O nouă anchetă LaPunkt: 7 cărți pentru vara lui 2017

Sub coordonarea lui Cristian Pătrășconiu, o nouă anchetă LaPunkt deschide sezonul recomandărilor estivale de lectură. Reiau aici propunerile mele, într-o ordine care nu se dorește a fi nicidecum ierarhică, ci în deplin acord cu ritmul începutului de vară:

1 Noaptea de foc de Eric-Emmanuel Schmitt, un roman inițiatic, cu inserții autobiografice, în care ficțiunea sfârșește prin a se topi în realitate. Itinerariul străbătut prin geografia reală a Saharei algeriene se transfigurează, treptat, într-o călătorie spirituală prin noaptea de foc a sublimei revelații.

2 Durere de Zeruya Shalev, cartea uneia dintre cele mai importante scriitoare contemporane, remarcabilă prin rafinamentul stilistic deschis cu infinită subtilitate spre adâncimile sufletești. Foarte sensibilă la dinamica relațiilor din complicata lume ce ne înconjoară, de la stadiul socio-politic până la cel intim-familial, Zeruya Shalev întrevede cu acuitate consecințele tragice ale pulsiunilor ideologice.

3 Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă… de Matei Vișniec, un roman izvorât dintr-o ardentă chemare interioară – dragostea pentru Teatru – și din statornicele pelerinaje culturale ale autorului spre unul din cele mai vechi și emblematice locuri ce reflectă strălucirea artelor spectacolului: Festivalul de la Avignon. Irizațiile lirice ale cărții nu sunt simple structuri complementare, ci fac parte din însăși esența arhetipală a teatrului, pe care cititorul este invitat să o descopere în matricea sa originară.

4 Imago de Ludmila Ulițkaia, o foarte densă, minuțioasă și lucidă reprezentare narativă a sinuoasei istorii ce pătrunde coroziv în intimitatea personajelor sale, le deturnează destinele, le asediază fibra interioară. Parcurgând filele cărții, am uneori strania senzație că retrăiesc, cu o strângere de inimă, frânturi din propriul nostru trecut sub totalitarism.

5 Istoria comunismului din România. Volumul III. Documente Nicolae Ceaușescu (1972-1975) de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu (editori), o impresionantă lucrare de ținută academică, recomandată în ideea că, asemeni mie, există numeroși cititori interesați de fondul documentar al istoriei noastre recente și dispuși ca, într-o toridă zi de vară, să renunțe la plajă și la briza mării pentru o pasionantă incursiune în arhivele comunismului.

6 Jurnalul fericirii de N. Steinhardt nu va lipsi niciodată din recomandările mele, pentru că valorează el însuși cât o bibliotecă robustă, cu deschideri nebănuite spre incitante experiențe de lectură. De citit și recitit.

7 Vila Amalia de Pascal Quignard, un roman dedicat tuturor celor aflați în continua căutare, prin actul lecturii, a unui refugiu salvator, a unui spațiu intim și compensator. Paradisul e atât de aproape… Trebuie doar să-l presimțim și să ne oferim desfătării livrești cu toată ființa noastră, indiferent dacă prinde conturul unei insule liniștite din golful Napoli sau al unei camere scăldate de auriul după-amiezei de vară…

Întreaa anchetă culturală poate fi citită în publicația LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/06/29/ancheta-la-punkt-7-carti-pentru-vara-lui-2017/

Reclame

Mai 2017: Anchetă culturală în revista Orizont

Pentru numărul 5 al revistei Orizont din Timișoara, Cristian Pătrășconiu m-a provocat cu următorul enunț: ,,Evocați un lucru sau o situație pe care ați dori să le uitați.” Fiindcă mi-a făcut plăcere să mă las provocată, vă invit să citiți mai jos cele două pagini ale anchetei culturale ce reunește răspunsurile unor personalități deosebit de importante ale literaturii, eseisticii și criticii literare actuale. Sunt onorată să mă regăsesc în miezul acestui festin al ideilor, al vervei cuvântului și al interpretărilor uneori paradoxale, al rândurilor pline de viață, scrise cu nerv și zvâc. Și, da, recunosc, scriitoarea și-a scos puțin condeiul la plimbare.

 

 

 

Ficțiuni. Fragmente de primăvară

Se răsuci uşor cu faţa spre stradă pentru ca soarele dimineţii să-i încălzească amândoi obrajii. Acum se afla cu trupul pe jumătate întors spre piaţa veche de burg central-european, cu pietre bătătorite şi rotunjite în timp de ploi şi paşi, cu ferestre curioase, dar acoperite de pudice transperante şi ascunse de forfota cotidiană.

DSC_0505Era prima zi de primăvară însorită, când termometrele de exterior indicau curajos 18 grade, iar paltoanele fuseseră uitate în şifoniere. Se bucura fără gânduri de strălucirea încă rece a razelor strivite pe acoperişurile încremenite după îndelungata linişte a iernii. Mirosea a mugur pleznit. Sau doar i se părea. Pe masa elegantă de fier forjat a cafenelei – ce tocmai dăduse buzna în mijlocul străzii, cu o revărsare de pavilioane, scaune, fotolii ademenitoare pentru trecătorul istovit de peisaje îngheţate – se răsfăţau câţiva ghiocei aranjaţi într-un mic şi cochet vas de porţelan alb. Niciodată nu se sătura de aroma cafelei arabice proaspăt măcinate şi-şi deda simţurile, cu toată voluptatea şi risipirea de care era capabilă, la adevărate orgii olfactive. O pipăia cu mirosul, o gusta cu privirea, şi-o imagina fremătătoare şi călduţă alunecându-i pe tot corpul, ca într-un duş delicat şi exotic de capricii împlinite. Gândul acesta, furişat perfid printre nimicurile primăverii, o făcu să zâmbească, fără să-i pese de impresia celor din jur. Îşi întoarse capul şi-l privi cu dorinţă. Buzele acelea moi şi calde o gustaseră fără ruşine de prea multe ori ca să le fi uitat vigoarea şi insistenţa. Ar fi vrut ca el să o răpească de acolo şi să fugă cu ea în locul acela tainic, numai de ei ştiut, şi s-o iubească la fel ca în prima seară, s-o posede aspru şi viril, duios şi năvalnic, până când perdeaua de voal se va fi cutremurat într-o adiere de vânt, iar lumina caldă va fi explodat, inundând încăperea cu un soare dintr-o altă galaxie. Îşi strivi ţigara în scrumiera de pe măsuţă în timp ce telefonul lui suna insistent, adânc, obositor, anunţând finalul speranţei şi o nouă lungă convorbire de afaceri. Simţi iar sentimentul inutilităţii şi al ofilirii interioare, abil disimulate sub şlefuirea unei perle fragile şi preţioase. Era frumoasă, suspect de frumoasă, şi se obişnuise de mult să trăiască starea frumuseţii sale cu vioiciune, dar şi cu amuzament când varii frustrări ale altor femei – ce oricum n-ar fi înţeles nimic, niciodată – se prăbuşeau asupra ei cu ostilitate.

Se simţi ea cea privită, dar de pe partea opusă a străduţei. Zâmbi ochilor tineri, nesătui, incapabili să se mai despartă de chipul ei. Era plăcut. Simţea, în sfârşit, că a venit primăvara.

Jurnalul Elianei

Ficţiuni. Scrisorile Elianei

Draga mea prietenă,

Citesc cu voioasă surprindere amintirile din postarea ta şi mă recunosc impresionată de grija cu care mă înconjori. Ai rămas aceeaşi fiinţă elegantă şi discretă pe care o cunosc dintotdeauna. Sinceritatea mă obligă să-ţi mărturisesc că ţi-am simţit privirea foşnitoare şi pasul fin al ochiului grăbit pe urmele filelor de reviste răvăşite în căutarea unui nume, al unui singur nume menit să limpezească interogaţiile tuturor. În adâncul sufletului chiar îmi doream să fii acolo, deasupra canapelei, ori în colţul draperiei, ori în pragul uşii, cercetându-mi curiozitatea. Dacă am aflat?! Da, totul s-a încheiat. Răspunsul s-a prăvălit cu graţia unui baros de plumb înţepenit în tulpina unei firave sălcii de câmpie. Am înţeles că lumea este de o platitudine înfiorătoare şi că de-acum va trebui să-mi închei definitiv socotelile cu ea.

Te-ntrebi dacă voi povesti vreodată despre iubirile mele. Acum nu ştiu nimic, decât că-mi trec prin ochi străfulgerări atât de scurte încât nu pot lega nicio secundă coerentă. O notă muzicală, o uşă trântită cu mânie. Praf de stele nins din tencuiala canatului ei. Braţe de demult mă cuprind şi-mi spun o poveste. Dor şi dorinţă. Mai mult nu pot vedea. Nu încă.

Pentru noi două, cel mai înţelept lucru este să mergem mai departe, să scoatem timpul de sub efectul anesteziei generale, obligându-l la un pact al libertăţii. Iar pe tine odată cu el. Iartă-mă, draga mea prietenă, fiindcă eu nu pot fi ca tine. Eu dorm într-un hamac aninat de doi nori aiuriţi şi cam prostovani, în timp ce tu consulţi starea vremii, uneori, chiar şi cu o lună înaintea plecării în călătorie. Camera mea pluteşte într-o dezordine cosmică, cu manuscrise mototolite sub pat, iar tu îţi ordonezi ritualic miile de rapoarte şi procese-verbale, pe ani, luni, zile. Chiar le iubeşti?! Atunci de ce mângâi şi priveşti minute în şir hârtiile netrebnice înainte de a le introduce în folii protectoare şi bibliorafturi? Uite, chiar ieri, după ce am spart paharul în zeci de ţăndări spulberate pe toată suprafaţa gresiei bucătăriei şi mă pregăteam să ţopăi cu tălpile goale, ca o năroadă superstiţioasă, peste norocul neaşteptat, tu te-ai grăbit să le strângi, bucată cu bucată, ca pe nişte scame blestemate. Mie-mi place să alerg cu tălpile desculţe pe faleze – tu îţi numeri cu sfinţenie perechile de şosete împachetate în genţi de voiaj; eu mă avânt pe tiroliană – tu îţi pui grijulie centura de siguranţă chiar şi când mergi cu maşina până la piaţă. Pentru mine eşti o dezamăgire la fel de mare precum acel Cioran din Scrisori căre cei de-acasă. Ce întorsătură ciudată au luat lecturile mele cioraniene după ce i-am descoperit autorului cerebralitatea şi dualitatea în dialogul epistolar dintre cei doi fraţi… Ochii tăi nu clipesc de iubire, sprâncenele au învăţat să nu se ridice de uimire, iar zâmbetul să nu exprime niciun fior de fericire. Doar acelaşi surâs dispreţuitor în colţul buzelor, semn al unei superioare înţelegeri a tainelor pe care noi, ceilalţi, nu le vedem. Uneori mă cutremur la gândul că ai putea lăsa deoparte tot ce iubeşti doar pentru a-ţi împlini misiunea.

Hotărât lucru, nu pot fi la fel ca tine. Nu se poate să fi uitat deja escapada noastră romană, muzeele, parfumurile, portocalii plini de rod… În Palazzo Barberini încremeniserăm în faţa unui tablou cu răsuflarea întretăiată aidoma unicei clipe în care Avraam se pregătea pentru sacrificarea lui Isaac. Nu voi uita acea privire a tatălui, cu toată disperarea firii, a universului, concentrată în ochii săi şi în mâna în a cărei ultimă crispare se odihnea tăişul pumnalului. Îţi aminteşti? Prietena noastră mi-a cuprins umerii dintr-o parte şi, în acea semiîmbrăţişare, m-a întrebat: ,,Ce ne împiedică, Eliana? Ce ne împiedică să mergem până la capăt?” Până şi femeia cea tânără şi străină, cu părul prins la spate, care ne-a urmărit cuminte şi tăcută prin întreaga galerie, părea că ascultă şi ne împărtăşeşte emoţia. Apoi ai fugit în sala mare, te-ai aruncat pe divanul cel larg – unicul obiect de mobilier de acolo, situat chiar în mijlocul ei – şi ai început să strigi, privind capodopera Providenţei de pe imensa boltă: ,,Ajutor!! Simt că voi cădea! Voi cădea… în sus!” Te-am liniştit însă repede, era doar un banal şi inevitabil efect Stendhal. Mai bine ţi-ai anina un hamac de doi nori aiuriţi…

E târziu şi va trebui să închei. Singura mea avere în lumea aceasta e un braţ de diamante. Nimic nu mă poate împiedica acum să merg până la capăt.

