LaPunkt: Poetica tăcerilor

În toamna anului 2016, regizorul Mihai Măniuțiu monta pe scena Teatrului Nottara din București o admirabilă versiune a spectacolului Iarna, creată după piesa omonimă a dramaturgului norvegian contemporan Jon Fosse. A fost momentul unei viguroase reconfirmări a vocației pentru experimentul teatral și aplicarea unor tehnici vizuale de mare forță expresivă. Câteva luni mai târziu, regizorul român revenea la scriitorul a cărui operă dramatică pare anume concepută pentru a-i oferi prilejul imersiunii în exerciții hermeneutice de certă originalitate, îmbogățind, de data aceasta, repertoriul Teatrului Național ,,Mihai Eminescu” din Timișoara cu Rambuku, o piesă scrisă în 2006. Într-un anume fel, cele două texte ale lui Jon Fosse par ivite din același strat germinativ al marilor idei care-l preocupă pe Mihai Măniuțiu, readucând în atenție teme de actualitate, precum singurătatea în doi, nevoia acută de comunicare, elanul vital frânt în semantica tăcerii, ce constituie un segment important al acestei opere. Am mai remarcat cândva că, într-un interviu cu alonjă programatică, acordat în anul 2014 revistei The Guardian, Fosse se arăta adeptul unei estetici a tăcerilor pline de miez și sens, întretăiate de cuvinte simple, dar esențializate. Scriitura sa amintește de o poetică a strigătelor neoexpresioniste, a strigătelor înecate în tăcerea deplină, am putea afirma, parcurgând atent carcasele lexicale prin care personajele încearcă zadarnic să comunice în momentele emblematice ale vieții lor.

Piesa Rambuku, jucată pentru prima dată în 2 februarie 2006 la Teatrul Norvegian (Det Norske Teatret) din Oslo, se bucură de o poziție privilegiată în literatura dramatică a lui Jon Fosse. Traducerea textului în limba română, pentru spectacolul de pe scena teatrului timișorean, îi aparține Dariei Ioan, iar adaptarea scenariului la cerințele viziunii regizorale este semnată de Anca Măniuțiu, cea care a intuit prea bine subtilitățile fragilei țesături de cuvinte ce trimit, contrapunctic, spre rostire sau spre tăcere. Nu este un demers facil. Cei ce cunosc opera lui Fosse știu că dramaturgul nu recurge defel la semne de punctuație, că scrierea cu majusculă la începutul a ceea ce ar putea desemna o frază devine facultativă și, tocmai de aceea, destul de rară. Regizorului îi revine libertatea deplină a reașezării elementelor paraverbale, printr-o investigare proprie a nodurilor de semnificații. Textul curge vertiginos, modelat de matca unei poezii de o melodicitate stranie, fără spasme, fără ruperi de ritm sau paranteze incidente. Echipei de creație, amintite aici in nuce, i se alătură Andrea Gavriliu (coregrafia), Adrian Damian (decoruri), Mihai Dobre (muzica), Luiza Enescu (costume) și Lucian Moga (light design), nume deja consacrate datorită precedentelor colaborări de succes cu regizorul Mihai Măniuțiu, în Iarna și Cafeneaua Pirandello.

Rambuku se îndepărtează de celelalte creații ale Jon Fosse prin presimțirile sepulcrale deduse din cuvintele Ei, ale Femeii, personaj interpretat de Claudia Ieremia. El, taciturn, opac în fața revărsărilor emoționale, este adus în scenă de actorul Ion Rizea. Remarcăm în acest punct o spectaculoasă joncțiune cu o altă problematică apropiată regizorului, cea a Shoah-ului, recuperată, în trecut, într-o tulburătoare montare din anul 2004 pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea, sub titlul Shoah. Versiunea Primo Levi. Se prefigurează, de asemenea, desantul inițiatic pentru călătoria finală, fără drum de întoarcere, și pătrunderea în cartografia mistică a spațiilor de trecere spre un dincolo cu rezonanțe edenice. Dacă teatrul, ca Artă, vine în întâmpinarea spectatorului său cu soluții la marile frământări și eclipse sufletești, de data aceasta lucrurile stau cu totul altfel. Rambuku nu e un simplu spectacol, ci o întâmplare a ființei, o stare împărtășită alături de actori și dansatori, a cărei intensitate mistuie orice resort al răspunsurilor posibile. Același spectator va ieși încărcat cu mult mai multe întrebări decât la început, când își trasase măcar linia firavă a unui orizont de așteptare.

Vă invit să citiți articolul integral în revista LaPunkt: https://www.lapunkt.ro/2018/01/poetica-tacerilor/

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s