La Punkt: La Cafeneaua Pirandello

Cronica despre spectacolul Cafeneaua Pirandello, montat de regizorul Mihai Măniuțiu după texte dramatice de Luigi Pirandello, pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea, e disponibilă acum și în publicația virtuală LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/09/20/la-cafeneaua-pirandello/

Reclame

LaPunkt: Cristofor Columb și strategiile seducției

Cronica despre spectacolul Isabela, trei caravele și un mare mincinos, montat de regizorul Eugen Gyemant după piesa lui Dario Fo, pe scena Teatrului Regina Maria, e disponibilă acum și în publicația virtuală LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/08/09/cristofor-columb-si-strategiile-seductiei/

Revista Familia: La Cafeneaua Pirandello

Regizorul Mihai Măniuțiu a mărturisit recent că montarea unui spectacol după piesele dramaturgului italian Luigi Pirandello, pe care-l consideră unul dintre cei mai importanți inovatori teatrali ai secolului al XX-lea, reprezintă o mai veche dorință personală. Din acest unghi revelator, Cafeneaua Pirandello poate fi înțeleasă drept simbolica împlinire a unui vis de creație, ce răspunde unei intense chemări artistice. La conferința de presă din 3 mai 2017, organizată cu cinci zile înaintea premierei, regizorul și-a exprimat admirația pentru remarcabila expresivitate demonstrată de actorii orădeni, o calitate ce l-a determinat și în trecut să aleagă energica trupă pentru explorarea resurselor sale creatoare, în nu mai puțin de patru producții teatrale: Intrusa (2002), Electra (2004), SHOAH Versiunea PRIMO LEVI (2004) și Leonce și Lena (2013). De data aceasta, partitura aleasă se arată ușor modificată. Mihai Măniuțiu ne dezvăluie despre Cafeneaua Pirandello că a fost creată în mod special pentru trupa Teatrului Regina Maria din Oradea, asigurându-i astfel un loc aparte în galeria premierelor din stagiunea 2016-2017. Pe canavaua scenariului dramatic construit de Anca Măniuțiu se conjugă două piese de Luigi Pirandello: Omul cu floarea în gură (integral inserat) și câteva fragmente din Uriașul munților.

Cronica despre Cafeneaua Pirandello poate fi citită acum și în versiunea online a Revistei de cultură Familia, nr. 6 – iunie 2017:
http://revistafamilia.ro/iunie-2017/

LaPunkt: Masca lui Lear

,,E îngerul ce-și întinde aripile când spre o parte, când spre cealaltă! Iar noi îl iubim pentru că e când aici, când acolo!” (George Banu, Iubire și neiubire de teatru)

Surprinzătoarea definire a actorului, propusă de reputatul critic de teatru George Banu, își descoperă un neașteptat ecou într-unul dintre cele mai reușite spectacole prezentate la cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: Minetti, o producție a Teatrului Academic Evgheni Vakhtangov din Rusia , montată după piesa lui Thomas Bernard de directorul artistic al instituției, lituanianul Rimas Tuminas. Programarea primei reprezentații chiar în ziua deschiderii acestui impresionant maraton dramatic (9 iunie 2017), înscris în galeria marilor festivaluri teatrale ale lumii, constituie un eveniment imposibil de ocolit de către iubitorii de pretutindeni ai artelor spectacolului. Trebuie menționat un aspect care pune într-o anumită lumină revelatoare colaborarea artistică la nivel internațional, și anume faptul că, în 2016, Silviu Purcărete și-a adus contribuția regizorală la realizarea unui alt spectacol al Teatrului Vakhtangov, Bolnavul închipuit, după comedia lui Molière.

Sensurile mai adânci ale piesei converg spre ideea unui teatru total (concept propus de Jean-Marie Winkler), în măsura în care dramaturgul scrisese textul pentru actorul său favorit, Bernard Minetti, celebrul comediant aflat sub semnul crepuscular al unei existențe dedicate teatrului. Mai mult, Thomas Bernard intenționase ca piesa să-i fie jucată o singură dată și de un singur actor, într-o seară de 31 decembrie, astfel încât ritul de trecere marcat de noaptea Anului Nou să continue fluxul dramatic cu misterioasa forță a punerii în abis. Dinamitând clișeele clasice despre resursele interpretării scenice, actorul Minetti ar fi devenit, astfel, exact ceea ce joacă, adică personajul Minetti, printr-o definitivă contopire a contrariilor ființei sale, dedicându-se întru totul, trup și suflet, reflexiilor imanente ale artei. Suprema autoreferențialitate intuită dincolo de o asemenea stranie invocație auctorială se conjugă, în trama istoriei reprezentate în spațiul scenic, cu pretextul sosirii lui Minetti, personajul, la Ostende, în Belgia, în ajunul Anului Nou. Actorul ar urma să-l întâlnească acolo pe directorul Teatrului Dramatic din Flensburg (un oraș situat într-un fiord din extremitatea sud-vestică a Mării Baltice) pentru a mai juca o singură dată rolul regelui Lear din piesa lui William Shakespeare. O dată și nimic mai mult…

Photo credit: Sebastian MARCOVICI, fotograf oficial al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Vă invit să citiți cronica integrală în revista LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/08/02/masca-lui-lear/

Revista Familia: Cristofor Columb și strategiile seducției

Alături de dramaturgul italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1997, asistăm la o adevărată resurecție a comediei. Considerată multă vreme un gen minor, disponibil mai degrabă aspectului comercial decât celui artistic, aceasta își rafinează resursele de investigare a istoriei. Piesa ,,Isabela, trei caravele și un mare mincinos” (1963), pusă în scenă la Teatrul Regina Maria din Oradea, în regia lui Eugen Gyemant de la Teatrul de Comedie din București, este un manifest de o intensă actualitate, al cărui mesaj suscită diferite unghiuri de interpretare. De altfel, întâlnirea tânărului regizor cu trupa de actori a teatrului orădean s-a dovedit a fi miza unui pariu câștigat în numele unui spectacol ludic, dar cu serioase inserții reflexive, deoarece, dincolo de întâmplările reprezentate, a reușit să construiască o interioritate a timpului evocat, bine articulată pe ideea de destin și pe meditația privitoare la energiile latente ale omului, capabil să schimbe pentru totdeauna înfățișarea lumii.

Cronica mea despre piesa lui Dario Fo, montată de Eugen Gyemant pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea, în stagiunea 2016-2017, este disponibilă și în versiunea online a Revistei de cultură Familia, la paginile 124-128. Enjoy!

http://revistafamilia.ro/mai-2017/

Revista Familia: Ecce Dada!

Dintre evenimentele care au marcat artistic anul 2016, aniversarea unui secol de la punerea în scenă a primului spectacol Dada s-a bucurat, de bună seamă, de o atenție privilegiată. E greu de crezut că spiritul dadaist ar fi putut reînvia altundeva, într-un mod mai energic și mai autentic, decât într-un spațiu teatral înrudit prin virtualitățile expresive cu cel ce l-a zămislit, la început de februarie 1916, la Cabaretul Voltaire din Zürich. Poate și din acest motiv, în toamna anului trecut, repertoriul Teatrului Regina Maria din Oradea s-a înnobilat cu o bijuterie a dramaturgiei universale, Cabaretul Dada, montată după piesa omonimă a scriitorului Matei Vișniec. Proiectul regizoral nuanțat prin adaptarea originală a Ancăi Bradu, intuiția scenografică de o surprinzătoare expansivitate și fluiditate a decorurilor create de Doru Păcuraru, ingeniozitatea cromaticii vestimentare și robustețea decupajelor realizate de Andra Bădulescu Vișniec, armoniile muzicale compuse de Ovidiu Iloc, ce alternează ritmul de cabaret cu intrada revoluționară, și o impresionantă desfășurare actoricească s-au întâlnit într-o viziune de mare ținută artistică. Cuvântul, coregrafia de o frenezie explozivă, muzica, atmosfera de cabaret și inserțiile de teatru-eseu au reconstituit, asemenea unui pandant regăsit în timp, o epocă sortită dizolvării în pragul noului veac, ignorând cu superbie avertismentele și puseurile autodistructive din magma cărora s-au modelat experimentele avangardiste.

Cronica mea despre minunatul Cabaret Dada, montat de Anca Bradu pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea, este disponibilă acum și în versiunea online a Revistei de cultură Familia, la paginile 126-130. Lectură plăcută!

http://revistafamilia.ro/aprilie-2017/

 

LaPunkt: Iarna vrajbei lor

,,…la îndrăgostiți, trupul gândește și sufletul este palpabil.” (Octavio Paz)

Uneori, sufletul pătrunde în lume, evadează din substanța sa amorfă, devine palpabil și-și revendică libertatea față de trupul ce-l ținuse prizonier, încorsetat în timidități sau încrâncenări. Cu acest mesaj ne întâmpină spectacolul Iarna al Teatrului Nottara din București, într-o admirabilă punere în scenă după un text al scriitorului norvegian Jon Fosse, sub semnătura inconfundabilă a regizorului Mihai Măniuțiu. Nu e deloc întâmplătoare alegerea piesei pentru deschiderea celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad, organizată în perioada 6-14 mai 2017. Explorând dincolo de orice așteptări vocația experimentului teatral, alături de o echipă alcătuită din nume deja consacrate datorită viziunii artistice de o vitală modernitate, Mihai Măniuțiu demonstrează că teatrul nu se afirmă doar ca o poveste jucată în spațiul scenic, ci și ca o tulburătoare poezie a vieții.

Deopotrivă teatru poematic și teatru de mișcare, spectacolul e construit pe o idee originală a regizorului, mărturisită, de altfel, în dosarul de prezentare publicat pe website-ul Teatrului Nottara: ,,Suntem, fiecare dintre noi, dubli, și corpul dublului nostru fantasmatic/ fantomatic are tot atâta putere asupra spiritului nostru cât și corpul nostru din carne și oase.” La rândul său, într-un interviu acordat în 2014, dramaturgul Jon Fosse își exprimase convingerea că se poate comunica fără cuvinte, iar teatrul lui se află, mai degrabă, în proximitatea stilistică a lui Harold Pinter decât în cea a lui Samuel Beckett: ,,Pinter said his plays weren’t about lack of communication, but about too much of communication. I would say the same: my people communicate without words. They alreay know what’s going to be said.” Adaptarea scenică a unui asemenea text dramatic, ce nu mai mizează pe forța magmei sale expresive – cuvântul -, se prezintă ca o mare provocare, însă Anca Măniuțiu și-o asumă în totalitate, printr-o împlinire artistică de un tulburător lirism al mișcării.

Povestea este esențializată, fragmentată în fărâme de viață, în cadre decupate din fibra celui mai prozaic cotidian. Chiar înainte de începerea propriu-zisă a spectacolului, aventura pare că se întâmplă dintotdeauna acolo, sub ochii privitorului, iar firul ei se poate desluși din mișcările de o lentoare halucinantă ale celor patru personaje, ce amintesc de cadrele cinematografice redate cu încetinitorul. Distanțarea corpului de sufletul său nu se observă încă, fiindcă senzația de plutire hipnotizează prin acel amalgam de forme profilate într-o perspectivă incertă, în care aproapele și departele se contopesc.

Vă invit să citiți cronica integrală în revista LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/05/22/iarna-vrajbei-lor/

,,Scena ca o stradă”: ,,Migraaaanți sau Prea suntem mulți pe nenorocita asta de barcă” de Matei Vișniec

Ajuns la cea de-a treia ediție, Festivalul Internațional de Teatru de la Reșița „Scena ca o stradă“ continuă excelentul proiect cultural în al cărui creuzet artistic se distilează energii vitale de o neașteptată creativitate, crescute sub orizontul modernității și al avangardei dramatice contemporane, ce transformă acest spațiu geografic într-o emblematică inimă a spectacolului. Desfășurat în perioada 10-20 februarie 2017, festivalul condus de Dan Mirea, directorul artistic al Teatrului de Vest din localitate, și-a întîmpinat publicul cu o impresionantă carte de vizită, însuflețită de opera și personalitatea unică a invitatului de onoare al actualei ediții, dramaturgul Matei Vișniec.

Seara inaugurală a adus pe scenă actorii trupei reșițene, într-un spectacol cu o miză puternică, de o intensă actualitate, care interoghează resorturile și consecințele recentului fenomen migrator și constituie, totodată, o premieră absolută în peisajul teatral românesc: Migraaaanți sau Prea sîntem mulți pe nenorocita asta de barcă de Matei Vișniec, în regia lui Ovidiu Caița și scenografia Oanei Cernea.

Citiți articolul integral în revista Observator cultural: http://www.observatorcultural.ro/articol/teatrul-ca-o-mare-contradictiilor-noastre/