Pasiune și inovație

În 15 ianuarie am trăit o mare bucurie – o dublă bucurie! – prilejuită de apariția primei cărți pe care am nășit-o de când mi s-a dat în grijă, spre o bună călăuzire în spațiul editorial românesc, cel mai frumos dar pentru sufletul unui filolog și bibliofil înverșunat: Editura Didactica Militans a Casei Corpului Didactic Bihor.
Mai mult, destinul face ca volumul să nu fie unul oarecare, ci o culegere de studii pe teme didactice și științifice scrise de profesori și colegi foarte dragi mie. Sub titlul inspirat ales de coordonatoarea lucrării, prof. dr. Elena Cristina Marian, Pasiune și inovație la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” din Oradea, se însumează tot atâtea profesiuni de credință ale celor pentru care vocația de dascăl își păstrează sensul și noblețea. I-am dedicat acestui colegiu 21 de ani din viață, de la începuturile mele profesorale și până în noiembrie 2016. La propunerea onorantă a Cristinei, căreia îi mulțumesc și pe această cale pentru tot ce a însemnat, de-a lungul anilor, prietenia și colaborarea noastră, am scris prefața cărții. Am intitulat-o, mergând pe firul inspirației ei, Pasiune și inovație – dubla flacără a educației. Am marea plăcere de a o reda în continuare.

Pasiune și inovație – dubla flacără a educației

Intrată de mulți ani sub reflectoarele unei fertile tradiții a promovării valorilor în educația românească, seria de contribuții metodice și științifice inițiate la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” din Oradea își continuă, prin prezentul volum, călătoria intelectuală de excepție. Sub semnul a tot ceea ce reprezintă mai valoros și mai statornic spiritul eminescian în cultura română, lucrarea de față constituie o fidelă mărturie despre deplina asumare a nobilei vocații de dascăl.

Într-un timp încărcat de dinamism, de o rară efervescență a ideilor și tendințelor reformatoare ce animă mediul educațional, devine vitală păstrarea unui contact ferm cu toate elementele de noutate ivite în peisajul realității cotidiene. Omul atent ancorat în exigențele lumii contemporane se reflectă, ca într-o scrutătoare oglindă a sufletului, în imaginea dublului său, a omului de la catedră, pasionat și interogativ, curios și deschis unui autentic dialog, a cărui existență se perpetuează prin darul oferit tinerelor generații formate și modelate: dubla flacără a educației. Pasiunea și inovația, cei doi poli ai oricărei experiențe didactice fundamentale, dau sens unui destin dedicat întru totul școlii actuale, a cărei misiune se conjugă cu cerințele modernității.

În paradigma actuală a învățământului, profesorul se află în miezul propriei formări didactice și intelectuale, activându-și energiile creatoare, nevoia dezvoltării interioare și încrederea în capacitatea sa de asimilare a oricăror forme de progres rezultate în urma transformărilor firești ale lumii din jurul nostru. Poate că astăzi e mai important decât oricând ca fiecare dascăl să se apropie de lumea științifică și academică, să se implice în propria formare printr-o activitate de cercetare în domeniul didacticii și în cel al specialității. Cele mai relevante modele pedagogice se transmit, mai ales, prin puterea exemplului, prin strategiile de înțelegere și de explorare a lumii pe care doar cadrele didactice le pot oferi în spațiul privilegiat al școlii. O redutabilă echipă profesor-elev reprezintă semnul unei educații moderne, interactive, care va lăsa, cu siguranță, o serioasă moștenire viitorului. Articolele din paginile cărții vor confirma că, în colegiul nostru, pasiunea și inovația sunt constante prin care se disting atât profesorii, cât și elevii.

Așadar, dubla flacără se lasă purtată pe firul anilor ca un titlu de noblețe, de la suflet la suflet, tot așa cum, încă din Antichitatea greacă, o alta a rămas nestinsă. Spiritul de competiție, voința autodepășirii și dorința de a ne regăsi pe harta marilor școli de prestigiu din România rămân repere ce strălucesc datorită activității științifice a cadrelor didactice și rezultatelor remarcabile obținute de către elevii cei mai performanți. Crezul nostru se exprimă armonios prin cuvintele memorabile și de o ardentă actualitate scrise, cândva, de publicistul Mihai Eminescu: ,,Caracterul însă al unei școli bune e ca elevul să învețe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât știe însuși profesorul.”

coperta-1

Matei Vișniec, ,,Trilogia balcanică”

Într-una din ravisantele întîlniri cu admiratorii săi din România – eveniment care lasă întotdeauna gustul privilegiat al împlinirii unui nesperat timp al dialogului – Matéi Visniec a surprins cu o afirmație ce repune teatrul în drepturi depline, considerîndu-l, mai întîi de toate, o artă a cuvîntului, o pagină literară ce se citește cu aceeași fascinație ca orice alt text beletristic valoros. Lectura celor patru piese de teatru incluse în cel mai recent volum de teatru al scriitorului, Trilogia balcanică și Migraaaanți…, ne confirmă adevărul spuselor sale, oferindu-ne libertatea purei delectări crescute din receptarea unui imaginar spațiu scenic, perfect articulat pe realitățile, contradicțiile și dilemele lumii contemporane.

În prima parte a acestui articol, atenția ni s-a îndreptat asupra piesei Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă, strălucit pusă în scenă, în luna noiembrie, la Théâtre du Chêne Noir din Avignon. Din acel puzzle dramatic, mi-a rămas întipărită în minte imaginea unui cuplu din Balcanii fărîmițați de propriile războaie, care își sparge pereții casei pentru a construi o ușă mai largă, mai primitoare pentru migranții al căror marș este întrerupt, tocmai în acel punct geografic, de factori imprevizibili. În depărtare, pe linia frontierei se înalță garduri duble din sîrmă ghimpată.

Simțim cum problematica tuturor pieselor din volum se întrepătrunde discret, evocând simbolul unei lumi în ruină, a cărei conștiință tresaltă, mutilată de dureroasa și încă proaspăta amintire a propriei tragedii. Piesele din Trilogia balcanică, asupra cărora ne vom opri în continuare, au fost scrise cu mulți ani înaintea celei despre fenomenul migrator. După căderea comunismului, Europa s-a confruntat cu una din cele mai crude experiențe ce i-au răvășit istoria postbelică. Războiul interetnic din fosta Iugoslavie devine acum materia primă culeasă de dramaturgul Matei Vișniec din dosarele de presă atent lucrate de jurnalistul alert. În prefața cărții, scriitorul reconfirmă influența directă: ,,Piesele reunite în acest volum au în comun cel puțin un lucru: sunt hrănite toate patru, în mod abundent, din materia pe care o tratez zilnic în calitate de jurnalist, dar și din angoasele acestei meserii.”

Vă invit să citiți în continuare cea de-a doua parte a articolului despre Teatrul lui Matei Vișniec și contradicțiile lumii contemporane, pe care l-am scris pentru revista LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2016/12/27/teatrul-lui-matei-visniec-si-contradictiile-lumii-contemporane-2/

Decembrie 2016: Anchetă culturală în revista Orizont

Am revenit în paginile revistei de cultură ,,Orizont” din Timișoara. La invitația lui Cristian Pătrășconiu, am răspuns la întrebarea anchetei culturale din luna decembrie: ,,Care este cea mai nedreptățită carte din lume?” Redau mai jos o parte din răspunsul meu:
Întrevăd aici sensul unui pariu, deopotrivă literar și editorial, pe care o carte bună îl poate pierde sau îl poate cîștiga. Este ea, oare, îndelung răbdătoare cu timpul afirmării sale sau dorește totul instantaneu, sub imperativul prezentului și al unei grabnice așezări în spațiul literaturii? Prea multe instanțe se intersectează în această dificilă ecuație pentru ca, într-un moment sau altul, să nu apară, undeva, o nedreptate, o fractură, un punct de criză. Într-un superb eseu, Gabriel Liiceanu intuia că ființarea unei cărți se datorează, discret, autorului, dar și gestului volitiv al cititorului. Drept urmare, o carte poate fi – sau nu – nedreptățită de autorul însuși sau de cititori. Seria poate continua, dacă luăm în considerare editorii, criticii literari, librarii și, nu în ultimul rînd, brutala intruziune a politicului în sistemele totalitare, unde cenzurarea ori arestarea cărților, odată cu autorii sau posesorii lor, a devenit un modus operandi consecvent în orice percheziție domiciliară. Exemplele, în aceste cazuri, sunt de notorietate.
La fel de adevărat e că unei cărți i se poate face o dreptate tardivă, datorită unor mutații istorice și culturale ce permit o reevaluare estetică, așa cum s-a întîmplat la noi după 1989, cînd cărțile exilului și o impresionantă literatură de sertar au cucerit spațiul editorial și al dezbaterilor ideologice. S-ar deschide, firesc, întrebarea dacă putem ierarhiza asemenea cărți în funcție de gravitatea nedreptății suferite într-un anumit punct al pătrunderii lor în lume. Ori dacă, alegând doar o singură carte, nu cumva le nedreptățim pe toate celelalte.

Vă invit să citiți răspunsul integral, precum și întreaga anchetă culturală, excelentă, la fel ca întotdeauna, urmând link-ul http://www.revistaorizont.ro/arhiva/decembrie2016.pdf

orizont-ancheta-page-001orizont-ancheta-page-002

 

 

 

 

 

 

 

 

Matei Vișniec, ,,Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă”

În 17 noiembrie 2016, la Théâtre du Chêne Noir din Avignon, va avea loc premiera spectacolului Migraaaants (On est trop nombreaux sur ce putain de bateau), pus în scenă de Gérard Gelas după piesa lui Matei Vișniec. Evenimentul atrage atenția oricărui iubitor al creațiilor remarcabilului dramaturg prin cel puțin două ingrediente: pe de o parte, e vorba despre cea mai proaspătă operă dramatică a sa; pe de altă parte, publicul din România se poate bucura chiar în aceste zile de recenta apariție, la Editura Humanitas, a volumului cuprinzînd Trilogia balcanică și Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă. Desigur, mai există ceva, un al treilea ingredient demn de menționat. La sfîrșitul acestei săptămîni, în 19 noiembrie, lui Matei Vișniec i se va decerna Premiul Jean Monnet al Festivalului Literaturilor Europene, o distincție extrem de importantă, ce confirmă locul său onorant în spațiul literar contemporan.

Ținînd seama de apropiata dată a premierei din Franța, ne propunem să ne îndreptăm mai întîi atenția asupra piesei ce ne așază în fața unui fenomen a cărui dinamică ne privește pe toți: exodul populațiilor spre continentul european, un subiect de o ardentă actualitate. Într-o conferință susținută la Suceava la începutul acestui an, Matei Vișniec anunțase că pregătește o piesă despre valurile de migranți ce au bulversat recent întreaga Europă. Publicarea textului ne confirmă ceea ce scriitorul subliniază în prefața cărții, cu privire la forța teatrului, redutabilă formă de cunoaștere, de a înveșmînta înțelegerea realității în splendoarea adevărului. În prefața amintită, printr-un seducător mesaj, Matei Vișniec își invită cititorul să pătrundă în miezul celor mai acute momente ale contemporaneității: ,,Poate oare teatrul să contribuie la înțelegerea unor astfel de evenimente care pregătesc profilul economic, etnic și cultural al secolului următor? Personal sunt convins că literatura ne poate oferi răspunsuri mult mai nuanțate decât toate celelalte discipline ale spiritului când vine vorba despre enigma numită om.”

Vă invit să citiți în continuare prima parte a articolului despre Teatrul lui Matei Vișniec și contradicțiile lumii contemporane, pe care l-am scris pentru revista LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2016/11/14/teatrul-lui-matei-visniec-si-contradictiile-lumii-contemporane-1/

Anchetă LaPunkt: ,,De ce nu am avut un Havel al nostru?”

Vă recomand o excelentă anchetă LaPunkt realizată de Cristian Pătrășconiu:

ANCHETĂ LaPunkt: De ce nu am avut un Havel al nostru?

Unul dintre răspunsuri îmi aparține:

Pentru a întregi sensul analogiei propuse, aș simți nevoia unor nuanțe privitoare la condițiile ce ar fi făcut posibilă apariția unui Havel al nostru. Spațiul central-european, cu al său melanj cultural, politic și psiho-social greu replicabil, ne dezvăluie un model unic de așezare în lumea fostelor țări comuniste. Imaginea lui Havel se suprapune peste toate reperele rezistenței anticomuniste din fosta Cehoslovacie: destinul trupei de rock psihedelic The Plastic People of the Universe, revistele culturale apărute în samizdat, disidența din anii ‘70 – ‘80, cu ecouri internaționale, apoi momentul noiembrie 1989. Înainte de a fi devenit un apreciat dramaturg și eseist convins de puterea cuvintelor, apărător al drepturilor omului și președinte al Cehiei, Havel a fost un adevărat fenomen underground, generînd fără întrerupere o mișcare de rezistență ce a magnetizat generația tînără.

La noi lucrurile au arătat oarecum diferit. Violența extremă a sistemului represiv sedimentase frica în toate straturile societății. Abia în decembrie 1989 tînăra generație a aflat de acțiunile concrete ale lui Radu Filipescu, de sindicatul liber al lui Vasile Paraschiv – disident ce a fost apoi supus unei diabolice traume psihiatrice -, de lupta Doinei Cornea pentru apărarea drepturilor omului, de uciderea lui Gheorghe Ursu de către fosta Securitate pentru simpla ,,culpă” de a-și fi asumat libertatea de conștiință. Sistemul a recurs la tactica izolării celor ce ar fi putut constitui în jurul lor grupări de gîndire liberă. Păltinișul lui Noica, Craiova lui I. D. Sîrbu ori Rohia lui N. Steinhardt au figurat ca niște insule ale spiritualității într-o lume pietrificată de barbari. Acolo unde ar fi putut erupe un fenomen similar lui Havel, Securitatea a suprimat atroce toate undele unor posibile seisme cu efect politic.

Premiile Revistei Familia 2016

Sursă foto: Revista de Cultură Familia

Sursă foto: Revista de cultură Familia

Revista „Familia”și Universitatea din Oradea
prin Facultatea de Litere vă invită la
Întâlnirea cu scriitorii premiați de Revista „Familia”:
Ana Blandiana,
Berényi Mária,
Doina Cetea,
Maria Hulber
Nicolae Prelipceanu,
Mircea Mihăieș,
Gellu Dorian,
Cassian Maria Spiridon,
Mircea Petean
Întâlnirea va avea loc joi, 27 octombrie 2016, ora 12.00,
în Aula Magna a Universității din Oradea.

În finalul întâlnirii, Ana Blandiana va acorda autografe pe cărțile sale recent apărute la Editura Humanitas.

De la ora 14.00, Mircea Mihăieș se va întâlni cu studenții Facultății de Litere, în sala C023, unde își va lansa cărțile despre Faulkner și Joyce, apărute la Editura Polirom.

După masa zilei de joi, 27 octombrie 2016, de la ora 17.00, va avea loc o altă întâlnire cu publicul în Sala Mare a Primăriei.

Notă. Sursa fotografiei și a informațiilor: pagina de Facebook a Revistei de cultură Familia.

Septembrie 2016: Anchetă culturală în revista Orizont

,,Cât de dur/ impudic/ indecent/ obscen îi este îngăduit unui text literar să fie?”

Aceasta este întrebarea la care am răspuns și eu pentru cel mai proaspăt număr al revistei Orizont, din septembrie 2016. Îi mulțumesc lui Cristian Pătrășconiu pentru invitația de a participa la ancheta culturală publicată într-o ediție cu ecouri de mare sărbătoare pentru o viitoare capitală a culturii europene. Într-un trecut nu foarte îndepărtat s-au numărat mulți, foarte mulți ani timișoreni ai vieții mele. Vă invit să citiți cuprinsul anchetei în paginile 6-7 ale revistei, precum și întregul număr, urmând link-ul http://www.revistaorizont.ro/arhiva/septembrie2016.pdf.

ancheta-orizont-page-006ancheta-orizont-page-007

%d blogeri au apreciat asta: