,,E îngerul ce-și întinde aripile când spre o parte, când spre cealaltă! Iar noi îl iubim pentru că e când aici, când acolo!” (George Banu, Iubire și neiubire de teatru)

Surprinzătoarea definire a actorului, propusă de reputatul critic de teatru George Banu, își descoperă un neașteptat ecou într-unul dintre cele mai reușite spectacole prezentate la cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: Minetti, o producție a Teatrului Academic Evgheni Vakhtangov din Rusia , montată după piesa lui Thomas Bernard de directorul artistic al instituției, lituanianul Rimas Tuminas. Programarea primei reprezentații chiar în ziua deschiderii acestui impresionant maraton dramatic (9 iunie 2017), înscris în galeria marilor festivaluri teatrale ale lumii, constituie un eveniment imposibil de ocolit de către iubitorii de pretutindeni ai artelor spectacolului. Trebuie menționat un aspect care pune într-o anumită lumină revelatoare colaborarea artistică la nivel internațional, și anume faptul că, în 2016, Silviu Purcărete și-a adus contribuția regizorală la realizarea unui alt spectacol al Teatrului Vakhtangov, Bolnavul închipuit, după comedia lui Molière.

Sensurile mai adânci ale piesei converg spre ideea unui teatru total (concept propus de Jean-Marie Winkler), în măsura în care dramaturgul scrisese textul pentru actorul său favorit, Bernard Minetti, celebrul comediant aflat sub semnul crepuscular al unei existențe dedicate teatrului. Mai mult, Thomas Bernard intenționase ca piesa să-i fie jucată o singură dată și de un singur actor, într-o seară de 31 decembrie, astfel încât ritul de trecere marcat de noaptea Anului Nou să continue fluxul dramatic cu misterioasa forță a punerii în abis. Dinamitând clișeele clasice despre resursele interpretării scenice, actorul Minetti ar fi devenit, astfel, exact ceea ce joacă, adică personajul Minetti, printr-o definitivă contopire a contrariilor ființei sale, dedicându-se întru totul, trup și suflet, reflexiilor imanente ale artei. Suprema autoreferențialitate intuită dincolo de o asemenea stranie invocație auctorială se conjugă, în trama istoriei reprezentate în spațiul scenic, cu pretextul sosirii lui Minetti, personajul, la Ostende, în Belgia, în ajunul Anului Nou. Actorul ar urma să-l întâlnească acolo pe directorul Teatrului Dramatic din Flensburg (un oraș situat într-un fiord din extremitatea sud-vestică a Mării Baltice) pentru a mai juca o singură dată rolul regelui Lear din piesa lui William Shakespeare. O dată și nimic mai mult…

Photo credit: Sebastian MARCOVICI, fotograf oficial al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Vă invit să citiți cronica integrală în revista LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/08/02/masca-lui-lear/

Anunțuri