Dintre evenimentele care au marcat artistic anul 2016, aniversarea unui secol de la punerea în scenă a primului spectacol Dada s-a bucurat, de bună seamă, de o atenție privilegiată. E greu de crezut că spiritul dadaist ar fi putut reînvia altundeva, într-un mod mai energic și mai autentic, decât într-un spațiu teatral înrudit prin virtualitățile expresive cu cel ce l-a zămislit, la început de februarie 1916, la Cabaretul Voltaire din Zürich. Poate și din acest motiv, în toamna anului trecut, repertoriul Teatrului Regina Maria din Oradea s-a înnobilat cu o bijuterie a dramaturgiei universale, Cabaretul Dada, montată după piesa omonimă a scriitorului Matei Vișniec. Proiectul regizoral nuanțat prin adaptarea originală a Ancăi Bradu, intuiția scenografică de o surprinzătoare expansivitate și fluiditate a decorurilor create de Doru Păcuraru, ingeniozitatea cromaticii vestimentare și robustețea decupajelor realizate de Andra Bădulescu Vișniec, armoniile muzicale compuse de Ovidiu Iloc, ce alternează ritmul de cabaret cu intrada revoluționară, și o impresionantă desfășurare actoricească s-au întâlnit într-o viziune de mare ținută artistică. Cuvântul, coregrafia de o frenezie explozivă, muzica, atmosfera de cabaret și inserțiile de teatru-eseu au reconstituit, asemenea unui pandant regăsit în timp, o epocă sortită dizolvării în pragul noului veac, ignorând cu superbie avertismentele și puseurile autodistructive din magma cărora s-au modelat experimentele avangardiste.

Cronica mea despre minunatul Cabaret Dada, montat de Anca Bradu pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea, este disponibilă acum și în versiunea online a Revistei de cultură Familia, la paginile 126-130. Lectură plăcută!

http://revistafamilia.ro/aprilie-2017/

 

Anunțuri