O nouă anchetă LaPunkt: 7 cărți pentru vara lui 2017

Sub coordonarea lui Cristian Pătrășconiu, o nouă anchetă LaPunkt deschide sezonul recomandărilor estivale de lectură. Reiau aici propunerile mele, într-o ordine care nu se dorește a fi nicidecum ierarhică, ci în deplin acord cu ritmul începutului de vară:

1 Noaptea de foc de Eric-Emmanuel Schmitt, un roman inițiatic, cu inserții autobiografice, în care ficțiunea sfârșește prin a se topi în realitate. Itinerariul străbătut prin geografia reală a Saharei algeriene se transfigurează, treptat, într-o călătorie spirituală prin noaptea de foc a sublimei revelații.

2 Durere de Zeruya Shalev, cartea uneia dintre cele mai importante scriitoare contemporane, remarcabilă prin rafinamentul stilistic deschis cu infinită subtilitate spre adâncimile sufletești. Foarte sensibilă la dinamica relațiilor din complicata lume ce ne înconjoară, de la stadiul socio-politic până la cel intim-familial, Zeruya Shalev întrevede cu acuitate consecințele tragice ale pulsiunilor ideologice.

3 Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă… de Matei Vișniec, un roman izvorât dintr-o ardentă chemare interioară – dragostea pentru Teatru – și din statornicele pelerinaje culturale ale autorului spre unul din cele mai vechi și emblematice locuri ce reflectă strălucirea artelor spectacolului: Festivalul de la Avignon. Irizațiile lirice ale cărții nu sunt simple structuri complementare, ci fac parte din însăși esența arhetipală a teatrului, pe care cititorul este invitat să o descopere în matricea sa originară.

4 Imago de Ludmila Ulițkaia, o foarte densă, minuțioasă și lucidă reprezentare narativă a sinuoasei istorii ce pătrunde coroziv în intimitatea personajelor sale, le deturnează destinele, le asediază fibra interioară. Parcurgând filele cărții, am uneori strania senzație că retrăiesc, cu o strângere de inimă, frânturi din propriul nostru trecut sub totalitarism.

5 Istoria comunismului din România. Volumul III. Documente Nicolae Ceaușescu (1972-1975) de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu (editori), o impresionantă lucrare de ținută academică, recomandată în ideea că, asemeni mie, există numeroși cititori interesați de fondul documentar al istoriei noastre recente și dispuși ca, într-o toridă zi de vară, să renunțe la plajă și la briza mării pentru o pasionantă incursiune în arhivele comunismului.

6 Jurnalul fericirii de N. Steinhardt nu va lipsi niciodată din recomandările mele, pentru că valorează el însuși cât o bibliotecă robustă, cu deschideri nebănuite spre incitante experiențe de lectură. De citit și recitit.

7 Vila Amalia de Pascal Quignard, un roman dedicat tuturor celor aflați în continua căutare, prin actul lecturii, a unui refugiu salvator, a unui spațiu intim și compensator. Paradisul e atât de aproape… Trebuie doar să-l presimțim și să ne oferim desfătării livrești cu toată ființa noastră, indiferent dacă prinde conturul unei insule liniștite din golful Napoli sau al unei camere scăldate de auriul după-amiezei de vară…

Întreaa anchetă culturală poate fi citită în publicația LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/06/29/ancheta-la-punkt-7-carti-pentru-vara-lui-2017/

LaPunkt: Iarna vrajbei lor

,,…la îndrăgostiți, trupul gândește și sufletul este palpabil.” (Octavio Paz)

Uneori, sufletul pătrunde în lume, evadează din substanța sa amorfă, devine palpabil și-și revendică libertatea față de trupul ce-l ținuse prizonier, încorsetat în timidități sau încrâncenări. Cu acest mesaj ne întâmpină spectacolul Iarna al Teatrului Nottara din București, într-o admirabilă punere în scenă după un text al scriitorului norvegian Jon Fosse, sub semnătura inconfundabilă a regizorului Mihai Măniuțiu. Nu e deloc întâmplătoare alegerea piesei pentru deschiderea celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad, organizată în perioada 6-14 mai 2017. Explorând dincolo de orice așteptări vocația experimentului teatral, alături de o echipă alcătuită din nume deja consacrate datorită viziunii artistice de o vitală modernitate, Mihai Măniuțiu demonstrează că teatrul nu se afirmă doar ca o poveste jucată în spațiul scenic, ci și ca o tulburătoare poezie a vieții.

