În urmă cu un an intram în vară cu un vis în brațe. Aveam un manuscris și un editor care credea în mine. Nu știam ce va urma. Nici măcar nu îndrăzneam să sper în vreo iluzorie proiecție viitoare. Înțelegeam doar că soarele torid al acelei veri și orice dor de libertate se vor concentra altundeva, în miezul volumului pregătit cu ardoare pentru tipărire. Inimaginabilul mi-a demonstrat ulterior că timpul e și el vulnerabil, la rândul lui, că poate fi zgâriat cu abilitate în zonele cele mai aburoase ale istoriei sale contemporane. Aventura editorială începută în 21 octombrie 2015 și consemnată în cele mai fine detalii pe acest blog mi-a dăruit nesperate bucurii și – pot anticipa pentru cititorii mei fideli – sunt convinsă că vor urma și altele. Memorialistica detențiilor… mai are încă multe de spus în critica și istoria literară românească, dar… aștept perioada galelor autumnale pentru a vă da vestea cea mare.

Acum timpul pare că se reîntoarce. Într-una din acele neobișnuite răsuciri, își cere dreptul la o nouă repetiție generală. Intru în actuala vară cu un vis în brațe. Am o selecție uluitoare de documente de arhivă și un editor care crede în mine. Nu știu ce va urma. Încă nu îndrăznesc să-mi proiectez nici o iluzorie dorință cu privire la viitoarea apariție editorială. Înteleg doar că soarele torid al verii și orice dor de libertate se vor concentra altundeva, în reci arhive pe care le voi străbate cu mănuși și măști chirurgicale, într-o luptă surdă cu spori, praf și substanțe toxice acumulate de vremi și minți cu intenții criminale. O nouă operație pe cordul deschis al istoriei, fără anestezie, va începe.

Mă retrag în singurătate, ,,în sfera tăcerii”. Să ne recitim, cu bine, la toamnă!