos de carte… Și aici intervine subiectul fierbinte de care am scris chiar la început. Astăzi am descoperit cu tristețe că un pasaj întreg din carte mi-a fost plagiat prin preluarea ideilor și a multor sintagme, fără ghilimele și fără atribuire, într-un articolaș ,,științific” scris de o doctorandă. Inclusiv citatele critice pe care le-am dat le-a copiat, fără să trimită referințele necesare (era cazul unui imperativ ,,apud”). Ce să fac?! Ce mă sfătuiți să fac?! Donșoara e foarte promovată pe FB pentru ,,minunata” teză pe care o scrie… Cred și eu că e minunată dacă o redactează cu resursele cărții mele la care am muncit sisific…

      • Maria zice:

        A apărut și comentariul anterior dacă am amenințat cu publicarea pozelor doveditoare. Mișto, nu?! Cred că ar trebui să pun acum serios la lucru peștișorul acesta de aur dacă tot l-am prins de coadă.

      • Maria zice:

        P.S. Articolele domnului Pop au puține vizualizări pentru că nu interacționează cu cititorii săi. V-am mai povestit, cred că la Nora, că autorul nu mai prea intră pe platformă după ce trimite textele. Nu are nici cont de FB și, în general, socializarea internautică nu-l caracterizează. E mai mult cu cărțile, e prezent la majoritatea lansărilor din lumea reală, unde e deseori invitat să vorbească, e prins în proiectele muzeului pe care-l conduce în calitate de custode (Muzeul Memorial ,,Iosif Vulcan”). Iar ultima săptămână mă gândesc că a fost foarte plină, cu invazia de micuți sosiți în vizită cu ocazia Școlii Altfel…

  6. Ion Adrian zice:

    Fortati-o sa indice sursa la bibliografie intr-o erata si eventual cu multumiri.:)
    Cartea este publica si poate fi citata. Desigur, daca teza de doctorat nu ar contine decat citate nu ar mai avea nimic original si nu ar fi o teza, ci, nu stiu cum sa spun un soi de monografie, o culegere de texte alese ? 🙂 . Si astea pot fi utile si un tip inteligent fara pretentii de originalitate la texte ,dar original in a structura materialul preluat desigur cu citarea respectiva poate fi si el util .Ar fi un soi de culegere, cum face un editor o culegere de poezii din diversi poeti ,poeziile find alese de el. Alegerea este aportul lui si trebuie evaluata ca atare caci 10 editori ar edita zece volume diferite si nu toate ar fi la fel de valoroase sau ar avea acelasi succes. Sper sa ma aprobati?

    • Maria zice:

      Nu cred că poate fi așa de simplu.:) Pasajul plagiat e publicat deja în această carte: http://ratioetrevelatio.com/en/studia/92-prezentul-comunismului-memorie-culturala-i-abordari-istoriografice.html Ca autor privilegiat al editurii am avut imediat acces la volum și la articol, pe care-l așteptam cu mult interes datorită faptului că autoarea lui, fără operă încă, a fost elogiată public de personalități internaționale importante ale domeniului. Am căutat un răspuns la aceste elogii. Concluzia mea intermediară e că nu sunt îndreptățite. Mai mult, eu mă consider acum nedreptățită, iar timpul îmi va da dreptate. Vă citez fragmentul incriminat, precizând că acesta constituie INTRODUCEREA articolului, adică tocmai acea parte de atac, unde se presupune că se regăsesc ideile de forță, originalitatea autorului. Plus: această introducere ce redă, in corpore, ideile mele, din cartea mea de sinteză, nu are nicio legătură cu restul textului, ce brodează strict pe o stilistică a limbajului în memoriile de detenție ale Lenei Constante. Pun între paranteze drepte observațiile mele.

      ,,Imediat după 1990, o explozie editorială s-a produs în spațiul românesc, explozie care a impus în circuitul valorilor literare o diversitate de scrieri inspirate din experiențele dramatice trăite în spațiul concentraționar (îndeosebi în anii 1944 și 1964) [n.m. Aici e greșită formularea: nu ,,în”, ci ,,între”.], dar și în perioada care a urmat amnistiei generale. [n.m. Care amnistie? De când? Prin ce decret?] Fie scrise în clandestinitate și ascunse de ochii aparatului de represiune, fie redactate după decembrie 1989, fie apărute în afara granițelor țării și aparținând unor autori români în exil, textele redactate cu scopul de a mărturisi detenția și a denunța aspectele de genocid [n.m. Au fost crime împotriva umanității, nu crime în masă.] au început să reclame exegezei tot mai des conceptele de amintire, memorie, mărturie, traumă. Faptul că ele se disting prin calitatea specială a autorilor, aceea de martori și actori ai întâmplărilor evocate și prin universul tematic configurat a devenit rapid un loc comun în receptarea critică a acestora.” (p. 37 din cartea indicată în link-ul de mai sus).
      De asemenea, la p. 38, autoarea semnalează ,,lipsa unor lucrări de sinteză asupra memorialisticii de detenție”, aspect care mă contrariază, pentru că ignoră cu maximă superbie contribuția mea în acest domeniu, dar îmi copiază ideile cu aviditate. Et pour cause…

      Și acum, textele mele din ,,Memorialistica detențiilor…” Sunt mai multe, veți înțelege de ce. Fragmentul redat mai sus nu este o copiere mot-a-mot, ci o preluare de idei care îmi aparțin mie sau criticilor literari citați corespunzător în cartea mea. De aceea scriam că se cuvenea și un imperativ ,,apud”. Vă rog să aveți răbdare și să le parcurgeți când veți găsi timp. Le las mai ample, mai generoase, fiindcă știu că lectura lor vă va face plăcere. Sunteți un cititor implicat și avizat.

      Calitatea de martor a mărturisitorului îl situează în centrul discursului memorialistic. (p. 9)

      Universul tematic al memorialisticii de detenţie este situat sub semnul unei terminologii care investighează lumea temniţelor din perioada comunismului. Primele scrieri despre experienţele trăite în închisorile comuniste româneşti au apărut cu mult înainte de 1989, aşa cum a fost cazul mărturisirii lui Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, publicată la Londra, în 1968, şi a Adrianei Georgescu, La început a fost sfîrşitul. Dictatura roşie la Bucureşti, care a văzut lumina tiparului la Paris, în 1951.
      Diversitatea operelor poartă amprenta spiritului mărturisitor, răsfrînt în cuvintele ce descătuşează actul dureros al rememorării. Ritmul trăirii, diferit de la un scriitor la altul, experienţele subsidiare, mai ales cele de natură spirituală, generează o serie de scriituri şi de formule narative diferite. Cărţile redactate în ţară, înainte de 1990, au cunoscut un traiect creator similar, fiind scrise în clandestinitate, departe de ochii aprigi ai Securităţii şi informatorilor ei. Nu toate volumele care intră în sfera memorialisticii detenţiilor sînt cărţi de sertar, în accepţiunea largă conferită jurnalelor intime, deoarece scopul fiecărui autor este de a face cunoscute evenimentele dramatice trăite, aflate în miezul rememorării. (p. 13)

      Multiplele învelişuri lingvistice ale memorialisticii detenţiei conduc spre configurarea unei literaturi ce recompune din memorie un microunivers pe fundalul căruia s-au proiectat dramaticele experienţe individuale ale deţinuţilor politici. (p. 18)

      O mare parte a mărturisirilor despre experienţele carcerale au fost scrise înainte de 1989, în clandestinitate, iar confidenţialitatea asupra redactării lor s-a păstrat, de cele mai multe ori, pînă în momentul potrivit publicării. (p. 23)

      În privinţa particularităţilor discursului memorialistic al detenţiilor, se pot opera mai multe serii de distincţii, în funcţie de momentul şi locul redactării scrierilor, precum şi de statutul autorilor. Se remarcă o primă diferenţiere între cărţile scrise în ţară, în perioada comunismului, sub ameninţarea deconspirării şi a consecinţelor dramatice pe care le-ar fi putut suporta autorii lor, şi cele scrise şi publicate în Occident înainte de 1989. (p. 25)

      Publicarea memorialisticii de detenţie, după 1990, impune o reconsiderare a sistemului valoric în literatura română, prin constituirea unei noi ierarhii care ia în considerare aceste opere aparţinînd literaturii de sertar din perioada comunismului. (p. 32)

