Vineri, 27 mai 2016, simultan cu maratonul tinerilor poeți debutanți ce se desfășura sub semnul Zilelor Revistei Familia, la Teatrul Arcadia din localitate începea un alt moment de sărbătoare a poeziei tinerești: lansarea celui de-al doilea volum de versuri scris de Andreea Maria Lupu, Despre poveștile eterne.

Cu câteva săptămâni în urmă am răspuns entuziastă la invitația directorului Editurii Aureo, domnul Ștefan Avram, de a scrie postfața acestui volum, încântată să vin în întâmpinarea spiritului tânăr și creator de frumuseți eterne, dar și să mă aflu într-o selectă companie, alături de domnul Dan H. Popescu, autorul prefeței. Am devenit, așadar, nașii minunatului volum care ne-a pus serios la munca de critici literari, fiindcă, trebuie să vă mărturisesc, poeziile Andreei Lupu sunt foarte bune. Miezul intervenției mele, intitulată O mitologie a viziunii poetice, se află în postfața acestei cărți ce mi-a dovedit că pot să scriu și despre poezie cu aceeași pasiune și frenezie cu care am scris până acum doar despre proză.

În după-amiaza însorită a lansării, într-un decor teatral special ales pentru evenimentul lansării, am prezentat însă alte idei inspirate de universul cărții și de tânăra poetă, semn că imaginația nu mi se epuizase nici pe departe în actul critic inițial. Aveam în față o carte foarte frumoasă, prin reprezentarea ei delicat-concretă, dar mai ales prin ceea ce ascunde cu abilitate sub denumirea de povești eterne.

Ce sunt poveștile eterne ale Andreei Maria Lupu, ne întrebăm pe bună dreptate, cu justificată și nedisimulată curiozitate, descoperind chiar în cartea de vizită a volumului un poem Despre semnele de întrebare. Versurile ,,Dar prea puțini oameni știu/ Cum se face” ne contrariază și ne provoacă. Cei ce le citesc, ori știu deja ,,cum se face”, cum se plămădește această poezie, ori doresc să afle, să se inițieze în tainele unui univers liric care-și păstrează candoarea juvenilă, își străbate lumile percepute printr-un complex mecanism de senzații, dar nu renunță nicio clipă la luciditate. Cu această doză serioasă de luciditate, Andreea Maria Lupu interoghează misterele, lumea din jur, spațiul citadin cu scenele și măștile sale – mereu altele -, miturile, cărora le percepem ecourile în numeroase poezii, ploaia sau… însăși creația.

Volumul Despre poveștile eterne are strălucirea aparte a unei arte poetice atent construite. Am convingerea că scriitoarea face deja parte din familia spirituală a celor ce au găsit în sinea lor poezia, așa cum mărturisește în poemul Sub gând (,,Fericitul care a găsit în sine/ Poezia.”) sau a celor dăruiți cu ,,o aripă de înger” – o aripă de poezie. Glasul ei poetic este îngeresc, creația lirică pare o reminiscență, o ultimă evocare a paradisului pierdut și regăsit în imperiul unui discurs poetic autoreferențial ce-și reinventează totul, de la început: propriul alfabet, cuvintele, învelișurile lor sonore. Omul însuși poate că a fost un poem: ,,Poate poemul din care ai răsărit tu/ Mi-a scăpat printre degete” (Omul poem). Cu fiecare text parcurs, lent și cu răbdare – fiindcă poezia Andreei Lupu cere nesfârșită răbdare -, m-am întrebat din ce scoică neștiută a răsărit această perlă. În Ceas de poezie, îmi pare că ne spune câte ceva, deși nu ne arată totul: ,,Marii arheologi nu vor putea/ Despărți perla de scoica ei,/ Precum nu vor putea despărți poezia mea de tine”. Câtă conștiință artistică, atâta poezie! Și totuși, bijuteria care m-a determinat să exclam, în forul meu interior de lector subjugat acestei creații, Iată poezia! este Înmormântarea lui AȘ: ,,M-aș crede pe cuvânt/ Și m-aș ține în brațe, / Dar trebuie să gândesc!/ Cum altfel aș inventa minciunile/ Din drumul meu spre nicăieri?/ Iartă-mă, poem… și tu ești o minciună!/ Sau nu?”

Photo credit: Mirela Lupu

Photo credit: Mirela Lupu

Închei cu ultimele rânduri din postfața cărții:

La finalul acestui motivant periplu poetic, mi-a rămas în auzul sufletului, adânc înrădăcinat, sunetul ploii. Timpul și-a oprit trecerea. Ploaia hipnotică, în cadențe regeneratoare, se arată fertilă precum inspirația poetică a tinerei autoare: ,,Acum… Să vină ploaia.” (Ploaia) Zborul creator al Andreei Maria Lupu este o certitudine. Viitoarele volume o vor confirma.