Deopotrivă teatru poematic și teatru de mișcare, spectacolul e construit pe o idee originală a regizorului, mărturisită, de altfel, în dosarul de prezentare publicat pe website-ul Teatrului Nottara: ,,Suntem, fiecare dintre noi, dubli, și corpul dublului nostru fantasmatic/ fantomatic are tot atâta putere asupra spiritului nostru cât și corpul nostru din carne și oase.” La rândul său, într-un interviu acordat în 2014, dramaturgul Jon Fosse își exprimase convingerea că se poate comunica fără cuvinte, iar teatrul lui se află, mai degrabă, în proximitatea stilistică a lui Harold Pinter decât în cea a lui Samuel Beckett: ,,Pinter said his plays weren’t about lack of communication, but about too much of communication. I would say the same: my people communicate without words. They alreay know what’s going to be said.” Adaptarea scenică a unui asemenea text dramatic, ce nu mai mizează pe forța magmei sale expresive – cuvântul -, se prezintă ca o mare provocare, însă Anca Măniuțiu și-o asumă în totalitate, printr-o împlinire artistică de un tulburător lirism al mișcării.

Povestea este esențializată, fragmentată în fărâme de viață, în cadre decupate din fibra celui mai prozaic cotidian. Chiar înainte de începerea propriu-zisă a spectacolului, aventura pare că se întâmplă dintotdeauna acolo, sub ochii privitorului, iar firul ei se poate desluși din mișcările de o lentoare halucinantă ale celor patru personaje, ce amintesc de cadrele cinematografice redate cu încetinitorul. Distanțarea corpului de sufletul său nu se observă încă, fiindcă senzația de plutire hipnotizează prin acel amalgam de forme profilate într-o perspectivă incertă, în care aproapele și departele se contopesc.

Vă invit să citiți cronica integrală în revista LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2017/05/22/iarna-vrajbei-lor/

Bookfest 2017: două recomandări

Vă recomand două lansări de excepție ce vor avea loc la Bookfest 2017 – București, la sfârșitul acestei săptămâni.

Mai întâi, sâmbătă, 27 mai 2017, ora 13,30:

America la răscruce. Un dialog transatlantic între Martin S. Martin și Cristian Pătrășconiu

Vor vorbi Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Martin S. Martin și Cristian Pătrășconiu

Apoi, duminică, 28 mai 2017, ora 12:

Întrebări puse La Punkt de Cristian Pătrășconiu

Vor vorbi Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Ioan Stanomir, Eugen Stancu și Cristian Pătrășconiu

Mai 2017: Anchetă culturală în revista Orizont

Pentru numărul 5 al revistei Orizont din Timișoara, Cristian Pătrășconiu m-a provocat cu următorul enunț: ,,Evocați un lucru sau o situație pe care ați dori să le uitați.” Fiindcă mi-a făcut plăcere să mă las provocată, vă invit să citiți mai jos cele două pagini ale anchetei culturale ce reunește răspunsurile unor personalități deosebit de importante ale literaturii, eseisticii și criticii literare actuale. Sunt onorată să mă regăsesc în miezul acestui festin al ideilor, al vervei cuvântului și al interpretărilor uneori paradoxale, al rândurilor pline de viață, scrise cu nerv și zvâc. Și, da, recunosc, scriitoarea și-a scos puțin condeiul la plimbare.

 

 

 

Shakespeare, Ionesco și Vișniec la Humanitas

humanitasoradeablog

9

Încărcați cu o exuberanță tinerească de neegalat, tinerii actori în devenire, elevi în clasa a 12-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea au sărbătorit într-un mod inedit Ziua Mondială a Teatrului în incinta librăriei Humanitas, însoțiți fiind de doamna profesoară de limba și literatura română, Maria Hulber.

Dându-și frâu liber imaginației și apelând la toată creativitatea debordantă de care dispun, tinerii au pus în scenă mai multe pasaje din teatrul marilor dramaturgi William Shakespeare, Eugen Ionesco și Matei Vișniec. Sub ochii curioși ai norocoșilor cititori prezenți și totodată ai doamnei Hulber care a încurajat activitatea deosebită s-au derulat bijuteriile: Romeo și Julieta, Cântăreața cheală, Lecția, Trei nopți cu Madox.

2165

Tinerii actori au avut astfel posibilitatea să se desprindă din rutina zilnică, gustând din fructele artelor teatrale. Au zâmbit și s-au distrat, și-au lucrat deprinderile actoricești, au învățat și și-au încărcat bateriile.

