Vă recomand o excelentă anchetă LaPunkt realizată de Cristian Pătrășconiu:

ANCHETĂ LaPunkt: De ce nu am avut un Havel al nostru?

Unul dintre răspunsuri îmi aparține:

Pentru a întregi sensul analogiei propuse, aș simți nevoia unor nuanțe privitoare la condițiile ce ar fi făcut posibilă apariția unui Havel al nostru. Spațiul central-european, cu al său melanj cultural, politic și psiho-social greu replicabil, ne dezvăluie un model unic de așezare în lumea fostelor țări comuniste. Imaginea lui Havel se suprapune peste toate reperele rezistenței anticomuniste din fosta Cehoslovacie: destinul trupei de rock psihedelic The Plastic People of the Universe, revistele culturale apărute în samizdat, disidența din anii ‘70 – ‘80, cu ecouri internaționale, apoi momentul noiembrie 1989. Înainte de a fi devenit un apreciat dramaturg și eseist convins de puterea cuvintelor, apărător al drepturilor omului și președinte al Cehiei, Havel a fost un adevărat fenomen underground, generînd fără întrerupere o mișcare de rezistență ce a magnetizat generația tînără.

La noi lucrurile au arătat oarecum diferit. Violența extremă a sistemului represiv sedimentase frica în toate straturile societății. Abia în decembrie 1989 tînăra generație a aflat de acțiunile concrete ale lui Radu Filipescu, de sindicatul liber al lui Vasile Paraschiv – disident ce a fost apoi supus unei diabolice traume psihiatrice -, de lupta Doinei Cornea pentru apărarea drepturilor omului, de uciderea lui Gheorghe Ursu de către fosta Securitate pentru simpla ,,culpă” de a-și fi asumat libertatea de conștiință. Sistemul a recurs la tactica izolării celor ce ar fi putut constitui în jurul lor grupări de gîndire liberă. Păltinișul lui Noica, Craiova lui I. D. Sîrbu ori Rohia lui N. Steinhardt au figurat ca niște insule ale spiritualității într-o lume pietrificată de barbari. Acolo unde ar fi putut erupe un fenomen similar lui Havel, Securitatea a suprimat atroce toate undele unor posibile seisme cu efect politic.