Recitiri

Atmosfera se mai rarefiase, ieșind din conul amețitoarei zăpușeli, și întreaga încăpere se lăsă înveșmîntată într-o liniște binefăcătoare. Își trase peste cap cămășuța subțire de voal, de culoarea piersicii coapte, apoi își mută întregul arsenal de pe birou, așezîndu-l cu grijă deasupra pernei alăturate. În mod obișnuit, într-o asemenea urgie de vară, ar fi dormit complet goală, suspendată undeva între starea de somn și cea de trezie, lăsîndu-se mîngîiată doar de moliciunea așternutului subțire, de bumbac 100%, imprimat cu ape jucăușe de șerpuiri, ovale, pătrate și cerculețe vioi pigmentate. Căldura intensă o împiedica să pătrundă în adîncimea somnului, să dea buzna în teritoriile incerte ale oniricului și să le străbată apoi curioasă, fără a se mai susține de lianele atîrnate de trunchiul realității. Sorbi de cîteva ori din cafeaua tare, uitată de cu seară în ceșcuța de pe noptieră, și-și propti laptop-ul pe genunchii ghemuiți spre piept, în timp ce spatele începuse să se relaxeze pe imensa pernă moale. Trăim într-o vastă rețea, își spuse, căreia nu putem să i ne sustragem. Instantaneu, se amuză de banalul clișeu care fusese în stare să-i zgîndăre clipa de reflecție. Cuvinte seci de conținut, uzate în prea lunga experiență a rostirii lor emfatice de tot soiul de specialiști în teoriile moderne ale comunicării și preluate mimetic de fiecare iluminat în fața vreunei idei sau a strălucirii orbitoare a display-ului. Și totuși, continuă ea, deschidem o poartă spre o altă lume cu aceeași lejeritate cu care ne întindem, dimineața, untul moale pe felia de pîine, ori introducem cheia în broasca ușii, de fiecare dată cînd ne luăm în stăpînire o încăpere, întregul spațiu locativ sau incinta biroului de la serviciu, ori privim cu prudență, mai întîi în stînga, apoi în dreapta, înainte de a pune piciorul pe trecerea de pietoni… Tot așa, prin gesturi automate, aprindem zilnic, de zeci de ori, ochii aparaturii electronice, care ne îngăduie o relaționare adecvată cu lumea. Adecvată… Ce înseamnă acest cuvînt?! La ce anume să ne adecvăm? Și, mai ales, de ce? Nu ne-am născut cu rețeaua aceasta, ramificată la infinit, în sînge. Nici măcar în ADN-ul nostru nu este înscrisă. Dar copiii copiilor noștri o vor avea. Marea Inteligență Virtuală a decis astfel. Oamenii vor deveni asemenea unor creiere uriașe ambulante, cu totalitatea sistemului nervos central la vedere și cu rețeaua neuronală imbricată cu cealaltă, a cărei virtualitate se va impune întregii lumi ca unică realitate suverană. Noi, cei de acum, ne vom muta acolo. E simplu: ne fotografiem fiecare centimetru pătrat al contingentului și transferăm imaginile. Așa nu ne vom mai chinui să ne imaginăm ceva anume, ci ne vom servi cu delicatese din meniul imaginarului colectiv. Dicționarele există deja, cuvintele au ajuns de mult dincolo. La fel și cărțile, muzica, baletul, teatrul, pictura, sculptura, filmul. Doar unghiurile clare ale lumii materiale lipsesc. Și emoțiile noastre, iubirile și fricile, speranțele și viitorul, nostalgiile și trecutul, foșnetul vîntului căzut în iarbă și prezentul. Le vom duce pe toate dincolo. Aici vor rămîne doar niște carcase numite trupuri, paralizate în fața computerelor. Nimeni nu le va smulge din rutina nimicului. N-au nevoie de apă, de hrană, de lungi partide de sex ori de plimbări nocturne pe malul mării, pentru că totul va fi deja dincolo: sistemul endocrin, schimbările de dispoziție, setea și foamea, vocația absurdului, dorul nihilismului. Iar cînd trupul va pieri și va începe să se descompună, creierul va rămîne pe veci interconectat, alunecînd dintr-un html în altul, prin milioanele de microrețele, unde va posta cu sîrg texte și comentarii, va lua atitudini ferme împotriva delirului politic, își va bîntui adversarii și-și va consola prietenii, fără riscuri, pericole și consecințe. Va putea chiar să viseze, înfruptîndu-se, la alegere, din orice fel de vis pus cu generozitate la dispoziția întregii comunități de procese corticale, ca într-o gigantică bibliotecă universală. Eterni și frumoși, vom trăi viața fără de moarte…

Înainte de a adormi cu brațele lui învăluitoare în gînd, reciti filele culese în acea zi. Îndreptă cîteva erori de transcriere, tastă două blank-uri lipsă, notă documentele în index, apoi deconectă aparatul de la imensa rețea. Totuși, fire invizibile de cortex îi rămăseseră prinse printre conexiuni. Se visă înotînd într-un ocean de terabiți.

(Fragment dintr-un viitor roman.)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s