Cu…

Vezi articol original 33 de cuvinte mai mult

Februarie 2017: Anchetă culturală în revista Orizont

La invitația lui Cristian Pătrășconiu am revenit în paginile celui mai recent număr al revistei Orizont din Timișoara. Întrebarea actualei anchete culturale, ,,Care este cea mai plăcută surpriză pe care ați avut-o în ultimii ani?”, mi-a deschis o altă interogație, despre ce înseamnă, cu adevărat, o surpriză și, mai ales, una plăcută. Imprevizibilă, ex-orbitantă, venită din afara oricărui orizont de așteptare. Surprinzător, limpezirea ulterioară mi-a lăsat foarte puține opțiuni. Oricum aș fi privit spre anii din urmă, răspunsurile curgeau, invariabil, din întîmplările extraordinare pe care le trăisem odată cu publicarea și lansarea cărții mele. Redau mai jos contextul ales, asumîndu-mi cu bucurie ipostaza de istoric și hermeneut al documentelor de arhivă, ce va fi mai bine marcată – păstrez vie această speranță în suflet – prin viitoarea mea carte…

Cea mai plăcută surpriză din ultimii ani a venit – cum altfel? – din spațiul evenimentelor culturale. Îmi place să cred că, pentru un cercetător și autor de cărți, fiecare volum publicat este asemenea unui copil trimis în lume pentru a-și căuta singur locul, propria așezare în literatura de specialitate, înrudirile tematice și problematice, propensiunile hermeneutice, deschiderile interpretative. Așa am simțit în toamna anului 2015, anotimpul debutului meu în volum, la fel simt și acum, într-un nou timp al creației în care-mi plămădesc cu aceeași migală noua carte. Nu recurg întîmplător la un asemenea filtru explicativ. Anii din urmă s-au arătat deosebit de generoși în ce mă privește, iar exercițiul căutării retrospective a unei întîmplări neașteptate ar fi putut să devină dificil.
Și totuși, evidențele sunt mult mai limpezi, relevîndu-mi că cea mai plăcută surpriză trăită în ultimii ani mi s-a înfățișat chiar în timpul lansării volumului la Timișoara, prin prezența unui om cu totul deosebit, al cărui nume distilează în sine amintirea unor momente decisive ale istoriei noastre recente. Teodor Stanca, căci despre domnia sa este vorba, condusese în 1956 mișcarea studenților anticomuniști din capitala Banatului, plătind, pentru curajul de a lupta pentru libertate, cu ani grei de temniță în timpul prigoanei concentraționare. Cartea mea, născută dintr-o îndelungată cercetare a arhivelor și bibliotecilor, își descoperea pe neașteptate un interlocutor extrem de bine informat, călit în miezul acelor zile de revoltă, apoi în anchete și detenție politică, cu un traseu existențial notabil pentru rațiunea și motivația ce au declanșat resortul cercetării mele. Imprevizibil, ex-orbitant, venit parcă din afara oricărui orizont de așteptare, dialogul dincolo de timp mi-a nuanțat o subtilă semantică a coincidenței. Asemenea întîmplări ne construiesc interior, ne dau o identitate culturală, ne deviază – în sensul cel mai bun al cuvîntului- destinul.

,,Scena ca o stradă”: ,,Migraaaanți sau Prea suntem mulți pe nenorocita asta de barcă” de Matei Vișniec

Ajuns la cea de-a treia ediție, Festivalul Internațional de Teatru de la Reșița „Scena ca o stradă“ continuă excelentul proiect cultural în al cărui creuzet artistic se distilează energii vitale de o neașteptată creativitate, crescute sub orizontul modernității și al avangardei dramatice contemporane, ce transformă acest spațiu geografic într-o emblematică inimă a spectacolului. Desfășurat în perioada 10-20 februarie 2017, festivalul condus de Dan Mirea, directorul artistic al Teatrului de Vest din localitate, și-a întîmpinat publicul cu o impresionantă carte de vizită, însuflețită de opera și personalitatea unică a invitatului de onoare al actualei ediții, dramaturgul Matei Vișniec.

Seara inaugurală a adus pe scenă actorii trupei reșițene, într-un spectacol cu o miză puternică, de o intensă actualitate, care interoghează resorturile și consecințele recentului fenomen migrator și constituie, totodată, o premieră absolută în peisajul teatral românesc: Migraaaanți sau Prea sîntem mulți pe nenorocita asta de barcă de Matei Vișniec, în regia lui Ovidiu Caița și scenografia Oanei Cernea.

Citiți articolul integral în revista Observator cultural: http://www.observatorcultural.ro/articol/teatrul-ca-o-mare-contradictiilor-noastre/

%d blogeri au apreciat asta: