În numărul dublu, de vară, al Revistei Familia (nr. 7-8, iulie-august) am scris despre regizorul, actorul, talentatul desenator și scenograf american Robert Wilson, al cărui spectacol intitulat Lecture on Nothing (Prelegere despre nimic), programat în deschiderea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a fost inspirat de textul din 1959 al muzicianului John Cage.
Photo credit: Holger Jacobs, fotograf oficial al FITS

În fiecare an, prima lună a verii inaugurează sezonul marilor evenimente culturale printr-un încântător regal artistic, unde, în creuzetul miraculos al Teatrului, toate celelalte arte își descoperă un mediu prielnic de expresie: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, FITS a cucerit o venerabilă tradiție artistică, dar își păstrează, în același timp, prospețimea și forța de atragere a energiilor creatoare recunoscute pe plan internațional, în consens cu proiectul său fondator, care-l recomandase inițial drept un festival dedicat teatrului tânăr profesionist. În 2017 cifrele arată impresionant, asigurându-i un loc privilegiat în familia marilor festivaluri teatrale ale lumii: invitați din 72 de țări, 503 evenimente și 71 de spații destinate artelor spectacolului. Transformat timp de zece zile într-o imensă scenă de spectacol și într-un adevărat laborator experimental, unde se distilează noi concepte și idei creatoare, Sibiul oferă o amplă deschidere spre dialog cultural, prin asigurarea unor generoase locuri pentru conferințe, lansări de carte, dialoguri incitante între regizori, dramaturgi, critici de teatru și spectatori, așa cum este, de pildă, Librăria Habitus, situată în Piața Mică a vechiului burg săsesc, în umbra impunătoarei Biserici Romano-Catolice.

Cronica despre Lecture on Nothing poate fi citită acum și în versiunea online a Revistei de cultură Familia, nr. 7-8, iulie-august 2017: http://revistafamilia.ro/iulie-august-2017/

Reclame