În luna martie a apărut un excelent și, de altfel, mult așteptat volum colectiv, după ce facerea sa editorială a fost anunțată public : Prezentul comunismului: memorie culturală și abordări istoriografice, editat de Claudia-Florentina Dobre și Valeriu Antonovici (Oradea: Editura Ratio et Revelatio, 2016).

L-am parcurs cu interes și am apreciat o seamă de contribuții, care anunță, încă de pe acum, viitoarea elaborare a unor temeinice teze doctorale. Dar nu la acestea voi face trimitere în rândurile următoare. Vă voi supune atenției și dezbaterii un paragraf ce constituie chiar partea introductivă a unuia dintre articole. Apoi, voi reda o serie de fragmente, subtitluri, sintagme din cartea mea apărută în octombrie 2015. Reamintesc aici că o covârșitoare parte a cărții mele este substanța tezei de doctorat pe care mi-am susținut-o la Sibiu, în 16 martie 2012.

Ca să nu mai lungesc povestirea faptelor, vă las în compania citatelor. Nu voi face niciun comentariu personal deocamdată, nu voi marca în nicun fel, prin culori sau caractere distincte, similitudinile. Rubrica de comentarii rămâne deschisă observațiilor dumneavoastră.

Updated (9 mai 2016): Am marcat sintagmele similare (adică adaptate cu mici variațiuni) cu roșu pentru a le scoate mai bine în evidență. Cele identice – cu roșu + bold.

  1. ,,Imediat după 1990, o explozie editorială s-a produs în spațiul românesc, explozie care a impus în circuitul valorilor literare o diversitate de scrieri inspirate din experiențele dramatice trăite în spațiul concentraționar (îndeosebi în anii 1944 și 1964), dar și în perioada care a urmat amnistiei generale. Fie scrise în clandestinitate și ascunse de ochii aparatului de represiune, fie redactate după decembrie 1989, fie apărute în afara granițelor țării și aparținând unor autori români în exil, textele redactate cu scopul de a mărturisi detenția și a denunța aspectele de genocid au început să reclame exegezei tot mai des conceptele de amintire, memorie, mărturie, traumă. Faptul că ele se disting prin calitatea specială a autorilor, aceea de martori și actori ai întâmplărilor evocate și prin universul tematic configurat a devenit rapid un loc comun în receptarea critică a acestora.” (p. 37)

(Arina-Codruța Neagu, Mărturisirea traumei: Despre indicibil în memoriile Lenei Constante. În: Prezentul comunismului: memorie culturală și abordări istoriografice. Editori: Claudia-Florentina Dobre, Valeriu Antonovici. Oradea: Ratio et Revelatio, 2016)

2. Calitatea de martor a mărturisitorului îl situează în centrul discursului memorialistic. (p. 9)

Universul tematic al memorialisticii de detenţie este situat sub semnul unei terminologii care investighează lumea temniţelor din perioada comunismului. Primele scrieri despre experienţele trăite în închisorile comuniste româneşti au apărut cu mult înainte de 1989, aşa cum a fost cazul mărturisirii lui Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, publicată la Londra, în 1968, şi a Adrianei Georgescu, La început a fost sfîrşitul. Dictatura roşie la Bucureşti, care a văzut lumina tiparului la Paris, în 1951.
Diversitatea operelor poartă amprenta spiritului mărturisitor, răsfrînt în cuvintele ce descătuşează actul dureros al rememorării. (…) Cărţile redactate în ţară, înainte de 1990, au cunoscut un traiect creator similar, fiind scrise în clandestinitate, departe de ochii aprigi ai Securităţii şi informatorilor ei. Nu toate volumele care intră în sfera memorialisticii detenţiilor sînt cărţi de sertar, în accepţiunea largă conferită jurnalelor intime, deoarece scopul fiecărui autor este de a face cunoscute evenimentele dramatice trăite, aflate în miezul rememorării. (p. 13)

Multiplele învelişuri lingvistice ale memorialisticii detenţiei conduc spre configurarea unei literaturi ce recompune din memorie un microunivers pe fundalul căruia s-au proiectat dramaticele experienţe individuale ale deţinuţilor politici. (p. 18)

O mare parte a mărturisirilor despre experienţele carcerale au fost scrise înainte de 1989, în clandestinitate, iar confidenţialitatea asupra redactării lor s-a păstrat, de cele mai multe ori, pînă în momentul potrivit publicării. (p. 23)

În privinţa particularităţilor discursului memorialistic al detenţiilor, se pot opera mai multe serii de distincţii, în funcţie de momentul şi locul redactării scrierilor, precum şi de statutul autorilor. Se remarcă o primă diferenţiere între cărţile scrise în ţară, în perioada comunismului, sub ameninţarea deconspirării şi a consecinţelor dramatice pe care le-ar fi putut suporta autorii lor, şi cele scrise şi publicate în Occident înainte de 1989. (p. 25)

Publicarea memorialisticii de detenţie, după 1990, impune o reconsiderare a sistemului valoric în literatura română, prin constituirea unei noi ierarhii care ia în considerare aceste opere aparţinînd literaturii de sertar din perioada comunismului. (p. 32)

Receptarea critică a literaturii carcerale [subtitlu] (p. 34)

În articolul citat, Ana Selejan notează despre explozia editorială a literaturii închisorilor după 1990: ,,Literatura închisorilor a cunoscut un reviriment editorial fără precedent, poate şi pentru că publicarea acestui gen de memorii era interzisă în comunism (cu excepţia experienţelor, contrafăcute sau nu, ale ilegaliştilor)”. (p. 39)

Valoarea documentară a acestor scrieri este atestată de interesul sporit al Securităţii de a le depista şi confisca pe cele redactate şi păstrate în ţară pînă în 1989 şi de a-i compromite pe autorii celor scrise şi publicate în lumea liberă înainte de acest an. (…) De asemenea, s-au urmărit atent cărţile de memorii publicate în exil, iar autorii lor au fost discreditaţi în mod public… (p. 48)

În articolul Mantaua lui Procopius – Reflecţii despre scriitura ascunsă, Ana Selejan prezintă trăsăturile literaturii de sertar, arătînd că prima dintre acestea se referă la ,,clandestinitatea facerii şi publicării”. (p. 54)

Trebuie subliniată calitatea de martor a fiecărui autor, de fost deţinut politic între 1944 şi 1964. (…) Am constatat că ritmul apariţiei lor s-a intensificat abia după 1990, cînd un impresionant număr de jurnale şi memorii scrise în clandestinitate pînă atunci, au reuşit să vadă lumina tiparului în România. Explozia editorială postdecembristă a dovedit existenţa literaturii de sertar şi, treptat, aceasta şi-a aflat ocupat locul meritat în literatura română contemporană. S-a remarcat un deosebit interes acordat de către cititori acestui segment al literaturii contemporane. Lectorul avid de informaţie şi preocupat de realităţile mai puţin cunoscute ale istoriei noastre recente a avut prilejul să descopere contexte nebănuite despre o lume a cărei existenţă fusese mult timp păstrată sub pecetea tainei. Modalităţile de difuzare a memoriilor şi jurnalelor de închisoare au privilegiat titlurile reluate în ediţii succesive şi în tiraje generoase. Scrierile publicate pînă în 1990, mult mai puţine, au beneficiat de editarea în afara graniţelor ţării (în Franţa, Germania, Marea Britanie, Canada, Spania), cu toate riscurile de rigoare asumate de către autorii lor. Cu excepţia unui singur volum, Le Cachot des Marionnettes. Quinze ans de prison. Roumanie 1949-1964 (1990) de Madeleine Cancicov, publicat la Paris, toate celelalte au fost traduse, dacă a fost cazul, şi publicate în România, contribuind la întregirea literaturii române de detenţie. Impactul publicării, difuzării şi receptării acestor texte a fost deosebit, reliefînd existenţa unor scriitori valoroşi, cu remarcabile opere, ce provoacă reluarea dezbaterilor privind ierarhia scriitoricească în literatura noastrăcontemporană. Aceste observaţii conduc spre o concluzie importantă. Avînd în vedere numărul ridicat de memorii apărute, putem afirma că atît literatura de sertar, cît şi memorialistica detenţiilor postbelice constituie o realitate şi au cîştigat un spaţiu bine definit în literatura română. (pp. 383-384)

(Toate citatele de la punctul 2 sunt date după Maria Hulber, Memorialistica detențiilor postbelice românești. Oradea: Ratio et Revelatio, 2015

P.S. Mai am în carte multe referințe și analize elaborate ale conceptelor de ,,memorie”, ,,mărturisire”, ,,traumă”, dar cred că, deocamdată, sunt suficiente cele redate pentru a se putea schița o impresie generală…)

Lectură plăcută!

Notă. Cu această postare inaugurez o categorie nouă pe blogul meu, intitulată Interferențe. Aici voi posta de acum înainte, comparativ, toate textele pe care le voi descoperi prin cărți și nu numai…