      Receptarea critică a literaturii carcerale [subtitlu] (p. 34)

      În articolul citat, Ana Selejan51 notează despre explozia editorială a literaturii închisorilor după 1990: ,,Literatura închisorilor a cunoscut un reviriment editorial fără precedent, poate şi pentru că publicarea acestui gen de memorii era interzisă în comunism (cu excepţia experienţelor, contrafăcute sau nu, ale ilegaliştilor)”. (p. 39)

      Valoarea documentară a acestor scrieri este atestată de interesul sporit al Securităţii de a le depista şi confisca pe cele redactate şi păstrate în ţarăpînă în 1989 şi de a-i compromite pe autorii celor scrise şi publicate în lumea liberă înainte de acest an. (…) De asemenea, s-au urmărit atent cărţile de memorii publicate în exil, iar autorii lor au fost discreditaţi în mod public… (p. 48)

      În articolul Mantaua lui Procopius – Reflecţii despre scriitura ascunsă, Ana Selejan66prezintă trăsăturile literaturii de sertar, arătînd că prima dintre acestea se referă la ,,clandestinitatea facerii şi publicării”. (p. 54)

      Trebuie subliniată calitatea de martor a fiecărui autor, de fost deţinut politic între 1944 şi 1964. (…) Am constatat că ritmul apariţiei lor s-a intensificat abia după 1990, cînd un impresionant număr de jurnale şi memorii scrise în clandestinitate pînă atunci, au reuşit săvadă lumina tiparului în România. Explozia editorialăpostdecembristă a dovedit existenţa literaturii de sertar şi, treptat, aceasta şi-a aflat ocupat locul meritat în literatura românăcontemporană. S-a remarcat un deosebit interes acordat de către cititori acestui segment al literaturii contemporane. Lectorul avid de informaţie şi preocupat de realităţile mai puţin cunoscute ale istoriei noastre recente a avut prilejul să descopere contexte nebănuite despre o lume a cărei existenţă fusese mult timp păstrată sub pecetea tainei. Modalităţile de difuzare a memoriilor şi jurnalelor de închisoare au privilegiat titlurile reluate în ediţii succesive şi în tiraje generoase. Scrierile publicate pînă în 1990, mult mai puţine, au beneficiat de editarea în afara graniţelor ţării (în Franţa, Germania, Marea Britanie, Canada, Spania), cu toate riscurile de rigoare asumate de către autorii lor. Cu excepţia unui singur volum, Le Cachot des Marionnettes. Quinze ans de prison. Roumanie 1949-1964(1990) de Madeleine Cancicov, publicat la Paris, toate celelalte au fost traduse, dacă a fost cazul, şi publicate în România, contribuind la întregirea literaturii române de detenţie. Impactul publicării, difuzării şi receptării acestor texte a fost deosebit, reliefînd existenţa unor scriitori valoroşi, cu remarcabile opere, ce provoacă reluarea dezbaterilor privind ierarhia scriitoricească în literatura noastrăcontemporană. Aceste observaţii conduc spre o concluzie importantă. Avînd în vedere numărul ridicat de memorii apărute, putem afirma că atît literatura de sertar, cît şi memorialistica detenţiilor postbelice constituie o realitate şi au cîştigat un spaţiu bine definit în literatura română. (pp. 383-384)

      Experienţele carcerale alcătuiesc, de fapt, adevărata substanţă a cărţilor. Prezentarea vieţii deţinuţilor în închisorile politice din România, în timpul comunismului, a devoalat o lume necunoscutăşi rareori consemnată în actele oficiale ale vremii. În acest sens, mărturisirile devin şi mărturii, texte cu o dominantă testimonială demnă de luat în considerare. (p. 387)

      Ultimul citat e despre altceva, despre mărturisirea devenită mărturie. Nu se poate să se arunce așa cu o terminologie precum conceptele de ,,amintire, memorie, mărturie, traumă”, fără să existe o solidă bază teoretică…. Doar dacă ne sunt preluate, gata analizate. În caretea mea am scris pagini întregi despre devenirea lor…

      Acum recitind-o, pentru căutarea acestor mici paralele, îmi dau seama că am scris o carte frumoasă…

      Între timp m-am mai gândit. Pe directorul editurii deja l-am anunțat de plagiatul constatat. Le voi scrie și coordonatorilor acestui volum, precum și coordonatoarei ei de doctorat.
      Nu vreau decât să se facă dreptate cărții mele, să nu mai fie folosită ca un nimic, bun de pus sub semnătură și apoi de aruncat la gunoi și de nerecunoscut în plan academic. Cer prea mult? Credeți că cer prea mult?