Cu dragoste,

Eliana

https://jurnalulelianei.wordpress.com/2014/09/28/draga-mea-prietena/

Ficţiuni. Viaţa într-o fotografie

În seara când a ştiut că totul s-a terminat, a început să împacheteze. Nu ea trebuia să plece, ci lumea de până atunci, cu istoria, insomniile, cantităţile şi calităţile ei. Ceva putred rodea insidios fiecare micron al spaţiului ce-i fusese atât de familiar altădată, lăsând în urmă un iz acut, cu gust amar, dar în reverberaţii dulcege, totuşi, în notele sale cele mai joase, disimulate între şifonier şi marginea patului de lemn.

Aproape ritualic, a mângâiat fiecare obiect în parte, mirându-se că inutilitatea concreteţii nu o mai contrariază la fel ca atunci când îi invada intimitatea şi îi pigmenta aerul. Pe rând, fiecare a fost redat cuvântului său, ca într-o tandră îmbrăţişare a semnificaţiilor pierdute odată cu orgolioasa intrare în materie. De-a lungul peretelui de sud dormitau înşiruite, într-o voluptoasă aşteptare, cutiile-cuvinte, asemănătoare unor bizare sarcofage de foneme plictisitoare. Fiecare carte şi-a găsit locul în propriu-i recipient. Au urmat hainele de iarnă, furculiţele, umbrelele, patul, veioza cu abajurul improvizat din câteva frunze de toamnă adunate din parc la braţul lui. Mai greu i-a fost cu colecţia de minerale. Încă nu-şi ambalase dorul, iar vederea micilor pietricele, cu poveştile erelor geologice înscrise în suprafeţele lor filigranate de ape, vânturi şi rumori, i-a amintit cât de mult le îndrăgea. În schimb, fără niciun resentiment s-a despărţit de cei patru pereţi ai claustrării, ai ocrotirii sau ai istovitoarelor iubiri din după-amieze fierbinţi de primăvară. Lumânărele, păpuşi, perna de ace, agrafe de păr, şireturi, papiote, mânecile de cămăşi, gulerele halbelor de bere, vestigiile arheologice, peticele sacilor, urmele fine de nisip adunate sub tălpile ghetuţelor, halatul de baie, orologiul din sufragerie, sufrageria, tastaturile, scrânciobul copilăriei, prizele, pandantivele, absolut toate au fost sortate pe mărimi, culori şi familii, iar apoi împachetate. Cu toată acribia ei, singura mare calitate de care nu s-a îndurat să se despartă – deşi ambalajul aferent stătea pregătit chiar sub fereastra de la dormitor -, a scris semnul pe fiecare cutie, neuitând să le înfăşoare într-o imensă panglică albastră, cu capetele rotunjite şi împletite în câte o fundă chic. S-a zbătut puţin în imponderabilitatea albă, uşor vâscoasă, dar starea de fragmentare n-a durat. Îşi pregătise din timp folderele doldora de fotografii, generaţia următoare de lumi posibile. Fotografiile au luat locul obiectelor.

Totul pare acum la fel ca înainte. Ea e acolo, singură, în fotografie. Priveşte în zare, iar ochii mei nu-i mai pot întâlni verdele prea-copt al irişilor. Viaţa a devenit un instantaneu asumat, cu o condiţie înrobită eternei actualităţi nevisătoare, devastată de acea încremenire pentru care flashback-ul nu mai poate fi înţeles decât ca o vagă şi uitată promisiune.

by Eliana

https://mariahulber.wordpress.com/2014/08/02/viata-intr-o-fotografie/