  7. Ion Adrian zice:

    Dar ce vreti sa faceti este potrivit si pe oriunde scrieti faceti o analiza a textului acelei autoare cu critica lui, cu laude daca este cazul si cu constatrarea ca lucrarile care devin surse de inspiratie chiar cand nu sunt citate sunt practic recunoscute macar in forul interior al celui care preia ideile si poate ca asta desi incorect ca respect fata de prioritate, duce la difuzarea lor mai ampla si exprimati si speranta si sugestia ca si volumul pe care-l pregatiti sa fie tot atat de util pentru alte teze de doctorat. 🙂 cu sau fara multumirile de rigoare 🙂

    • Maria zice:

      Nu am nimic cu textul incriminat, în partea lui originală. Nici măcar nu voi face vreo remarcă cu privire la tehnica citatului, care nu e tocmai academică nici acolo…

      A propos de ce scriați mai sus, cu privire la citatele dintr-o lucrare științifică. Dacă întreaga lucrare se dorește a fi doar atât și, oricât ar părea de ciudat, am auzit de o asemenea teză – hehe, la noi totu-i posibil – , atunci e fie antologie, fie compilație. Ceva de genul ,,Repere critice…” sau ,,Scriitorul Y în interpretarea….” și urmează lunga listă de exegeți din care se face selecția.

      Dar altceva voiam să spun. Mie mi s-au prezentat de la început regulile clare (și crunte!) ale redactării unei teze serioase: câte citate pe pagină A4, ce lungime, câte referințe bibliografice maxime/ nr. de pagini de referat/ raport semestrial, cum se introduc în text etc. Mi s-a explicat că teza e a mea, contribuția mea originală, iar referințele critice sunt drămuite. Pe de altă parte, am fost obligată să cunosc cam tot ce s-a scris la noi pe această temă, pentru a nu relua ideile altora. Atenție: pentru a nu relua ideile altora. Și credeți-mă că a trebuit să respect regulile, altfel nu treceam. Tot ce nu s-a citat nu a avut voie să se regăsească în bibliografia generală. Bibliografia mi s-a verificat față în față cu paginile de referințe, de la fiecare capitol. Dacă vreți, vă mai povestesc. 🙂

      • Ion Adrian zice:

        Nu e nevoie intrucat asa este absolut corect. O teza care nu are contributii originale care desigur pot fi comunicate anterior si in lucrari stiintifice personale publicate sau doar comunicate in sesiuni de comunicari nu prea se poate numi teza.

  8. Ion Adrian zice:

    PS. din intelepciunea indiana: Inteleptul seama na un pom roditor si apoi pleaca ma departe ca sa semene altii nemaintersandu-l cine si cum mananca din roadele respectivului pom. 🙂
    E greu dar…este destul de maret.:)

    • Maria zice:

      Ah, da. Veniți de luați lumină. Adăpați-vă. Rupeți și îndestulați-vă. Apoi mergeți mai departe, susțineți-vă minunatele voastre teze plagiate și culegeți laurii cuveniți alteia.

      Asta vreți să le spun? 🙂 Mă tem că nu pot. Poate și pentru că am muncit pe brânci, dar nu am corul de lăudătoare de care se bucură altele. Corul antemergător, cei ce anunță, prin câte o corifee bine plasată: Ahhh, dar ce teză minunată de doctorat scrie preafericita X!

      Restul e pamflet, comedie, glumă proastă. Dacă doriți, mai pot continua în același stil, am resurse. 🙂 Dar mai am și o carte serioasă de scris, un articol de terminat, niște sărbători de pregătit, niște gînduri de gândit…

      Cert e că nu voi accepta niciodată ierarhii nedrepte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s